Între abis şi paradis

27. Mezina

Asta era de-a dreptul stupid. Nu putea să creadă că şi fiind la mii de kilometri depărtare de el tot putea să îi dicteze viaţa.

-          Anastasia, a spus femeia cu voce blândă. Probleme cu alcoolul, certuri, violenţă. În plus n-ai venit la prima noastră întâlnire.

Nu era vina ei, bondoaca aia o provocase...

-          Scuză-mă te-ai aşezat în faţa mea la rând, i-a spus ea politicos unei boboace blonde tunsă în stil pixie, ce venise ca o regină şi se aşezase în faţa ei. Nici nu ştia unde mai găsise puterea să i vorbească frumos fetei după ce zi aiurea avusese. Ascultată la mate, întârziată la engleză şi ratase şi micul dejun.

-          E cumva al tău adus de acasă? I-a replicat bondoaca acid, întorcându-se la trăncănitul cu o colegă care i se alăturase.

Suficient, chiar înghiţise prea multe grosolanii! O bătuse pe umăr pe blondă care se întoarse dâdu-şi ochii peste cap.

-          Ce mai...?Tava goală i se lipise cu viteză de faţă spărgându-i nasul şi trimitând-o în braţele prietenei sale uimite.

-          Am spus: te-ai aşezat în faţa mea la rând! Nu era doar o remarcă, vacă proastă! Toată sala de mese se oprise din forfotă pentru a vedea ce se va mai întâmpla. Nu intenţionase s-o lovească chiar atât de tare, dar îi era foame, era obosită şi avea nevoie de somn, în plus nesimţirea blondei o deranjase mai tare decât refuzul ei de a îi returna locul. Adam care era în spatele ei, o trăsese imediat spre ieşire, înainte ca blonda care plângea ca un bebe să şi revină şi să pornească o revoltă.

-          Anstasia! A spus el cu o figură dezamăgită.

-          Să nu aud. A trântit nervoasă tava pe jos, cu sângele boboacei, privindu-l cum se scurge. Acum chiar se simţea ca ultimul om.Pentru Dumnezeu de ce reacţionase aşa? S-a trântit jos şi a început să plângă cu suspine, înainte să fie chemată în biroul directoarei şi să fie trimisă în locul acesta.

-          Anastasia? A întrebat din nou femeia.

-          Nu. Nu am scuză.

-          Nu te-am întrebat asta, a spus femeia blând. Fata şi-a arcuit sprâncenele. Vrei nişte apă?

S-a limitat la a da din cap. Simţea cum lacrimile i se adunau în colţurile ochilor şi îi venea să plângă acolo, dar ceva o făcea să le reţină.

-          Eu cred că e ceva mai mult de atât.

Lacrimile şi-au făcut loc în cele din urmă pe obrajii ei îmbujoraţi.

-          Vrei să vorbim despre asta?

Anastasia a clătinat din cap în sens negativ.

-          Atunci vorbim despre altceva, ca să te mai destinzi.

Fata doar a tăcut.

-          Anastasia... a spus femeia oftând, trebuie să vorbeşti cu mine, altfel nu te pot ajuta. Şi cu cât voi afla mai multe cu atât te voi putea ajuta mai repede şi vei scăpa de mine. Dar înainte de asta, trebuie să înţelegi că să îţi exteriorizezi sentimentele nu înseamnă să loveşti cu tava în faţă o persoană doar pentru că s-a pus în faţa ta la rând. Sunt sigură că nu eşti o persoană introvertită.

Linişte.

-          Ne vedem vineri? Şi promiţi să nu uiţi? Ca să scapi acum de mine, nu pentru altceva. Ochii albaştrii ai femeii aşteptau un răspuns.