Zaira

Ce ne face oameni

Am mers în liniște până în camera lui pentru că nu aveam să o numesc camera noastră fără luptă. Deși fiecare celula din mine îmi spunea să nu-l mai contrazic, să nu-i mai răspund și în general sa nu-l mai agit, partea rebelă mă împingea să fac taman lucrurile alea. Simțul de conservare probabil îmi lipsea cu desăvârșire de pur și simplu agitam în fața lui un afurisit de steag roșu de fiecare dată când deschideam gura.

Am ajuns în camera relativ repede și imediat ce am intrat pe ușă, am rămas în dreptul ei. Încăperea din fața mea nu putea fi camera din care plecasem mai devreme, imposibil! Camera aceasta era dublă,avea două paturi în loc de unul, două dulapuri, noptiere și chiar o masă și două scaune așezate lângă o fereastră mare. Maxx a intrat nepăsător și s-a dus direct spre baie, pe când eu încercam să-mi amintesc cum arata camera în urma cu nici o oră. O încăpere cât să intre un pat dublu, două noptiere, un dulap și o fereastră mică.

-Intră, a bubuit vocea lui Maxx din baie.

Șocată, am făcut ce mi-a spus. Nu-mi venea a crede ochilor de ce era aievea. Știam că tehnologia avansase pentru că Maxx îmi spusese asta, dar nici chiar așa.

-Vino, Zaira și nu mai sta ca marioneta în mijlocul camerei, nu o să dispară brusc dormitorul!l-am auzit zicând.

Din nou, m-am conformat și m-am dus după vocea lui. L-am găsit într-o baie imensă, pe măsura camerei, stand pe marginea căzii cu o trusă de prim ajutor în mână. Fără cuvinte, mi-a întins-o în față, a așteptat până am luat-o și s-a întors cu spatele spre mine.

Deci așa avea să fie de acum încolo. Schimbările bruște de personalitate nu ar mai trebui să mă uimească, dar omul tocmai ce-mi spusese că o să-mi pară rău pentru ce a pățit și chiar dacă-l îngrijisem zilele trecute, el tot  amenința că mă omoară.

Oare asta face puterea din noi? Ne manipulează conștiința și ne face așa de abili în arta disimulării, încât nici noi să nu mai știm cum suntem cu adevărat? 

Îngândurată, am desfăcut cutia și am scos cele necesare pentru a-i îngriji spatele. Fără nici un cuvânt, i-am curățat rănile și i le-am uns cu cremă, apoi am făcut un pas în spate, semnalându-i că am terminat și că se poate întoarce.

Mai rapid decât mă așteptam, s-a întors cu fața spre mine, m-a tras spre el și m-a prins între picioarele lui, privindu-mă pentru prima dată de la același nivel în ochi.

-Întreabă ce ai de întrebat, pot să aud cum gândești, a spus.

-La propriu?am întrebat uimită.

-Firește ca nu, a răspuns mult prea repede.

-Cum a apărut camera asta?am rostit curioasă.

-Castelul astea este aproape ca o ființă vie, îți oferă ce ai nevoie, când ai nevoie și pe ce perioada dorești. Nu știu exact cum funcționează, dar știu ca doar regele și regina au codurile de acces pentru așa ceva.

Am aprobat din cap pentru că auzisem ce-mi spusese, dar mai aveam nevoie de timp să procesez cuvintele.

-Ce ai vrut să spui mai devreme despre faptul că dacă mă găsea altcineva în cadă așa cum ai făcut-o tu, nu s-ar fi terminat bine?am întrebat după câteva clipe de liniște.

-Zaira, din clipa în care te-am cumpărat din piață, viața ta nu ți-a mai aparținut așa că este de la sine înțeles ca atunci când un servitor încearcă să pericliteze ce nu este al lui, ce aparține regelui, să existe consecințe, a zis ridicând din umeri.

La auzul aberației spuse, m-am zbătut să ies din capcana picioarelor lui, dar era în zadar. Brațele lui m-au imobilizat, iar picioarele s-au strâns și mai tare în jurul meu, aproape lipindu-mă de el.

-Femeie nebună, ți-am răspuns la întrebare, ceea ce este mai mult decât meritai, a mârâit. La câte tâmpenii ai făcut până acum, meritai să fii biciuită.

