XVII «Imperfecțiuni perfecte»

1.6K 79 2
                                    

Capitolul 17

Imperfecțiuni perfecte

Sarah Collins

Demnitatea mea era la pământ si eram sigura ca nu o mai puteam ridica. Încă așezată la masa cu demonul care nu a facut altceva decat sa râdă de mine, m-am gândit ca daca am noroc, Blake nu ma va întreba nimic iar eu ma voi putea bucura de liniștea mea rușinoasă in pace. Momentul meu de liniște se terminase cand Blake isi deschise din nou gura.

-- Cred ca agentul tau adorat ar trebui sa fie mai pregatit.

-- Nu e agentul meu adorat si nu inteleg de ce spui ca trebuie sa fie mai pregatit.

-- Cred ca sunt o influenta foarte rea pentru tine, micule inger. Sunt o ispita atat de periculoasă incat sa uiti ce scria in dosarul Marisei? -- ma intreaba cu un zâmbet batjocoritor, apropiindu-si ceașca de cafea de buzele sale.

-- Ajuta-ma sa inteleg. -- ii raspund ignorându-i cuvintele despre el însuși, desi intr-adevar, demonul este o ispita periculoasă.

-- In dosar scria ca Bruno si sotia sa nu au copii iar noul administrator este chiar fiul acestora.

-- Ciudat. Politia mereu are informatii adevărate.

-- O, haide. Cu toții stim ca incapabilii dau greș mereu. -- spune dandu-si ochii este cap. Era atat de iritant cand făcea asta. Starea lui de stres si plictiseala îmi provoacă si mie o stare asemanatoare. Nervozitatea mi es observa prin puls, ceva ce Blake ar putea asculta cu ușurință.

-- Politia nu e incapabilă. -- il contrazic desi stiu ca in orice discuție el ar castiga.

-- Dar Luke da. -- si cu aceasta replica, toate argumentele si gândurile mele au dispărut. Am tacut pentru a nu provoca vreo cearta si am incercat sa nu imi uit demnitatea pe jos.

-- Cred si sper ca te-ai odihnit micule inger pentru ca in acest moment ne ridicam si plecam. -- mi-am dat ochii peste cap auzindu-i cuvintele rostite parca unui bebelus care nu intelege nimic.

Ne-am ridicat de la masa si am pornit din nou spre casa lui Josh. Drumul era lung dar de data asta picioarele nu imi erau obosite. Desi atenta la miscarile demonului, ca aproape tot timpul, ma intrebam de unde stia demonul ca il consider o ispita periculoasa daca aceste cuvinte nu au fost scoase pe gura mea.

-- Sunt demon. Gandurile murdare sunt usor citite de mine, Sarah.

-- M-am saturat sa am langa mine nemernici cititori de minti. Nu pot sa ma gandesc in pace acum? -- intreb nervoasa uitandu-ma atent la demonul care s-a oprit din mers. Cand i-am vazut zambetul victorios am stiut ca ce am zis a fost inteles complet gresit.

-- Vrei sa te gandesti la mine, micule inocent? -- intreaba incepand sa se apropie cat mai mult de mine.

Mintea mea care gandea rational si corect incerca sa imi faca corpul sa se indeparteze de ispita dar sufletul meu nu voia asta asa ca am ramas acolo, cu privirea fixa pe el si cu speranta ca el va face ceea ce este corect, dar ce sa ma astept de la un demon?

Cand a vazut ca nu ma indepartez de el, si-a marit zambetul si si-a apropiat fata de a mea, oprindu-se la cativa centimetri distanta. Trebuia sa il indepartez dar nu voiam asta. Imi doream sa probez din nou gustul buzelor sale.

S-a uitat la mine cu ochii lui de o culoare rosie, ceea ce ma speriase dar nu ma indepartase, si m-a prins de maini ca sa ma incite pe mine sa fac primul pas, ceea ce am facut pentru ca mintea mea se golise.

O Iubire DemonicaWhere stories live. Discover now