Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 33

Razele soarelui nu m-au trezit, nici macar ciorile care tipau in copacii de langa cabana, ci frigul intepator mi-a alungat somnul. Auzeam cum vantul batea, iar deseori simteam o briza mangaindu-mi bratul. Gem nemultumita si ma agat de trupul fierbinte de langa mine, incolacindu-mi bratele si picioarele de el. Se aude un chicot, urmat de senzatia de o plapuma trasa mai bine peste mine. Simt o atingere pe fata, pe obraji, pe ochi, in par. Ma incrunt si plesnesc mana care ma deranjeaza, apoi ma fac din nou comoda. Imi deschid un ochi, chiar daca el protesta, si privesc somnoroasa in sus. Tot ce vad e fata lui Camber. Razboinicul avea parul ciufulit si fata palida, pe scurt asa cum e in fiecare dimineata. Era treaz si ma privea amuzat cum incerc sa nu adorm.

Pret de cateva secunde am fost confuza. In fiecare noapte dormeam cu spatele unul la altul si imparteam colturi diferite ale plapumei. Acum Camber statea tolanit in mijlocul patului, iar eu stateam confortabila peste el. Capul imi era peste pieptul lui, mainile pe umeri, iar picioarele incolacite cu ale lui. Ne-am impacat, imi aduc eu aminte. Intamplarile de ieri imi colinda gandurile si rosesc la amintirea ca am plans ca un copilas. Dar... Cred ca am avut un motiv intemeiat ca sa plang.

Frigul din camera ma face sa uit pentru un moment de moartea bunicului. Arunc o privire in jur si vad geamul larg deschis. Clipesc des si imi intorc atentia spre Camber care avea o fata inocenta.

- Cine naiba a deschis geamul cand afara sunt minus zece grade? mormai eu si ma ghemuiesc mai bine la pieptul lui.

- Eu am facut-o. Aerul rece ne ajuta sa ne trezim mai repede. spune Razboinicul, zambind cand eu ii arunc o privire seaca.

- Esti nebun? Du-te si inchide-l! O sa racim amandoi.

Camber ofteaza lung, dar face ce i-am spus. Desi frigul ma deranja, nu am facut nimic ca sa ma dau de pe Razboinic. El a fost nevoit sa se rostogoleasca, astfel incat eu sa stau pe spate, apoi sa se ridice in picioare. Tremurand, trag plapuma inapoi pe mine. Camber era la bustul gol, insa nu arata vreun semn ca i-ar fi frig. Baiatul inchide geamul si se intoarce pe pat. Nici nu reuseste sa se aseze bine ca eu il trag in imbratisarea mea. Nu numai ca mi-a fost foarte dor de asta, dar trupul lui e ca un calorifer ambulant. Si cine sunt eu sa scap oportunitatea de a ma incalzi?

- Buna dimineata. sopteste Camber si se apleaca sa imi dea un sarut pe tampla.

Privesc printre gene cum mana lui se apropie de fata mea, apoi imi mangaie obrazul rece. Expir incet. Stiam la ce se gandea. Razboinicul era ingrijorat. Nu e obisnuit pentru mine sa rabufnesc asa cum am facut ieri. Dar indiferent ca eu si Rowan nu am fost foarte apropiati, ma durea moartea lui, asa cum si pe Camber l-a durut moartea tatalui sau. Amandoi suntem ultimii reprezentanti ai familiilor noastre. Si o sa supravietuim.

- De ce ne-am trezit atat de devreme? intreb eu, lasandu-l sa imi dezmierde pielea obrazului.

- Stii... Dupa toate cate s-au intamplat, cred ca meritam o zi lunga de relaxare. Si sa profitam de ea cat mai mult.

- Nu stiu cum faci tu, dar eu cand ma relaxez dorm pana dupa-amiaza. zic eu pufnind amuzata.

- Ziua pare mai lunga cand te trezesti mai devreme, deci avem mai mult timp sa lenevim. explica baiatul atotstiutor.

- Nu stiu ce sa zic... Avem inca multe de planuit si de facut. murmur eu. Mai ales cu...

- Nope. Azi facem absolut nimic. ma intrerupe Camber. Nu vorbim despre Leon, despre Malika, despre Amaris sau oameni pierduti. Astazi ei nu sunt o problema si nu ii cunoastem. Nu accept refuzuri.

Imi dau ochii peste cap, dar zambesc involuntar. Ideea de a sta toata ziua in pat imi face cu ochiul. Privesc dosarul lui Malika Nova de pe birou. Eh, el mai poate astepta.