O Iubire Demonica

XLVI «Ingerii renasc din cenușă ca pasarile Phoenix»

Capitolul 46

Îngerii renasc din cenusa ca păsările Phoenix

Blake Richardson

Eram panicat. Odată ajuns la porțile Raiului pentru a merge din nou la Sarah, de data asta încercând să îi spun tot ce am de gand, m-a surprins faptul că porțile erau complet blocate si niciun suflet nu era prin împrejurări. Am stat timp de aproximativ 20 de minute, după estimarea mea, cu speranța că porțile se vor deschide sau ca macar vreun suflet va păși dar am fost complet dezamăgit cand am observat ca nu s-a intamplat nimic din ce am sperat.

Am mers pe calea mai puțin luminată care dădea imagine ieșirii din acest tărâm. Singura mea posibilitate de a o vedea din nou pe Sarah este cea de a merge direct spre infern pentru ca Diavolul sa ma rezolve dar aveam o oarecare reținere. Nu l-am văzut de atata timp iar ultima noastră discuție nu a fost prea plină de zâmbete. Stiam ca ma va aștepta o alta discutie pentru care nici macar nu m-am gândit daca sunt pregătit dar aveam nevoie de ajutorul lui pentru ca altfel nu as mai putea ajunge la Sarah si nu as mai recupera-o.

Aveam în minte un plan de ceva timp doar ca aveam nevoie de putina rațiune pentru a gandi. Am ascuns câteva lucruri față de Sarah dar niciodată cu intenția de a-i face rau. Stiam ca un demon si un înger niciodată nu pot fi împreună fără ca unul dintre ei sa se schimbe dar cum sa ii spun eu asta? În plus, aveam un plan bine pus la punct la care nu renunț pentru ca stiu ca atunci totul va reveni la normal, aproape totul. Uneori aveam momente în care ma gândeam adânc la tot ce se intampla si mereu am avut aceeași întrebare spre sfarsit: de ce eu si Sarah suntem destinați sa fim impreuna, sa fim suflete pereche daca suntem atât de diferiți? Eu nu aveam nimic impotriva. Ba chiar ma bucuram pentru faptul că destinul mi-a pus-o în cale pe Sarah,  aceasta ființă atât de minunata pe care o ador. Doar ca.. era prea multa suferință pentru un suflet atât de inocent.

Cand am ajuns la porțile din celălalt capăt al Raiului, ma ferisem puțin. Porțile mereu erau deschise, darnice sa primească orice suflet în infern. Focurile care înconjurau uriașa împărăție au diminuat. Nu erau atât de puternice, nu reflectau atata ura asa cum era în trecut. Ma gădeam ca tata își revenise la normal si ca si-a dat seama ca infernul nu este făcut doar pentru suferință.

Am intrat printre porțile de bronz  si am deschis ușa împărăției care era plină de suflete în ciuda trecutului, momentul în care totul era pustiu. Am pășit pe covorul rosu de o lungime kilometrica care traversa fiecare hol doar ca eu am luat-o in față, tot în față pentru a ajunge la marea încăpere a conducătorului acestui infern. Am batut la usa ca orice om educat si am intrat după un 《intra》 spus răspicat.

-- Buna, tata. -- am intrat cu o aplecare din cap.

Diavolul arăta mai bine ca ultima oara. Nu mai avea cearcăne, ochi plini de răutate si nici macar barba. Dar ochii întunecati cu o perfectă profunzime încă ii avea dar era normal. Era o caracteristică pe care nu o putea îmbunătăți.

-- Blake, fiule, ma bucur sa te vad. Ce te aduce pe aici? -- ma intreaba cu un zâmbet sincer ridicandu-se de la masa.

-- Am nevoie de tine. -- tata își mărise zâmbetul, acum puțin nostalgic, auzindu-mi cuvintele. Niciodată nu i-am zis asta, niciodată nu am avut o relație atât de apropiata încât să ii spun asta. Doar asta era motivul. Erau momente în care aveam nevoie de el, dar mereu am decis să îmi rezolv eu singur treaba.

-- Orice.

-- Porțile Raiului sunt închise și trebuie să intru în acest tărâm, este urgent.

-- Cred ca ai timp sa stai jos si sa ii explici tatălui tău ce se intampla. -- nu am refuzat. Deși nu am avut vreo relație apropiata cu tata pana acum, se vedea ca s-a schimbat asa ca nu am spus nimic in contra.

-- I-am ascuns ceva Sarei iar acum trebuie să merg după ea pentru ca am o soluție doar ca ea este acolo si...