-Nebun ești tu, cu schimbările tale bruște, am țipat.

-Am mai avut discuția asta, Zaira și credeam că ne-am înțeles, a țipat la rândul lui. Acum, potolește-te să putem vorbi rațional. Regele are un simț al umorului dement, iar faptul că te-a pus să dormi la mine în cameră și să fi ucenicul meu, o dovedește.

-Nu am vrut nimic din toate asta și mai mult ca sigur nu o să dorm aici cu tine, am spus indignată.

-Zaira, ceea ce primește fiecare nu este neapărat ceea ce-și dorește, așa că fi mulțumită că mai ești în viață.

-Maxx, nu ți-e dor de viața de dinainte?am întrebat aproape imediat.

La auzul întrebării mele, mi-a dat drumul instantaneu, de parcă l-am ars cu vorbele mele, dar nu m-am dat înapoi, fie ce o fi.

Foarte încet, și-a ridicat brațul sănătos până a ajuns în dreptul gâtului meu. Degetele mi se mișcau pe piele ca adierea unui vânt, dar eu știam prea bine ce forță se ascundea în spatele vântului odată stârnit. Apoi, deodată, s-au încleștat în jurul gatului, aplicând presiune,nu cât să mă sufoce, ci ca un soi de avertisment.

-De ce să-mi fie dor de ceva ce nu o să mai am?a întrebat la rândul lui.

-Pentru că asta ne face oameni. Vrei să-mi spui că nu tânjești după vremurile când erai propriul tău șef și când deciziile bune sau rele erau luate doar de tine?am rostit încet pentru ca degetele încă îmi strângeau gâtul.

-Ești naivă dacă ai impresia că asta ne face oameni, a replicat tăios.

-Vrei să-mi spui că atunci când pierzi ceva sau pe cineva nu ești devastat? Nu o să-ți lipsească? Nu o să-i duci dorul? Vrei să-mi spui că atunci când primești compasiune, inima ta nu tresară de bucurie că cineva se gândește la tine? Vrei să-mi...

-Închide subiectul, a zis, eliberând-mă și ridicându-se de pe cadă. Nu toate întrebările au un răspuns, a mai zis, înainte să mă împingă de lângă el și să iasă din baie.

Nici nu am stat pe gânduri, l-am urmărit până în cameră și l-am văzut cum s-a așezat pe unul din scaunele de la geam.

Am oftat tare pentru că abia atunci am realizat că probabil era greu și pentru el deși nu o arăta. Să-ți fie luată munca într-o clipită și să fi forțat să urmezi ordinele altora ca un sclav nu este ușor. Până acum, mă gândisem doar la mine și la ce îndurasem eu și nu mă gândisem deloc că și ceilalți erau în aceeași situație, dacă nu mai rea.

-Maxx...

-O să existe niște reguli din moment ce o să locuiești aici, a zis întrerupând-mă. Pentru început, o să te culci mereu înaintea mea și de fiecare dată când intri în cameră o să te perchezitionez..

-Pe bune?am țipat, întrerupându-l la rândul meu.

-În al doilea rând, a continuat neperturbat, o să faci fix așa cum îți spun eu pentru că nu ai vrea ca regele să fie furios pe tine și dacă este furios pe tine, implicit o să fie și pe mine. În al treilea rând, nu-ți face prieteni, nimeni de aici nu este ceea ce pare și este în interesul tău să ai spatele acoperit.

-Am schimbat o închisoare pe alta, am replicat, încrucișându-mi brațele la piept.

-Mâine cel târziu o să ajungă servitorii noi, așa că ai timp să reflectezi cum vrei să abordezi misiunea ta.

-Credeam că tu o să mă înveți?

-Deci ești dispusă să faci tot ce-ți spun eu?a întrebat, ridicându-se de pe scaun și sprijinindu-se de masă, cu brațele în aceeași postură ca ale mele.

-Până la un anumit punct, am rostit, deși știam că nu aveam de ales și într-un final aveam să fac ce-mi cerea el, de bunăvoie ori forțată.

-Dezbracă-te! a poruncit , zâmbind malițios la mine.

-Să te ia dracu!am replicat.

-Așa deci, a mustăcit, scoțând din talie un briceag și venind spre mine.

Oh doamne, o luam de la capăt!