XLV «Familie reunita dar incompleta»

914 54 2
                                    

Capitolul 45

Familie reunită dar incompleta

Sarah Collins

Era un sentiment superb. Îl aveam pe tata langa mine. Nu l-am avut atata timp, ba chiar am avut perioada in care l-am urat, dar acum e schimbat. Se vede asta. Era un moment emotionant pentru amândoi. Am simtit lipsa unei familii atata timp iar acum totul revine la normal, aproape totul.

-- Imi pare rau, Sarah. Nu stiu unde imi era mintea cand am vrut sa imi rănesc propria fiica. Imi pare rau. Diavolul mi-a luat mințile total. Niciodată nu ti-as face asta. -- imi spune tata in timp ce îmi lua fața in palmele sale mari, sarutandu-mi fruntea.

-- Te iert, tata. Mereu as face-o. -- nu puteam sa tin ura in mine. Asa am fost crescută in plus, cu ce mă ajuta? Daca îl uram imi făcea mie bine? Țineam acelasi sentiment odios in mine pana la moarte, acea ura care nu mai pleacă.

-- Ce o sa se întâmple acum?

Aveam un viitor destul de organizat alaturi de Blake care s-a spulberat odata cu toate întâmplările din ultimul timp. Acum nu stiu absolut nimic din ce s-ar putea intampla si nici nu am vreo idee de ce ar trebui sa fac.  

-- Ce vrei tu, Sarah. Nu esti obligată să faci ce trebuie, faci ce doresti, ce iti vrea inima.   

-- Care îmi sunt optiunile?

-- Faci ce vrei. Totul este posibil. Tot ce gândesti, aia faci.

-- Dar trebuie sa analizez fiecare decizie ca sa nu dau greș. O sa am nevoie de timp...

-- Nu. Gândurile care iti apar prima data in minte vin din inima.

Am stat cateva secunde cu privirea pierdută gandindu-ma la ce as putea sa fac. Atunci imi venise o idee de care sper ca nu o sa imi para rau.

-- Pot sa revin aici? -- imi intreb tatăl cu ochii plini de speranță. El mi-a dat un zâmbet melancolic uitându-se spre Creator.

-- Aici iti este casa. Oricand. -- a spus el cu aceeasi voce profundă.       

-- Ai auzit ce a spus. Poti veni orcand dar esti sigura? Chiar vrei sa il lasi pe Blake? Gandeste-te ca nu a facut cele mai mari greseli, nu a facut nici pe departe ceea ce am facut eu, iar pe mine m-ai iertat. De ce nu il ierti pe el? -- cuvintele inteleptului meu tata m-au cuprins intr-o confuzie totala. 

De ce ma simteam atat de ranita? Si, pana la urma, ce mi-a facut Blake? M-a mintit, mi-a ascuns un adevar crunt pentru mine. Eu si el nici atunci, nici acum nu puteam fi impreuna doar pentru un lucru stupid: eu sunt inger, el e demon. El stia toate astea de la inceput si a ales sa nu imi zica. Asta era tot, nu era nimic mai mult. Acum ca imi pun in ordine ideile, durerea in inima ma cuprinde din nou. Greseala pe care a facut-o Blake este atat de minora pe langa greselile pe care le-a facut tata, dar eu l-am iertat pe tata. Ce se intampla? Din nou nu inteleg aceste lucruri, din nou nu pot sa imi dau seama de nimic. Cand voi putea sti totul? 

-- Carl, Sarah. -- spune Creatorul atragandu-ne din nou atentia. 

-- Un demon niciodata nu va putea fi cu un inger. Sunt fiinte mult prea diferite. Unul iubeste raul, altul adora binele. Daca ei doi vor avea vreo relatie, unul dintre ei se va pierde total. Ori demonul va deveni un inger, ori ingerul demon. Nu se poate construi o eternitate. Ganditi: mama si tatal lui Blake, un inger si un demon, ba chiar Diavol, au fost impreuna. Si? Ii vedeti in jurul meu, ii mai vedeti impreuna? Nu. Ingerul a fost ars in flacarile Iadului de catre demon. Tu, Carl, ai avut relatia cu pamanteana, si vai ce om bun, era la fel ca ingerul. Iar acum ce? Sunteti impreuna? Nu. Sarah, ati avut atatea probleme. Crezi ca toate astea au fost coincidente? Nu. Fiecare avem un destin, iar destinul tau nu este alaturi de un demon. -- Creatorul facuse o pauza pentru a-si aduna din nou puterile si pentru a vorbi din nou. 

