XLIV «Relatie imposibila»

910 54 6
                                    

Capitolul 44

Relatie imposibila

Sarah Collins

Toate informatiile au fost spuse atat de repede si atat de dureros pentru mine. Fiecare cuvânt a trezit in mine toate sentimentele si starile, asa cum mi-au trezit diverse intrebari printre care una dintre cele mai importante este ceva ce m-am întrebat de cand am venit pe Pământul asta.

De ce vor sa imi faca rau? Si, in caz particular, de ce vrea sa imi faca rau? Sunt fiica lui, de ce a făcut atat de multe lucruri impotriva mea, impotriva fericirii mele?

-- Sarah? -- ii auzisem vocea lui Blake. Voiam să ii raspund, imi doream sa deschid gura si sa scot macar cateva sunete, dar nu am avut puterea.

Am avut o familie. O familie normala care s-a prăbușit, care a dispărut. Eram om, o simpla fiinta. Aveam sansa de a avea un viitor ca oricare alt om de pe Pământ. Spiritul era tatăl meu. Sufletul acela plin de răutate ma iubise in acel moment, ma adorase, ma vedea ca unul dintre cele mai importante lucruri, fiinte, priorități. Mama mea era o simpla umană dar a putut avea sentimente pentru un om ca Spiritul, un om ca tatăl meu. Mama mea a fost persoana care nu a supravietuit rautatii oamenilor iar tata..tata este cel care a dat drumul la tot, a lăsat sa se prăbușească tot, a decis sa uite, sa ignore si sa ma lase singura, a decis sa nu mai aiba un viitor alaturi de mine, de fiica sa.

Puteam sa am o familie. O familie normală, ceva de care mereu am avut nevoie. Acum mă simt mai singura ca niciodata, chiar dacă îl am pe Blake. Ma simt mai goală pe dinăuntru cum nu mi s-a mai intamplat vreodată. Nu stiu ce s-a intamplat cu mine după aceea. Nu stiu cum am fost protejată, dar ce stiu sigur e ca nu am avut iubirea pe care mi-o doream. Aveam nevoie de tata, de mama, de sprijinul lor, sau unuia dintre ei. Aveam nevoie de ei, de prezenta lor, macar prezenta tatei. De el aveam nevoie.

Nu am mai putut rezista si tot ce am facut a fost sa plâng, sa ma descarc. Desi simteam brațele lui Blake strangandu-ma puternic eu nu ma puteam opri.

Plângeam de nervi pentru ca am avut o asa viata, pentru ca tatăl meu a fost atât de las.
Plângeam de supărare pentru ca ma saturasem de aceste situatii, pentru ca ma simteam oribil.
Plângeam de tristete pentru ca nu am avut sansa de a-mi cunoaste părinții, de a-i iubi, nu am avut sansa de a ma simti iubita de ei. Plângeam pentru tot. Pentru tot ce s-a intamplat de la început până acum. Pentru ca m-am certat cu Blake, pentru ca am fost stresata, pentru ca am dat de aceste cazuri, pentru ca am aflat aceste lucruri, pentru ca nu mai puteam. Nu mai suportam. Era prea mult. Cum puteam sa duc atatea?

-- E tatăl tau, Sar. O sa îl ierți. Trebuie să îl ierți. -- auzeam demonul șoptind printre firele mele de par, unde dăduse atatea sarutari.

Ma tinea strâns in brate in timp ce ma legana ca un copil mic, dar isi făcea efectul. Ma liniștea.

-- Vreau să stii ca te iubesc, Sar. Te iubesc, ingerule. -- auzindu-i cuvintele lui Blake, spuse sincer dar intr-un regret, stiam ca nu se terminase. Durerea nu se oprise acolo. Încă mai era ceva.

-- Blake ce e? -- m-am îndepărtat de el, ridicandu-ma. Văzând ca nu îmi răspunse, repetasem mai tare, mai puternic.

-- Ce e?! -- Blake si-a lăsat capul sa cada in jos fara sa imi raspunda la intrebare.

