Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 30

Vantul bate tot mai tare, facand fulgii de zapada sa zboare in toate partile. Tin chepengul cu o mana, mai bine de jumatate din corpul meu fiind sub pamant. Il privesc incruntata pe Lerna. Tot mai multa zapada cade in acest loc misterios, iar Calatorului inca ii e frica sa coboare mai mult de prima treapta. Imi pun mana libera pe sold si bat nervoasa din picior. Baiatul isi musca buza si mai face temator un pas, apropiindu-se putin de mine. Oftez exasperata.

- Mai repede, Lerna! exclam eu.

- D-Dar... E intuneric acolo. murmura el speriat.

Imi ridic sprancenele frustrata si privesc in jur. Peretii din lateralele scarilor sunt facuti din piatra, dar vopsiti in rosu. Bucati groase de lemn sustin tavanul. Treptele sunt asimetrice, iar din varfurile lor lipsesc bucati care te-ar face foarte usor sa te impiedici. Nu stiu ce ascunde Marcus in locul asta, dar totul pare vechi si rar vizitat. Panzele de paianjen de pe pereti ma fac sa ma infior. Da, inteleg de ce Calatorului ii e frica. Intr-adevar, e intuneric, lumina de afara nu ne ajuta foarte mult. Poate ar trebui sa il trimit pe Lerna sa ia o lanterna din cabana... Stai, nu, nu ar trebui. Observ langa Lerna un obiect dreptunghiular, alb. Un intrerupator. Ma intind si il apas. Intr-o fractiune de secunda, cateva becuri agatate de-a lungul tavanului se aprind, luminand totul.

- Mai bine? il intreb eu.

Daca spune nu, jur ca il las afara in zapada.

- Da. sopteste baiatul si coboara spre mine.

Imi las capul in jos si inchid chepengul, blocand zapada din a mai intra. Imi masez bratul care incepuse sa ma doara din cauza efortului, apoi amandoi incepem sa coboram. Aici, in subteran, era mai cald. Nu mai trebuia sa imi tin gluga pe cap, asa ca mi-am scos-o.

- Ce crezi ca tine Marcus aici? ma intreaba Calatorul.

Deodata, un chitait se aude. Lerna tresare si ma apuca de brat, agatandu-se de mine de parca viata lui depindea de asta. Zaresc un soarece la picioarele baiatului, asa ca ma stramb dezgustata. El isi misca incet nasul, apoi se intoarce si se ascunde intr-o gaura mica din perete. Imi dau ochii peste cap cand Lerna continua sa imi tina bratul, dar decid sa il ignor. Nu mai aveam atat de mult de coborat. O usa se vedea la capatul scarilor. Imi amintesc ca baiatul m-a intrebat ceva.

- Nu stiu, cand am vazut chepengul credeam ca e unul din tunelurile subterane de sub Amaris si Abingora. Se pare ca nu e. zic eu.

- Exista asa ceva? intreaba Calatorul uimit.

- Da.

- Ai fost vreodata in unul?

- Logic ca am fost, daca iti spun despre ele. pufnesc eu.

- Si de ce nu am folosit unul cand am fost in Amaris?

- Lerna, vezi vreo intrare intr-un tunel undeva in jur? Lumineaza-ma, pentru ca eu nu vad! spun eu, gesticuland spre baiatul enervant.

- Ai dreptate. zice el si isi scarpina ceafa.

- Mereu am.

Am ajuns in fata usii de lemn, cu un maner rotund. Treptele erau in spatele nostru. Aici, podeaua era deasemenea facuta din lemn, exact ca cea din cabana, si scartaia sub picioarele noastre. Apuc manerul si imping lent usa, tinandu-mi cealalta mana aproape de buzunarul magic al paltonului meu, in care erau pistolul si pumnalul. Fac un pas in fata si privesc in camera dezvaluita, asteptandu-ma sa vad un laborator straniu sau o camera de tortura in care Marcus isi tine victimele, dar nu. Camera asta arata exact ca o pivnita normala, cu nimic deosebit inauntru. Imi strang buzele intr-o linie fina. Ma asteptam la ceva mai palpitant.

Lerna se strecoara prin locul dintre mine si usa si intra in pivnita, privind cu interes fiecare lucru. Peretii erau facuti din lemn, iar becul emana o lumina galbena. Camera era aproximativ cat doua sau trei camere de zi impreuna. Nenumarate cutii stateau imprastiate peste tot, intr-un colt era un pat vechi si un dulap cu o usa stricata. Pe peretele stang erau niste rafturi cu carti, iar mai jos niste borcane de sticla. Totul era prafuit. Inghit in sec cand vad clasicul scaun care se leagana, cu o papusa veche pe el.