Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 40

Nu intelegeam ce se intampla. Totul era ca un vartej de ganduri si actiuni care ma faceau oarba. Parca innebuneam, muschii ma dureau, degetele imi tremurau, capul imi ametea. Si, la naiba, voiam atat de mult sa lovesc cel mai apropiat perete pana mainile imi sunt insangerate, dar asta doar imi facea toate gandurile mai zgomotoase si salbatice. Asta nu sunt eu, aceste nevoi sunt ale experimentului facut de Malika, dar am trait toata viata cu ele si le-am considerat o parte din mine. Sa stiu ca nevoia de moarte e ceva ce apare cu un motiv diferit de cel ca as fi nebuna sau psihopata aduce fiori pe pielea mea.

Nu tin minte cand m-am ridicat impleticindu-ma in picioare sau cand Malika a sarit de pe canapeaua ei. M-am trezit ca ma doare palma la cat de tare strangeam pistolul. Femeia a incercat sa fuga spre usa. Eram amuzata. Un fulger a trecut prin pieptul ei inainte sa puna mana pe clanta. Malika a cazut cu o bufnitura pe podea, imprastiind in jur praf si sange. Am privit-o fara vreo urma de emotie de fata.

Eu sunt Eris. Nu ai idee ce am creat din tine, Antea.

Ne-am intalnit deja de cateva ori, dar nu as fi banuit niciodata ca practic suntem aceeasi persoana.

Faptul ca ea e moarta, iar eu vie ma facea sa ma intreb...daca o sa avem aceeasi soarta.

Vartejul devenea tot mai puternic. Fasii albe imi dansau in fata ochilor si devenea tot mai greu sa gandesc si sa inteleg. Ma simteam de parca toata informatia primita de la Malika era inteleasa undeva in adancul meu, dar in acest moment zbura haotic prin creierul meu si ma lasa confuza si tremurand.

Chiar sunt un experiment..?

Am scos piatra alba din buzunarul meu dupa ce am terminat sa ma uit la trupul mort al lui Malika. Nu imi aduc aminte cand am aruncat-o in pamant si fumul alb m-a invaluit. Eram teleportata inapoi in prezent. Asta era slujba mea, eram o Calatoare, asta am fost toata viata, dar se pare ca mai am niste origini dincolo de Amaris.

Devastata era un adjectiv prea slab.

Mi-am pierdut echilibrul cand am aparut in laboratorul din Dalmy si am cazut in genunchi. Eram dezamagita de mine, pentru ca m-am comportat asa doar in primele mele calatorii in trecut. Omul de Stiinta, care era proprietarul laboratorului, m-a privit ingrijorat. A crezut ca sunt ranita. El voia sa vina spre mine. Nu l-am lasat. M-am ridicat inainte sa ma ajunga si am zbughit-o spre usa.

M-am impleticit afara. Era toiul zilei, o multime de masini erau pe strada, oamenii mergeau in fiecare directie. Patura de ceata si confuzie s-a triplat in tot zgomotul asta. Ma incrunt si privesc in stanga si in dreapta, atragand cateva priviri. Si atunci mi-am amintit. Hotelul. Camber. Trebuie sa plec acolo. Am venit la laborator cu masina, asa ca sper ca nu ma voi rataci pe drumul inapoi.

Merg cu repeziciune printre toti Razboinicii si Creatorii si Calatorii. Batea vantul si parul imi venea peste ochi, impiedicandu-ma sa vad prea multe. Inima imi batea cu greu in piept si deodata m-am simtit claustrofobica inconjurata de atatea persoane. Imi strang pumnii, apoi ii relaxez. Nu a reusit sa ma calmeze. Repet actiunea. Pumnalul din buzunarul meu imi apasa coapsa de parca ar vrea sa ma enerveze in continuare.

Voiam sa il arunc. Nu la cosul de gunoi, ci in cineva.

Nu sunt atenta cand trec strada si cateva masini ma claxoneaza. Icnesc din cauza sunetului tipator care doar il amplifica pe cel din capul meu. Privesc fetele furioase ale soferilor, dar in acelasi timp mi-o vad pe-a mea in geamurile masinilor: suflet negru, piele alba. Huh, Camber voia sa stie de ce port mereu haine negre. Acum are un raspuns.

Dupa multe minute pe care le-am perceput ca secunde am ajuns in fata hotelului. Vedeam clar doar literele rosii. Nuanta galbena a cladirii era in ceata. M-am oprit in mijlocul drumului doar ca sa il privesc. Ma enerva. Ma enerva la culme acest hotel, acest loc, acest oras. Voiam sa plec oriunde in lume. In Telia, unde Lerna se tinea dupa mine ca un catelus, era mai bine. Era mai liniste. In Dalmy totul e vechi si totul e zgomot, exact cum e Abingora, exact cum e Amarisul infestat de oameni pierduti.