-- Fiecare greseala pe care ar face-o Blake, fiind demon, te va rani pana in adancul sufletului si dincolo de el. De asta esti asa de afectata, suparata, ranita. 

Ma uram pentru faptul ca eram sensibila si pentru ca din nou lacrimile si-au facut aparitia dar nu le lasam sa mi se scurga pe chip pentru a nu stiu cata oara. 

-- Blake..

-- Da, stia de la inceput. 

-- Si atunci de ce nu a plecat?! De ce nu m-a lasat in pace?! 

-- Pentru ca te iubeste. De ce crezi ca esti aici, ca inca esti aici? Iubirea voastra a fost atat de puternica incat ati trecut peste tot. 

-- Dar avem acelasi destin, nu? 

-- Nimeni nu poate fugi de el. 

-- O sa plec. Vreau sa plec. -- spun brusc. -- Mai am de rezolvat lucruri minore iar apoi voi reveni. Aici imi va fi casa. 

Creatorul nu a mai asteptat altceva, nici nu mi-a mai dat timp de a-mi lua un scurt "la revedere" sau "pe mai tarziu" de la tata. In cateva minute eram din nou pe Pamant. Am luat o uriasa gura de aer si am mers spre agentia de politie. Ajunsa acolo, am cerut imediat sa o vad pe Margaret Donovan, sefa mea. Odata intrata in biroul sau, locul in care mi se trezesc atatea amintiri fiind acela biroul in care il vazusem pentru prima data pe Blake, am luat loc pe scaunul din fata sefei mele. 

-- Ce te aduce pe aici, ofiter Sarah? -- ma intreaba ea cu un zambet. 

-- As vrea sa imi dau demisia. -- zambetul ei disparuse odata cu auzirea cuvintelor mele. 

-- S-a intamplat ceva? 

-- Nu. Vreau doar sa.. ma reproflez. -- Margaret zambise din nou dar cu un zambet care nu ajungea pana la urechi. 

-- Ai lucrat pentru noi foarte mult timp, ai dreptul de a face ceea ce vrei. Chiar maine voiam sa port o discutie importanta despre cazul pe care l-ai rezolvat.  A fost uimitor si te felicit cu tot dragul. Ba chiar voiam sa iti dau tie rolul de general, daca vrei sa ii spui asa, al acestei agentii, un fel de sef dar se pare ca drumurile noastre se opresc aici, nu? -- Margaret se ridicase de pe scaun, ceea ce ma determinase sa o fac si eu, si m-a prins intr-o puternica imbratisare. 

Dupa alte documente si mici discutii, eu ma pregateam sa plec. 

-- Margaret, as vrea sa te rog ceva. 

-- Orice.

-- Acel rol de general..i-l poti da lui Luke? 

-- Cu siguranta. 

Si cu acele vorbe eu am plecat din fosta mea agentie lasand in spate un viitor Luke fericit. Cand am iesit pe usa, ma intalnisem fata in fata cu un urias buchet de flori si, dupa parfumul specific, stiam ca cel care isi ascunde fata cu acele flori era demonul meu. 

-- Blake.. -- spun uitandu-ma in alta parte simtindu-ma inconfortabil.

-- Sarah, imi pare rau. Crede-ma, te iubesc, te iubesc asa cum nu am iubit niciodata pe nimeni. Nu am avut intentia de a te minti, Sar. Am ascuns doar o surpriza care te va incanta. -- cuvintele lui Blake m-au facut sa imi dau ochii peste cap. Un demon si un inger nu pot fi impreuna si nimic altceva nu este de zis.  

-- Ce  surpriza? 

-- Chiar nu pot sa iti zic, Sar. 

-- Las-o asa.  

Am mers mai departe trecand de el, fara sa iau florile sau macar un "la revedere". Am inaintat rapid iar atunci am vazut cum portalul se deschise. Tata mi-a deschis portile. Am urcat la el lasand in urma promisiunile lui Blake pe care le striga cu toata forta. 

Am vazut cum un lacat de aur se aseza singur pe portile Raiului inchizandu-le cu putere. Eu m-am uitat la tata cerand o explicatie. 

-- Unele suflete sunt la judecata de apoi. Portile vor fi o vreme blocate. 

Macar stiam ca Blake nu va veni dupa mine.


O Iubire DemonicaWhere stories live. Discover now