Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 5

*Din perspectiva Anteei*

Oftez si ma ghemuiesc mai bine sub patura subtire. Eram obosita, desi nu am facut nimic deosebit in ziua trecuta. Camera de piatra in care stateam era intunecoasa si calda, mai bine spus atmosfera perfecta pentru un somn bun. Locul si tribul asta, Telia, erau atat de diferite fata de Amarisul cunoscut mie. Era foarte ciudat sa simt dorul de casa pentru ca era un sentiment strain mie. Nu am considerat Amarisul casa mea cand traiam in el din cauza lucrurilor prin care tracusem. Acum mi-am dat seama ca mai bine ca acolo nu e nicaieri.

Ma ridic alene in picioare si merg in baia improvizata. Incaperea e mica, asa ca doua lumanari sunt suficiente ca sa o lumineze complet. Ma privesc in oglinda si surad. Chiar arat ca o fantoma acum, cu fata alba care iese dintre umbre. Camber probabil ar rade de mine acum. Zambesc trista si sar in dus, daca il pot numi asa. Mi-e asa dor de acel Razboinic, chiar daca au trecut doar cateva zile de cand ne-am vazut ultima data. Nu as recunoaste asta in glas niciodata. Ma doare inima cand imi amintesc ca nu stiu unde e sau ce s-a intamplat cu el. Ma ingrijorez pentru Camber mai mult decat am facut-o vreodata pentru altcineva.

Peste cateva minute, dupa ce mi-am terminat rutina de dimineata si ma imbracam in niste haine simple, am auzit pasi apasati pe hol, aproape de camera mea. Ma incrunt suspicioasa. Nimeni nu are pentru ce sa vina la mine, nu cunosc pe nimeni din tribul asta in afara de Lerna. Imi iau paltonul care statea pe marginea patului si il imbrac peste tricoul alb. Nu stiu ale cui sunt hainele si sincer nici nu vreau sa stiu, insa Lerna mi le-a adus ieri fara sa spuna nimic si a plecat. Ma rog, ma multumesc si cu atat.

Ies silentios din camera si privesc pe holurile din stanga si dreapta. In capatul celui drept zaresc un cap alb. Era Lerna. Incep sa merg spre el pentru ca nu aveam nimic mai bun de facut. Imi dau ochii peste cap cand realizez ca fac ce a facut Calatorul tot timpul asta, adica sa ma tin dupa el ca un catelus. Ma opresc in mijlocul holului din pestera, fiind gata sa ma intorc in camera mea, insa curiozitatea ma obliga sa imi continui drumul. Pufnesc scurt si grabesc pasul cand Lerna nu se mai vede in fata mea.

Aproape alerg dupa Calator care intrase intr-o camera spatioasa. Imi repet in minte din nou si din nou ca nu pot sa cred ca fac asta. Lerna se opreste brusc din mers, eu aproape lovindu-ma de el. Baiatul se intoarce speriat, insa se relaxeaza cand ma vede pe mine.

- Hei, Antea! Ce faci aici? ma intreaba el.

Imi deschid gura ca sa vorbesc, insa impietresc socata cand vad ce e in spatele lui Lerna. Un portal. Un portal adevarat de o culoare portocalie sta in fata mea. Il privesc pe Lerna cu gura cascata.

- Nu ai mai vazut asa ceva? Ala e un...

- Stiu ce e, idiotule! Ma mir de faptul ca aveti un portal intr-un loc atat de izolat! exclam eu.

- Nu stiu cum a ajuns acolo. Era deja aici cand am venit prima data in Telia. spune Lerna, dand din umeri.

- Deci, daca am inteles corect, aveti in pestera asta un portal, dar nu aveti becuri electrice. pufnesc eu.

Lerna roseste si isi trece stanjenit o mana prin par. Oftez si ma apropii de portal. Observ pe podea langa el o cutiuta mica plina cu pietricele albe. Zambesc, simtindu-ma nostalgica. Zambetul imi dispare de pe fata cand constat ceva.

- Stai, la ce e conectat portalul? Nu ar trebui sa ai un laptop pe aici sau ceva de genul? intreb eu.

- Umm... Nu cred ca e conectat la ceva. murmura Lerna.

- Atunci la ce il folosesti!? intreb eu exasperata.

- Mancarea si restul proviziilor sunt luate de mine din trecut. zice el defensiv.

- Realizezi ca un portal neconectat te poate duce oricand si oriunde?

- A-Am invatat asta singur cand am ajuns odata inconjurat de dinozauri. se balbaie Calatorul.

Il privesc inexpresiva, vrand foarte mult sa imi dau o palma peste fata. Lerna ma priveste suparat, fiind rosu in obraji.

- Si acum voiai sa pleci in trecut? intreb eu.

- Da. mormaie el.

- Vin cu tine.

- E periculos acolo!

- Nu mai spune. zic eu sarcastica. Dupa mai mult de doua sute de misiuni completate cu succes, nu imi mai e frica de trecut.

Lerna se apropie de mine, privindu-ma de parca eram idolul lui. Il trag de brat spre portal pentru ca se misca prea lent, apoi iau din cutie doua pietricele albe. Trecem prin portal, pestera din jurul nostru disparand.

Eu si Lerna aparem peste cateva secunde pe o strada ascunsa de niste blocuri. Strada era lipsita de orice vietate, in jur totul fiind negru si intunecat. Din cate imi dadeam seama, era miezul noptii. Nori desi acopereau in totalitate luna. Vantul bate cu putere, cateva frunze uscate zburand pe langa noi. Calatorul de langa mine tremura usor. Il privesc cu o spranceana ridicata.

- Ti-e frica? intreb eu, ranjind in coltul gurii.

- N-Nu! Mi-e frig. zice el rapid.

Pufnesc scurt si incep sa merg in fata, Lerna urmandu-ma aproape instant. Ma apropii de usa celei mai apropiate case si trag de clanta. Dupa cum m-am asteptat, e inchisa. Imi scot pumnalul din buzunarul paltonului si il intorc de cateva ori in broasca usii, iar peste cateva momente ea se deschide. Ii fac semn lui Lerna sa nu faca zgomot, apoi pasesc in casa straina. Nu auzeam nimic, dar inca nu stiam daca cineva e in casa sau nu. Merg de-a lungul unui hol spre o usa deschisa. Privesc inauntrul camerei, vazand doua persoane dormind pe un pat. Nu le-am putut vedea fetele din cauza intunericului.

Merg mai departe, incercand sa nu ma lovesc de nimic. Lerna era in bucatarie, luand niste alimente din frigider. Il ignor si imi continui drumul. Casa asta imi parea ciudat de cunoscuta. Stiam deja unde sa pasesc ca sa nu scartaie podeaua. Imi strang mainile la piept si intru intr-o camera micuta, plina de jucarii. Pe un patut in forma de masina dormea un baietel cu parul castaniu si pielea palida. In coltul camerei statea ghemuita pe podea o fetita cu pielea imaculata ce avea urme de lacrimi pe obraji si vanatai in forma de degete pe brate si gat.