Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 20

Eram afara, pe treptele inghetate ale cabanei, privind alaturi de Lerna cum baietii se pregateau sa plece. Camber curata cu o carpa geamurile masinii lui, iar Marcus numara niste bani. Sa fiu sincera, eram putin invidioasa pe el. Azi dimineata am aflat ca Omul de Stiinta a mostenit o avere intreaga de la bunicii lui. Eu puteam doar sa sper la asta, nu pentru ca nu am de la cine mosteni acesti bani, ci pentru ca salariul Calatorilor e mult mai mic. Mi-ar fi trebuit cel putin treizeci de ani sa economisesc macar o patrime din toata averea lui. M-a intristat si mai mult gandul ca nu o sa primesc nici un salariu prea curand.

- Am terminat aici. zice Camber. Putem sa plecam.

Razboinicul isi freaca mainile reci una de alta, apoi paseste spre mine. Cobor treptele, lasand urme in zapada. Camber ma trage in bratele lui. Il imbratisez strans, constienta de privirile pe care le primeam de la publicul nostru, adica Marcus si Lerna, dar nu putea sa imi pese mai putin despre ce cred ei. Camber pleca intr-o calatorie despre care aveam un sentiment rau. Cum puteam sa il las sa plece fara sa il imbratisez?

- O sa ne intoarcem repede. imi spune Camber.

- Stiu. Sa aveti grija. zic eu, privindu-l in ochii lui ca niste carbuni.

Baiatul ma priveste zambind. El isi pune dragastos mainile pe obrajii mei, apoi imi saruta lung fruntea. Imi inchid ochii pentru cateva secunde, bucurandu-ma de moment.

- Voi ar trebui sa aveti grija. Sunteti singuri in padure.

- Eu si Antea ne descurcam de minune impreuna! exclama Lerna.

- Mda, daca eu te apar, iar tu te ascunzi. mormai eu.

Il zaresc pe Marcus cum trece pe langa noi, dupa ce si-a luat ramas bun de la Lerna, si se aseaza pe locul pasagerului din masina. Imi mijesc ochii spre el, stiind ca acela era locul rezervat pentru mine. Din fericire pentru Marcus, Camber mi-a distras atentia cu un sarut scurt, dar care mi-a incalzit pielea in cateva secunde. Ne zambim, apoi privesc cu obrajii in flacari cum Razboinicul imi face cu mana si intra in masina.

- Sa nu va omorati unul pe altul! striga Camber ca sa acopere zgomotul motorului pornit.

- Nu promitem nimic!

Surad, apoi imi afund mainile in buzunarele paltonului. Masina inainteaza pe cararea plina cu zapada, apoi se pierde printre copacii goi. In scurt timp, tot ce zaresc e o pata neagra ce se face tot mai mica. Ma intorc pe calcaie si pasesc spre casa, cu Lerna pe urmele mele.

- Deci am ramas singuri. ofteaza Calatorul.

Nu ii raspund, in schimb plec in camera mea si arunc paltonul calduros de pe mine pe un scaun. Fug in living si ma intind pe canapea, luand telecomanda de pe podea. Lerna ma priveste confuz, apoi ridica din umeri si pleaca undeva prin cabana. Ma fac comoda si aprind televizorul. In sfarsit am si eu un moment de liniste.

- Hei, Antea! striga deodata Lerna.

Se pare ca momentul de liniste a durat cateva secunde. Aproape ca imi dau o palma peste fata.

- Ce vrei? intreb eu iritata.

- Sa stii ca am gasit niste chestii extrem de gustoase si m-am gandit ca poate vrei si tu.

Aud pasii lui Lerna cum vin inapoi in living. Calatorul apare in tocul usii cu un pachet de chipsuri in mana, avand firimituri pe puloverul lui negru. La vederea mancarii, parca nu mai eram atat de enervata. Ii fac semn sa vina langa mine, Lerna acceptand bucuros. Si cam asa ne-am petrecut o buna parte din zi, privind filme si mancand tot ce a mai ramas in bucatarie. M-a amuzat foarte mult reactia lui Lerna cand a vazut televizorul aprins. Din cate stiu, Marcus a incercat sa ii explice cate ceva din lumea moderna, insa Calatorul nu a inteles majoritatea lucrurilor. Nici eu nu m-am obosit sa ii explic, asa ca Lerna a ramas confuz. Ziua aceasta a parut una normala, fara evenimente periculoase sau ciudate. Asta pana cand baiatul de langa mine a pus o anumita intrebare, ale carei consecinte nu le stiam.