Între abis şi paradis

32. Armistiţiu?

O privea pe sub evantaiul de gene negre cum le vorbeşte tuturor. Era relaxată, zâmbăreaţă, primitoare. Se schimbase atât de mult.

Părul ei o dată brunet ca pana corbului, era acum blond şi probabil foarte lung ţinând cont de mărimea cocului în care era prins. Era machiată foarte discret şi purta un costum alb format dintr-un sacou şi o fustă strâmtă care îi avantaja picioarele. Tocurile înalte pe care acum stătea foarte stabilă îi făceau mersul să pară de felină. Sala de şedinţă s-a golit mai repede decât s-ar fi aşteptat, iar ea a fost printre ultimii care a ieşit, fără să se întoarcă să îi arunce o privire măcar.

O văzuse vorbind cu Troye, cu bunicul, cu restul persoanelor, dar nu îşi întorsese nici măcar pentru o secundă privirea spre el. Nu înţelegea care era problema. 

Rămăsese acolo singur mustrându-se pentru faptul că fusese atât de credul încât şi-o imagina venind zâmbăreaţă şi sărindu-i în braţe. Se ridicase năucit de pe scaun şi s-a dus cu paşi legănaţi spre biroul său. Pe holul său a dat cu ochii de fel de fel de feţe cunoscute care îl salutau respectuos sau lăsau privirea jos când îl vedeau salutându-l în barbă. Adevărul era că se schimbase şi el mult. Era dur, hotărât, dar foarte eficace. Conducea banca cu pricepere şi nu se lăsa influenţat de părerile celorlalţi. Ştia ce are de făcut.

Intrase în birou vijelios trântind uşa cu putere, dar se lovise de privirea ei blândă şi neştiutoare.

-          S-a întâmplat ceva? A întrebat ea calmă şi cu o atitudine relaxată.

Nu. Doar nu tocmai întrebase asta!

-          Ce cauţi aici?! A întrebat el apropiindu-se de ea.

-          Bunicul mi-a spus că pot lua biroul tău, tu te vei muta oricum şi...

-          Nu! Nu în birou, te întreb: ce cauţi aici? În bancă, în New York, pe continentul ăsta?! Ce naiba cauţi aici? A strigat el prinzând-o de umeri?

Ea a clipit nedumerită.

-          Îmi este interzis să mă întorc acasă? A întrebat ea, schimbându-şi atitudinea. Privirea ei era rece. Îşi schimbase postura, îndreptându-şi spatele şi împigându-şi bărbia înainte, privindu-l de la aceeaşi înălţime. S-au fixat câteva secunde în ochi fără să spună nimic, dar tensiunea creştea. Erau gata parcă să se arunce unul la gâtul celuilalt.

Reacția lui neașteptată de a o lua în brațe și a o strânge brutal a lăsat-o mască.

- Mi-a fost atât de dor de tine, i-a spus el drăgăstos.

I se facea rău. Nu înțelegea ce îl apucase.

- Ce naib... Buzele ei au fost zdorbite cu brutalitate de ale lui întru-un sărut. Își încolăcise mâinile în jurul taliei sale și o ținea și de mâini ca să nu poată să scape. Anastasia a început să chițăie fiindcă nu mai avea aer.

- Pentru Dumnezeu! A țipat ea desprinzându-se de el. Ce e în capul tău?!

- Credeam că v-ați vazut luna trecută, de unde atâta dor?

Ah, acum înţelesese totul. Richard îl văzuse pe bunicul când intrase, se mira că încă se mai chinuie să păstreze aparenţele. Era lăudabil. 

- Bună bunicule, a spus Richard trăgând-o din nou în brațele sale. Fata s-a întors nedumerită dând nas în nas cu Felix care îi privea cu o expresie amuzată.

Mâna lui Richard era strâns încolăcită în jurul ei și nu se putea mișca niciun pas. Își cam pierduse echilibrul și o amețeală amenința s-o dărâme.