Între abis şi paradis

3. Educată

Nu e de mirare că se simţea ca o prinţesă. Pentru că tocmai descoperise că se află într-un palat! Casa asta se bucura de spaţiu suficient cât să adăpostească toată strada pe care stătuse. Aleida i-a prezentat casa şi toate cele 6 camere în parte, fiecare cu baie proprie, a condus-o pe holuri interminabile, a plimbat-o de la parter la etaj, i-a arătat bucătăria, unde nu era nevoie decât să îi ceară aceleaiaşi menajere ceva şi mâncarea apărea ca prin minune, sufrageria, din care în mod surprinzător lipsea televizorul, dar avea o uriaşă masă cu douăsprezece scaune unde se servea masa la ore fixe, terasa din faţa casei, unde femeile din familia Edinson serveau ceaiul la ora 5, garajul care adăpostea 2 bolizi, unul negru mat şi o limuzină neagră lucioasă, iar în final mult aşteptata grădină cu trandafiri.

-          Cum ţi se pare? A întrebat Aleida curioasă.

-          Este...

-          Impresionant nu?

-          Ador grădina. A spus ea cu respiraţia tăiată. Nu credeam că aşa ceva e posibil. Am mai văzut în filme dar nu mă aşteptam ca aşa ceva să fie şi real.

-          Trebuie să îi mulţumeşti lui Joe pentru asta. El e grădinarul. Îl vei cunoaşte mai incolo, acum trebuie s-o cunoşti pe Danielle.

-          Cine e Danielle? Întrebă ea inaintând cu paşi mărunţi spre casă dorind să mai admire o dată priveliştea paşnică pe care o oferea grădina albă.

-          Meditatoarea ta. Te va ajuta mult pe parcurs şi alături de ea îţi vei da şi examenele. Va fi încântată să te cunoască.

Dacă ar trebui să o caracterizezi pe Danielle într-un cuvânt... ei bine probabil nu ai putea să faci asta. Era înaltă, zveltă, frumoasă, avea ochi mari şi albaştrii, machiată discret, un zâmbet alb cu dinţi perfecţi, părul blond îi ajungea până la umeri şi îi era lăsat liber, purta o bluză albastră simplă, pantaloni albi de stofă, şi pantofi la fel, albi cu toc mic. Arăta ca scoasă din cutie, iar micile riduri de pe gât nu îi ascundeau vârsta, dar nici nu o scoteau prea tare în evidenţă. Era frumusea, combinată cu stilul şi probabil inteligenţa la un loc. Era genul de om care strălucea în prezenţa oricui, genul de femeie pe care dacă o îmbrăcai cu un sac şi o puneai în mijlocul a 100 de femei, reuşea să le dea clasă fără prea mare bătaie de cap.

-          Bună Anastasia! A spus aceasta întinzându-şi mâna în semn de salut, mă numesc Danielle Smith.

-          Anastasia, a spus ea zâmbind. Dar se pare că ştiaţi asta deja.

-          Ce ar fi să vă las o vreme singure ca să vă mai cunoaşteţi? A spus Aleida zâmbind. Oricum am programare la ora patru la masaj şi la cosmetică. Danielle iubita mea, mă bucur că ne ajuţi în această problemă, a spus femeia accentuând ultimele cuvinte. Anastasia se simţea prost fiindcă îşi dădea seama că e vorba despre ea. Dacă era o problemă atunci de ce se mai afla aici?

-            Mă întorc târziu azi deci nu mă aşteptaţi. 

-          Sigur, a spus noua ei profesoară zâmbind. S-au sărutat pe obraji şi şi-au luat la revedere, Aleida şi-a aşezat mâna fină pe umărul fetei. 

-          O să te descurci. I-a spus Aleida încurajator.

-          Sunt sigură, a spus Danielle zambind.

Danielle era o fiinţă plăcută. Îi explicase Anastasiei cu răbdare toţi paşii pe care îi aveau de făcut pentru a ajunge la rezultate cât mai bune. Îi făcuse un program zilnic, care să nu o obosească dar care în acelaşi timp să nici nu o lase să lenevească. Avea patru ore de şcoală normală în care învăţa ca orice elev de luni până vineri şi încă două de conduită, care se ţineau după masa de două ori pe săptămână. Weekend-ul şi-l putea petrece cum doreşte dar era nevoită să facă totuşi nişte teme în plus. Femeia încerca să nu introducă mari schimbări în programul pe care l-ar fi desfăşurat Anastasia dacă mergea la o şcoală de stat. Lui Danielle îi fusese deja asigurată o cameră în casă la venirea Anastasiei, fără ca aceasta să ştie însă, pentru că era mai mereu plecată să asigure tot ceea ce era necesar pentru buna desfăşurare a orelor pe care aveau să le petreacă împreună.

