Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 24

- De unde stii cum o cheama, Marcus? intreb eu, facand un pas spre el.

Baiatul inghite in sec, avand ochii mari din cauza spaimei. Linistea din camera de zi e apasatoare, asa ca imi strang pumnii. Lerna, care inca statea pe canapea, avea o expresie indurerata, foarte asemanatoare cu a lui Camber, doar ca cea a Razboinicului mai era si furioasa. Marcus a lucrat pe la spatele nostru cu Leon. Probabil din aceasta cauza ne-a lasat sa stam in casa lui, ca Leon sa stie ce facem. A fost un plan bun, trebuie sa recunosc. A nimerit doua pasari cu o lovitura. Marcus a stiut ca daca il are pe Camber nu o sa dureze mult timp pana o sa apar si eu. Imi mijesc ochii spre el cand Omul de Stiinta face un pas minuscul in spate.

- Spune-ne, Marcus. Eris probabil misuna in jurul cabanei si abia asteapta sa te auda. zic eu batjocoritoare.

- Nu v-am tradat, va jur! exclama el cu ochi sinceri.

Da, observam clar ca fata lui Marcus exprima sinceritate, dar nu puteam sa ma las pacalita atat de usor. Emotiile nu sunt greu de falsificat. Leon a parut inocent pana in ziua cand aproape a reusit sa ne omoare. Nu o sa mai am incredere.

- Explica tot, pana nu te arunc in lacul unde m-ai gasit. il ameninta Camber cu vocea ingrosata si alimentata de furie.

Desi Razboinicul era in fata mea si ii vedeam doar spatele incordat, stiam deja cum il priveste la moment pe Marcus. Sunt sigura ca are aceiasi ochi inflacarati ca atunci cand clona tatalui lui a venit aici. Ochi care m-au speriat pana si pe mine.

- Pot sa... Pot... se balbaie Omul de Stiinta.

Marcus face brusc un pas spre dreapta, apoi incepe sa fuga spre usa. Imi dau ochii peste cap si oftez zgomotos. Idiotul asta chiar crede ca va putea fugi? Eu si Camber stam in tocul usii, nu se va putea strecura pe langa noi niciodata. Razboinicul de langa mine pare sa gandeasca acelasi lucru, pentru ca il apuca pe Marcus de gulerul tricoului si il impinge inapoi pe canapea, langa Lerna.

- Nu rezolvi nimic cu fuga, prietene. pufneste el.

- Nu incercam sa fug, voiam doar sa...

- Nu-mi spune ca ai inceput sa faci sport din senin. Pe asta chiar nu o s-o cred. il intrerup eu.

- Ascultati-l! striga Lerna deodata, facandu-ma sa tac.

Toate capurile se intorc spre el. Calatorul pare pierdut pentru cateva secunde, stanjenit de toata atentia primita, insa isi revine rapid.

- Oh, deci si tu esti complice? intreb eu plina de nervi.

- Nu, doar ca il tot intrerupeti si Marcus nu poate explica nimic. zice Calatorul incruntat.

Eu si Camber ne privim cateva secunde, vorbind fara sa deschidem gurile. Ne intelegem fara cuvinte. Baiatul da scurt din cap, asigurandu-ma ca totul e sub control. Ma indepartez de usa si merg cat de rapid pot spre camera noastra. Schiopatam, iar rana de pe gamba piciorului ma durea la fiecare pas, dar nu aveam de gand sa ma opresc. Tensiunea se simte chiar si dupa ce am plecat din camera de zi, iar cateva susoteli se aud de acolo. Surad in sinea mea. Tradarea. Ah, tradarea pe care o cunosc atat de bine. Mai intai a fost Percy, care a fost unul dintre colegii mei Calatori. Dupa a urmat Leon, pe care l-am acceptat ca prieten. Acum e Marcus, care ne-a oferit un adapost in aceste vremuri periculoase. Cu totii m-au tradat. Asta ma face sa ma intreb: cine va urma?

Intru in camera noastra si ma indrept spre scaunul unde sta aruncat paltonul meu. Scot din buzunarul drept pistolul meu si il strang in palma. Nu aveam de gand sa omor pe nimeni decat daca era absolut necesar. Adica, daca Marcus ne ataca sau recunoaste ca e de partea lui Leon, se poate considera deja mort. Peste cateva momente ajung inapoi in camera de zi, unde cei trei baieti ma asteptau rabdatori. Marcus tresare cand vede pistolul. Ranjesc.