Între abis şi paradis

5. Sărutul

Nu era vorba că ura să facă cumpărături. Era vorba că ura să facă atât de multe cumpărături, alături de Danielle. Femeia aia putea să cumpere toate magazinele şi să nu obosească. Într-un oarecare fel o bucura faptul că poate cumpăra lucrurile care îi plac. Îşi amintea fiecare moment în care colegele de grădiniţă, de şcoală şi de liceu, toate aveau haine mai drăguţe decât ea, pantofiori strălucitori, haine noi la fiecare serbare şi nu erau puţine, bentiţe şi agrafe colorate pentru păr, apoi rochiţe drăguţe şi diafane şi în cele din urmă tocuri şi pantaloni tăiaţi, nu cârpiţi de către vechea maşină de cusut a mamei.

-          Anastasia vino să vezi asta! I-a întrerup Danielle firul gândurilor.

-          Ce?

-          Jeansi Armani. Încercăm câteva perechi?

-          Cred că glumeşti! 120 de dolari? Nici în ruptul capului nu voi plăti atâta pentru o pereche de jeansi. A exclamat surprinsă Anastasia după ce a probat vreo 3 perechi şi a observat în cele din urmă preţul care i se părea exorbitant.

-          Draga mea, ştii bine că nu tu plăteşti. Aleida a spus să cumpărăm tot ceea ce ai nevoie. Şi ai nevoie de jeanşii ăştia. Împachetaţi-i vă rog. I-a spus aceasta vânzătoarei.

-          Dar...

-          Să mergem să îţi căutăm nişte bluze. Şi pantofi. Şi să nu uităm de petrecerea de sâmbăta viitoare. Ce culori îţi plac?

-          Ăă... ăă.

-          Ce spui de un crem?

-          Ar fi d-...

-          Sau de albastru? Oh, un albastru marin, ar fi perfect... dar tu nu eşti blondă. Ce spui de ceva maro? Sau un roşu închis. Cred că şi violetul te-ar prinde bine.

-          Danielle, orice alegi tu va arăta bine. Sunt sigură de asta.

-        Corai. Îţi vom lua o rochie corai! A spus ea entuziasmată neluând în seamă vorbele Anastasiei.

După încă câteva plase de cumpărături şi două cafele binemeritate, era timpul ca Anastasia să stea faţă în faţă cu adevărul. A intrat într-un magazin Roberto Cavalli de unde ştia mai mult decât sigur că nu avea să iasă fără o rochie pomposă şi exorbitană ca preţ. A probat mai multe modele pe diferite nuanţe, Danielle găsindu-i fiecăreia câte un defect.

-          Ce zici dacă am veni mâine? A întrebat Danielle învinsă. Vom veni de dimineaţă şi vom lua toate magazinele la r-... însă vocea ei s-a oprit din a pălăvrăgi pentru câteva secunde când a văzut rochia fără cusur de pe Anastsia.

-          Corai, exact cum ai cerut, a spus aceasta zâmbitoare. Şi-a ridicat mâinile în sus şi a făcut o piruetă. 

-          Cred că vom avea nevoie de barcă.

-          De ce?

-          Ca să nu ne înecăm în saliva tuturor bărbaţilor de la petrecere, a spus aceasta râzând în hohote.

Găsitul unor pantofi comozi i se părea floare la ureche acum că reuşise să o facă pe Danielle să o lase să respire. Îşi plimba privirea absentă pe strada largă. Oameni care mergeau şi erau agitaţi. Fugeau, te loveau şi nu îşi cereau scuze. Copacii împrăştiau frunze uscate peste tot. Era o mare de gălăgie şi ea era în mijlocul ei. Se îneca în ea. Mergând cu capul în nori nici că a observat fata blondă din faţa ei care mergea repede de parcă era urmărită de armată, care pe lângă faptul că a  lovit-o şi aproape a trântit-o la pământ, şi-a vărsat şi conţinutul unui pahar mare de cafea fix pe hainele ei. Tot ce a reţinut la ea era faptul că purta un palton gri şi ochelari de soare.