-          Cum ţi se pare totul până acum?

-          Este... încep să mă acomodez încet... cred.

-          Nu este tocmai ceea ce îţi doreai nu?

-          În niciun caz. Adică da, desigur toate aceste haine şi lux şi mâncare câtă vrei... dar nu e ceea la ce mă aşteptam. Nu asta e viaţa pe care mi-o doream. Am fost dată pur şi simplu pe 100 de mii de dolari. Nu eram în Rai lângă George, dar viaţa cu el nu fusese chiar atât de rea. Aveam un acoperiş deasupra capului şi o oarecare libertate.

-          Draga mea, în situaţia în care ai fost nu ai fi ajuns departe. Îl cunosc pe George, toată lumea din casă îl cunoaşte, sunt prietena Aleidei din liceu, iar pe George îl ştiu din facultate. A fost bogat şi frumos şi tot ceea ce îţi puteai dori la un bărbat. Dar lucrurile s-au schimbat. Poate că te lăsa să mergi la şcoală o vreme, dar asta nu avea să mai dureze mult. Banii lui erau tot mai puţini. Te-ar fi obligat să stai acasă şi să ai grijă de el toată ziua, să îi găteşti să îi speli, şi n-ar fi fost niciodată mulţumit. După o scurtă pauză Danielle a întrebat cu o oarecare curiozitate fără dorinţa de-a o jigni: S-a atins vreodată de tine?

-          Ce vreţi să spuneţi cu asta? A sărit ea ca arsă.

-          Îndrăzneşte să spui că nu te-a lovit măcar o dată.

-          Eu... nu a fost vina lui, eu doar am...

-          Pentru Dumnezeu Anastasia, nu încerca să îi găseşti scuze! Crede-mă la un momentdat vei fi cea mai fericită persoană pentru că ai plecat din casa aia!

-          De unde ştiţi? De unde ştiţi atâtea despre el? De unde ştiţi atâtea despre mine?

-          Nu contează asta. Concentrează-te pe lucruri mai importante acum. Ia cartea asta şi citeşte-o până luni. Săptămâna asta ai liber. Ne vedem peste 4 zile. I-a întins un manual, genul de carte trasă la xerox, pe care scria cu litere negre „Codul bunelor maniere”. Două lacrimi i-au brăzdat chipul în timp ce Danielle părăsea camera fără să privească înapoi.

                                                            *

-          Cum a fost prima lecţie? A întrebat-o Aleida în aceeaşi seară la cină.

-          Bine. Mesteca încet şi fără vlagă, nu făcea zgomot şi avea mişcari uşoare ale mâinilor.

Erau doar ele două la masă atmosfera fiind mai detensionată, din când în când, de menajera care schimba farfurii şi tacâmuri.

-          Nu îţi este foame? Întreabă femeia sorbind o gură din vinul roşu delicios.

-          Nu.

-          Te simţi bine?

-          Nu. A răspuns ea sinceră. Ar putea să se simtă bine într-o astfel de situaţie? 

Aleida şi-a sters uşor buzele cu un serveţel şi a pus tacâmurile jos cu zgomot.

-          E ceva ce ai vrea să mă întrebi?

-          Oarecum.

-          Te ascult.

-          De ce suntem doar noi la masă? Trebuia să fie mai multă lume din câte ştiu.

-          Soţul meu e plecat într-o călătorie de afaceri, iar Danielle va sta cu noi abia de luni.

-         Înţeleg. Şi R... ar fi vrut să întrebe de fiul femeii, dar nodul din gât o împiedica să scoată vreun sunet. Pot să merg sus?

-          Abia dacă te-ai atins de mâncare. A remarcat ea. Asta nu putea fi de bine. Dacă avea fie şi cea mai mică problemă de sănătate Anastasia trebuia să zboare de aici. Ea avea nevoie de o femeie puternică care să îi ţină piept fiului ei. Era şi ea conştientă de greşeala pe care o făcuse când a fost de acord s-o ia pe fată, dar vremurile grele cer măsuri disperate.

-          Nu îmi e foame. Mulţumesc. S-a ridicat încet de la masă şi a pornit moleşită spre camera ei.

-          Apropo, Richard vine duminică aici! A strigat Aleida în urma ei.

-          Muream să aflu asta, şi-a spus pentru sine.