Între abis şi paradis

43. Never give up on you

- Tatăl nostru care ești în ceruri... Asculta vocea ei suavă, în timp ce își spunea rugăciunea, o găsise în capela spitalului după ce a dispărut din salon... Precum în cer așa și pe pământ... Îmbrăcată în halatul alb de spital arăta ca un înger. Era dureros de frumoasă... Și nu ne duce pe noi în ispită... Nu și-ar fi imaginat-o ca fiind o persoană religioasă. Și nici nu spera să mai pună piciorul într-o biserică după eșecul suferit alături de Gloria.

Anastasia se ruga în șoaptă. Richard s-a dus şi s-a aşezat lângă ea lăsând spaţiu suficient cât să nu fie nici prea aproape, nici prea departe. Era în raza lui vizuală şi n-avea cum s-o deranjeze întru cât era o distanţa decentă între ei doi.

- Nu te mai holba la mine Richard. A spus ea făcându-şi cruce şi încheiind rugăciunea, fără să se uite la el.

- Nu ma holbez. Te admir. E o diferenţă.

- Ai venit să ţipi la mine şi în faţa lui Dumnezeu? A spus ea ironică, deşi era foarte obosită.

Richard a făcut ochii mari de uimire. Anastasia vorbea lent şi încet, abia dacă o auzea.

- De ce spui asta? A întrebat el ascuţit. Şi-a dres vocea şi a coborât câteva octave, de ce spui asta?

Anastasia a oftat şi a preferat să păstreze tăcerea. Şi-a închis ochii pentru câteva secunde. L-a auzit pe Richard ridicându-se. Ştia că avea să plece.

- Ştii dacă voiai divorţul puteai să îi spui avocatului tău şi rezolvam. Nu trebuia să îmi trimiţi una din amantele tale să îmi vândă gogoşi cum că-s pe moarte şi că vei fi mai fericit fără mine. A deschis ochii şi a dat nas în nas cu el. La propriu. Erau atât de aproape că îşi puteau simţi respiraţiile unul altuia pe faţă. Richard o privea încruntat.

- Despre ce vorbeşti? A întrebat el în şoaptă privindu-i atent buzele.

Anastasia şi-a lins buzele involuntar şi a clipit des ca să îşi limpezească ochii.

- Anastasia, a spus el şoptit. Spune-mi ce e?

Palma lui i-a atins obrazul. A mângâiat-o uşor. Anastasia a închis ochii lăsându-se purtată de val. Fiorii pe care îi simţea o dădeau peste cap. Şi-a atins buzele uşor de ale ei. Ea i-a răspuns. Dumnezeu îi era martor de cât de mult se îndrăgostise de ea.

- Richard... sunt sedată şi profiţi. Danielle... a oftat ea, Danielle mi-a spus totul.

- Totul zici? Şi ce ţi-a spus mai exact? A întrebat el rotindu-i pe deget o şuviţă de păr.

- N-a fost prea subtilă... mi-a dat de înţeles că voi... doi aţi... sunteţi...

- Danielle a plecat azi dimineaţă cu primul avion spre Londra. De acolo va pleca la York, la sora ei.

- Sora ei?

- Directoarea de la Pendragon e sora lui Danielle. Emily Smith. Şi sper că nu vom mai auzi mult timp de ea.

Oh doamne, mama lui Edward. Anastasia s-a uitat ciudat la el aşteptând vreo reacţie legată de Edward, dar Richard nu schiţa nimic.

-          Dar ea a…

-          De ce te încăpăţânezi să nu ai încredere în mine? Anastasia, a spus el blând punându-şi iarăşi mâna pe obrazul ei, îţi jur că nu te mint. Nu mă leagă nimic de Danielle. Singura care mă interesează eşti tu.

-          Asta e problema Richard. Nu mai am încredere în tine.

Cuvintele ei îl răneau. În alte circumstanţe s-ar fi ridicat, ar fi plecat şi nu s-ar fi uitat în apoi.