-- Un demon si un înger nu pot fi impreuna, Sarah. Este imposibil. -- ii aud vocea Creatorului profundă si atat de clara incat s-a auzit ca un ecou in mintea mea si era inevitabil sa nu plâng din nou. Eram atat de fragila in acel moment.

-- Nu tu, Blake. Nu, Blake. Nu. -- lacrimile din nou au inceput sa cada pe chipul meu si ma întrebam daca nu ma vor seca.

De ce era totul atat de complicat? De ce nimic nu era posibil? Ne iubim si atat. De ce trebuie sa existe si altceva? De ce trebuie sa apara atatea probleme?

-- Stiai? -- cand am putut articula, asta a fost tot ce am putut sa zic.

Din nou nu obtinusem niciun raspuns.

-- Blake, stiai?!

-- Da.

-- Fa-l sa dispară. Te rog!-- ii spun repetat Creatorului.

-- Nu, Sarah. Exista o solutie!

Mi-am pus mâinile la zona urechilor încercând să împiedic orice cuvant.

-- Trebuie sa pleci, Blake. -- spune Creatorul. Auzindu-l, Blake începuse să nege dând din cap.

-- Fa-ti treaba, Blake. Atunci vei fi iertat. -- nu intelegeam despre ce vorbea, nu înțelegeam afecțiunea din ochii Creatorului, dar nici nu voiam să inteleg. Nu mai aveam acea putere.

Mi-am dat seama ca Blake nu mai era prezent printre noi in momentul in care am deschis ochii pe care ii închisesem din cauza situației. Dispăruse, presupun, după consecința magiei, puterilor cerești. Nu stiam nimic despre asta si nici nu voiam să inteleg. Nu atunci, nu in acel moment.

Ma îmbrățișam pe mine însămi. Simteam frig, simteam lipsa. Durere. Nu stiam încotro trebuia sa o iau, unde plecam, unde ar trebui sa stau si ce ar mai trebui sa fac. Gata? Se terminase totul? Mai aveam ceva de încasat? De aflat altceva?

-- Sarah. -- m-am intors spre vocea Creatorului pregătindu-ma sa încasez o alta lovitura dar ma întâlnisem cu altceva, sau mai bine zis, altcineva.

Era un bărbat îmbrăcat formal, cu o cămașa alba, niste pantaloni negri la fel ca pantofii. Un bărbat frumos care nu avea varsta mea. Era mai bătrân, mai.. adult. Desi frumos, cu un par negru ca cenusa, ochii la fel de negri si pătrunzători si o barba scurtă pe față, avea un chip trist, obosit. Parea extenuat. Imi zâmbea nostalgic si începuse să aiba lacrimi in ochi care s-au adunat atat de multe incat unele au scapat curgând usor pe chip. Un plâns linistit, calm si silentios.

-- Ti-l prezint pe Carl White. -- numele lui nu provoca nimic in mine. Nu îl cunosteam.

-- El este tatăl tau. El este Spiritul.
Eram uimită si intr-o deplina stare de șoc. Spiritul pe care l-am văzut ultima oară nu era îmbrăcat asa, nu avea acea barba si nici nu arată asa de in varsta. Ultima oara era orbit de răutate, avea o expresie mârșavă iar acum pare nostalgic, bun, complet schimbat. Am văzut cum si-a deschis larg brațele iar eu nu am mai avut nevoie de nimic altceva. Am alergat cu rapiditate catre el si l-am strâns in brate. Era tatăl meu. De asta aveam nevoie. De acea îmbrățișare pe care nimeni nu mi-o putea dărui implicând sentimentele pe care le aveam. Era o senzatie unica, superba, iar asta ma reconstruise.

Incercam sa il am cat mai aproape, dar nu exista niciun spatiu gol intre noi. Plângeam impreuna, eram impreuna din nou. De asta am avut nevoie:

De îmbrățișarea tatălui meu, îmbrățișarea lui Carl, îmbrățișarea Spiritului.














Au mai rămas 6 capitole.

*capitol corectat pe telefon. Dacă găsiți o greseala va rog sa imi spuneti.*

O Iubire DemonicaWhere stories live. Discover now