O Iubire Demonica

V «Singurele ființe mai rele decat demonii»

Capitolul 5

Singurele ființe mai rele decat demonii

Sarah Collins

Simt solul. Am picioarele pe pamant.

Il privesc din nou pe demonul care rade, inca situat pe marginea clădirii.

-- Cum e posibil?-- sunt primele cuvinte pe care le-am putut pronunta.

-- Esti inger, Sarah. Nu poti fi accidentată oricât de mult mi-as dori, din pacate. -- spune lasandu-si capul inclinat, falsificand o expresie de parere de rau.

-- Mi-am dat seama ca esti un laș si nu vrei sa imi raspunzi dar trebuia doar sa imi spui asta.

-- Nu avem sentimente. Vedem emotiile printr-o forma diferita.
-- spune mergând in acelas pas cu mine. Nu mi-am dat seama de faptul ca coborâse de pe cladire.

-- Un exemplu m-ar ajuta.

-- Ingerii vad iubirea ca o placere divina, demonii ca o suferință infernala. -- spune uitandu-se pe cealalta parte a strazii. Am profitat de faptul asta pentru a-l observa.

Nu era nimic neobisnuit. Chiar parea a fi un baiat normal daca nu as fi stiut cine este si de ce este in stare. Toate trasaturile feței ii sunt bine conturate: ochii, pomeţii, bărbia, nasul, buzele.

Nu m-am uitat niciodata detaliat la ochii lui. Nu m-am lasat fascinată de culoarea lor pentru ca niciodata nu am analizat-o. Imi dadusem seama ca ochii lui nu isi pastrau culoarea. Aceasta depindea de emotiile lui, ceea ce era ciudat. Un demon nu are emotii, cel putin nu și le exprima.
Pometii erau bine definiti, la fel ca nasul si barbia. Buzele aveau o dimensiune perfecta. Nu erau o tentație irezistibila dar nici rezistibila. Nu era o frumusete aparte dorita de toate femeile dar era atragator. Intr-un mod ciudat, dar atragator. Asta pentru ca, pe langa ca este frumos desi nu are un corp perfect sculptat, are comportamentul unui baiat rău, ceea ce atrage multe femei.

Nu am curajul sa il intreb de relatiile pe care le-a avut, daca le-a avut. Dar daca mi-ar spune ca ar fi avut succes in asta, as ramane surprinsa pentru ca in momentul in care nu vorbesti cu el, nu ii cunosti comportamentul si mintea, doar asa, la o primă vedere, este un băiat normal, pot spune ca este un baiat bun. Un baiat pe care nu il mai gasim in carti, un personaj care a disparut din mintea si filele scriitorilor.

-- Nu ma mai analiza. Nu este o senzatie prea placuta sa simti privirea cuiva împietrită pe tine. -- spune trezindu-ma la realitate.

-- Scuze. -- ii spun tusind incercand sa imi normalizez vocea.

--Nu mai contează. Vino. - imi spune tragand de mana mea pentru a ajunge pe cealalta parte a strazii.

-- Unde mergem?

-- Este un spital pe aici. - imi spune uitandu-se in jur.

-- Spital? Vrei sa ma duci la un spital?-- el afirma printr-o mișcare de cap.

-- Este un spital in locul asta?

-- Poti sa taci si sa ma lasi sa imi fac treaba?- imi spune iritat.

-- Ai treaba la spital?

-- Da!

-- Esti doctor?-- s-a uitat la mine cu o expresie serioasa ceea ce m-a facut sa imi dau o palma mintala.

Ce fel de demon ar fi doctor?

-- Doar vino cu mine si taci, Sarah.

Dupa ce am inconjurat tot parcul, in sfarsit am ajuns la spitalul unde Blake a tot insistat sa mergem.

-- Si? Ce facem aici? -- il intreb uitandu-ma in jur. Pentru un spital totul e foarte pustiu.

-- In spitalul ăsta s-au intamplat multe ciudățenii. Mai multe persoane moarte decat salvate au fost aici. Spitalul e atat de vechi incat pot sa jur ca o sa cada pereții.

Ma uitam in jurul meu in timp ce il ascultam cu atentie. Pereții albi erau murdariti de petele roșii care păreau sa fie sânge.

Blake explica fiecare detaliu si tot istoricul spitalului in timp ce eu înaintam si înaintam observând fiecare camera si obiect. Cand ajunsesem in camera din capătul holului vocea lui a provocat un ecou profund pe hol.

-- Haide. -- imi spune Blake mergand spre iesire.

-- Dar...

-- Haide. -- ma intrerupe si isi mărește pasul mergând mult mai repede, daca asta ar fi posibil.

Ii urmaresc pasul fara sa spun nimic dar un lucru reușește să se tipărească in mintea mea. Ce s-a intamplat cu oamenii care au fost aici? Spitalul pare unul distrus, o clădire pe care nimeni nu si-ar dori sa o viziteze. Oamenii care au murit in acest spital aveau nevoie de ajutor si nimeni nu a oferit acest lucru. Poate ca usa spitalului nu a fost doar o invitatie in infern ci si o invitatie spre lumea de dincolo.

-- Nu te lasa afectata. -- imi spune Blake cand am ajuns in curtea spitalului.

-- Sa nu ma las afectata? Glumesti? Spitalul ala trebuia sa fie inchis, sau niciodata nu ar fi trebuit să se deschida.

-- Nu trebuie sa faci atâta drama. Asa cum exista lucruri bune, exista si lucruri rele pe pământ. Doctorii care lucrau in acest spital, care nu erau specializați, voiau doar răul pacienților si nu isi dădeau interesele.

-- Oamenii ăștia nu merita sa trăiască. Merita sa simtă aceleasi sentimente pe care fiecare pacient le-a simțit. Acesti doctori nu au dreptul la viata.-- spun observând cum Blake ma analiza cu atentie.

-- Cred ca voi fi mult mai atent la emotiile tale, Sarah.

-- De ce?-- intreb asteptand un raspuns primind doar o privire dura înainte sa imi întoarcă spatele si sa isi continue drumul.

--De unde scoti atatea povesti? -- il intreb incercand sa ii tin ritmul.

-- Sunt adevarate.

-- Nimeni nu ar putea face asa ceva. Nu pot crede asta. Oamenii nu pot fi fiinte atat de rele. -- ii spun facandu-l pe demon sa râdă.

-- Tu chiar nu stii nimic de lumea asta. Tu crezi ca totul este lapte si miere? Pe pământ sunt persoane mai rele decat demonii.

-- Daca poveştile sunt adevărate, de unde stii locurile unde se petrec? De unde stii cand se intampla toate astea?

-- Eu ştiu totul, Sarah.

-- Eram intr-un spital. Unde erau medicii?

-- Spitalul era aproape dărâmat. Crezi ca ar lucra cineva acolo? Cred ca este timpul sa mergi acasa.

-- Va veni timpul sa imi raspunzi la intrebari, Blake. Dar momentan sunt de acord cu tine. Cred ca e timpul sa merg acasa. Vreau sa dorm. -- Blake se uitase la mine cu un zambet larg.

-- Drum bun.

-- Nu stiu drumul.

-- Esti o fiinta paranormala, Sarah, gasesti tu drumul. -- imi spune intorcandu-mi spatele.

Acum cum ajung acasa?