-- Te voi ajuta, pentru asta iti sunt tata nu? -- eu i-am zâmbit ca apoi să ma ridic. Stiam ca am stat prea puțin timp cu el dar ma grăbeam, ma simteam presat de situație și voiam să le rezolv pe toate cat mai repede.

-- Îmi poți explica ce se intampla, Blake? Te rog. -- eu m-am uitat din nou la tata si mi-am lăsat nerăbdarea deoparte, asezandu-ma din nou pe scaunul de la masa din centrul camerei.

Am început să îi explic detaliu cu detaliu tot ce voiam să fac în legătură cu relația mea, având o oarecare reținere, putina frica de reactia tatălui meu. Eram înconjurați de un odihnitor întuneric care se pierdea odată cu apropierea spre noi, pe masa fiind aprinsă o mica lumânare care era atât de puternică încât lumina o parte din fetele noastre. Tata ma asculta cu atentie fara  vreo emotie pe față facandu-mi imposibilă concluzia despre parerea lui. Cand am terminat de explicat se făcuse liniste si, pentru un moment, am crezut ca tata nu o sa fie de acord si o sa ne întoarcem la relația rece pe care o aveam înainte dar toate aceste gânduri au dispărut odată ce i-am văzut zâmbetul melancolic.

-- Este o idee bună. As fi vrut să fac acelasi lucru pentru mama ta dar.. Nu s-a mai putut. -- i-am zâmbit și eu inapoi si i-am pus o mână pe umăr în semn de sprijin. -- Focul a ars tot. Pana si pe ea. -- deși ținea privirea în jos îmi dădusem seama ca voia să plângă. Atunci m-am gândit în adâncimea lucrurilor. 

Înger
Foc
Cenusa.

Îngerii renasc din cenusa la fel cum renasc păsările Phoenix.

Mama mea nu era moartă, doar de negăsit.

-- Îngerii renasc din cenusa ca păsările Phoenix. -- spuneam încontinuu atragandu-i atenția tatei care se uitase la mine cu ochii mari și inlacrimati.

-- Mama ta traieste. Traieste! -- tata îmi sărise în brațe repetand încontinuu aceleași cuvinte.

-- Dar unde e?-- il intreb odată ce s-a îndepărtat de mine.

-- El stie. El stie. Creatorul. Blake, vin cu tine în Rai.

Am iesit amândoi din nou pe porțile infernului si am mers în spatele pașilor Diavolului. O aveam si pe mama, în curând si pe Sarah. Puteam sa fiu împlinit. În sfârșit pot ajunge la un final fericit.

Era ușor de observat faptul că intrasem într-o altă dimensiune doar ca singurul detaliu era ca nu cunosteam acel drum. Ne oprisem brusc cand mii de oglinzi ne înconjurau. Fiecare arata aceeași cale doar ca doar una era cea corecta, în rest erau doar niște simple reflexii.

-- Acum ce facem?

-- Găsim calea corecta. Blake, asculta ce iti spune inima. -- tata a dat un pas înapoi lasandu-ma pe mine în centru. Eu trebuia sa aleg. O singură alegere greșită și ne întorceam de unde am venit.

-- Oglinzile nu sunt ca cele normale. Fiecare imagine are un defect, si cea care nu o are aia este cea corecta. Alege, fiule.

M-am uitat atent în jur si înainte să caut orice altfel defect ma gândeam logic: oglinda din fața mea nu avea cum să fie. Oricine ar merge tot înainte. M-am uitat in jur de mii de ori dar toate imaginile erau identice pana cand m-am uitat la culoare. O singură imagine avea un ton puțin mai deschis. Am ridicat mână cu frica si am atins imaginea provocându-ma sa închid ochii dar înainte să îmi acopere pleoapele orbitele, eram deja intrati in împărăția Raiului. Ne-am zâmbit unul altuia si am mers înainte, acolo unde am intalnit-o pe Sarah alături de tatăl său și Creatorul.

-- Te-am asteptat destul de mult, Blake. -- imi spune Creatorul. -- Acum fă-ți treaba.

-- Blake? Ce faci aici? -- i-am ignorat întrebarea si am inceput sa ii vorbesc.

-- Tu esti motivul pentru care m-am făcut mai puternic, dar continui să fii punctul meu slab. Te iubesc atât de mult încât atunci când am aflat ca noi nu putem fi împreună iar eu începeam să am sentimente puternice pentru tine, am cautat eu o soluție. Am făcut tot posibilul, m-am riscat dar am acceptat totul, doar ca sa fiu alături de tine în continuare. Voi face ceva ce nici tatăl tău si nici tatăl meu nu au fost în stare să o facă. Voi face ceva ce nimeni nu a putut face. Sarah, pentru tine am decis. Vreau sa ma transform în înger.