Între abis şi paradis

9. 12 zile

- Anastasia! Deschide uşa! 

Se făceau deja trei zile de când nu îşi părăsise camera, şi deşi nu voia să pară îngrijorat chiar era. Stătuse în faţa uşii ei o grămadă de timp hotărându-se cum ar putea să intre fără să pară accesibil sau interesat.  

- Anastasia nu o să te rog a doua oară! Sparg uşa. Anastasia! A continuat el să bată în uşă.

- Pentru Dumnezeu e 8 dimineaţa, nu ai somn? A spus ea încruntată de după uşă.

- Din moment ce nu ţi-ai parăsit cuibul de mai bine de 72 de ore probabil ar fi cazul să mă îngrijorez.

- M-ai atins! Era să te cred pentru două secunde.

- Ironia ta nu-şi are rostul. Mai ieşi şi tu din camera aia.

- Nu ai de ce să îţi faci griji pentru mine, a răspuns abţinându-se cu greu să nu îi spună unde să îşi bage îngrijorarea.

- Pregăteşte-te luăm micul dejun în oraş. A spus el ferm.

Ea l-a fixat cu privirea ca să fie sigură ce auzise nu era o glumă. Voia s-o scoată în oraş? De unde toată această bună-voinţă? 

- De ce?

- Pentru că putem. 

- Amuzant. Deloc.

- Nu glumesc. Nu mă face sa te oblig.

- Pa. A spus ea închizându-i uşa în faţă. 

- Ai zece minute a strigat el de după uşă.

Tonul lui era serios şi părea gata să lovească pe cineva, sau ceva. I-a tras un pumn uşii ei, ca un avertisment.

- Disperatule. A spus ea pentru sine.

Nu se simţea capabilă să iasă nici până la colţul străzii, mai ales cu el. Dar se temea, deşi îi venea greu să recunoască. Normal doar e un monstru.

Şi-a luat o rochie simplă roşie, de vară pe ea, câteva brăţări la mâini şi inelele mult iubite de ea. Deşi nu se pricepea aşa de bine la mersul pe ele, trebuia să recunoască că arăta demenţial pe tocuri. Preferase nişte sandale cu multe bretele alături de care si-a luat o geacă de piele. Părul i-a rămas liber pe spate iar la machiaj se limitase la mascara şi un strugurel cu aromă de căpşuni care dădea o culoare usor rozalie buzelor ei cărnoase şi pale.

Ieşise înaintea lui din cameră fără să facă zgomot. A coborât la bucătărie să bea un pahar de apă şi a zâmbit victorios când l-a auzit zbierând în hol.

- Anastasia jocurile tale sunt de-a dreptul... ieşi odată!

L-a lăsat să se mai enerveze puţin apoi a facut gălagie cu tocurile în salon. Se admira în oglinda de la intrare asteptând ca el să se prindă că nu e în cameră.

- Prea încet şi prea naiv Edinson, a spus ea când el a apărut iritat în capătul scărilor.

- Deloc amuzantă şi deloc... în fine... Să mergem!

A înghiţit în sec la vederea ei. Poate că era în multe feluri: fiţoasă, arogantă, enervantă, copilăroasă dar chipul ei angelic nu putea fi de ignorat. Era frumoasă din orice unghi. Avea o vitalitate minunată în ea şi singurul lucru pe care îl facea perfect era zâmbetul.

Se simţea prost pentru că se limitase doar la o bluză gri şi o pereche de blugi. Ea arăta ca scoasă din cutie.

Pe celalaltă parte şi ea credea acelasi lucru despre el. Bluza îi scotea în evidenţă pieptul bine lucrat iar blugii i se revarsau perfect peste picioarele lungi şi subţiri. În plus părul răvăşit îi dădea un aer adorabil, de licean. Poate că avea 28 de ani dar atitudinea era a unui puştan de 18.