Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 9

*Din perspectiva Anteei*

- Deci Camber sta cu tine. zic eu.

- Da, deja de doua saptamani. raspunde baiatul pe care il cheama Marcus.

Imi strang mainile la piept dupa ce o briza rece ma face sa tremur. Frunzele uscate fosneau sub picioarele noastre, iar crengile copacilor se miscau lent din cauza vantului. Afara era bezna. Singura sursa de lumina era luna de pe cer si lanterna din mana lui Marcus. Peisajul era perfect pentru un film horror. Tresar cand aud in departare urletul unui lup. Ma incrunt enervata. Eram nevoita sa merg pe jos prin padure cand afara e noapte daca voiam sa il vad pe Camber. E vina lui daca voi fi mancata de animale salbatice. Hei, macar acum nu mai stau in pestera de nebuni a lui Lerna. Marcus pare normal. Cel putin Camber a avut noroc.

- Stii, se ingrijora mult pentru tine. murmura baiatul de langa mine.

- Si eu ma ingrijoram pentru el. Nu stiam daca e mort sau viu. zic eu. A fost o...

Sunt intrerupta deodata de zgomotul enervant al robotelului din spatele nostru care duce niste cutii din lemn pline cu...ceva. Imi inchid ochii, incercand sa nu il injur sau sa il arunc intr-un copac. Nu pot numara pe degete de cate ori m-a speriat cat timp am mers prin padure. Robotul ala scoate un sunet ca un scartait amestecat cu un raset de copil. Sa auzi asa ceva noaptea e mai rau decat sa primesti o palma.

- Cum spuneam, a fost o perioada grea pentru amandoi. imi finisez eu gandul.

- Si... De cat timp sunteti impreuna? ma intreaba Marcus.

- De cateva luni. Da, pare putin timp, insa Camber e cea mai apropiata persoana pe care o am. soptesc eu. Sa nu-i spui ca am zis asta.

- Bine. surade el. Sunt sigur ca va intelegeti bine, Camber pare un baiat de treaba. E puternic si amuzant.

Ii arunc lui Marcus o privire banuitoare. E normal sa ii faca genul asta de complimente lui Camber? Oare Razboinicul stie? E ciudat. Dau din umeri si imi afund mainile inghetate in buzunare. Ne continuam drumul in liniste. Dupa spusele lui Marcus, nu avem mai mult de un kilometru pana la cabana lui. Imi abtin zambetul cand ma gandesc la Camber si la faptul ca in mai putin de o ora o sa il vad. Inima incepe sa imi bata mai tare fara voia mea, iar sangele imi urca in obraji. In momentul asta ma bucur ca e noapte si nimeni nu ma poate vedea. Prin nimeni ma refer la Marcus si la robotul din spatele nostru.

Peste aproximativ zece minute am inceput sa observ lumini in departare. Abia se zareau printre copacii desi si inalti. Grabesc pasul, vrand sa ajung cat mai repede acolo. Marcus imi urmeaza miscarile, desi cred ca lui ii era dor de casa, nu de persoana din interiorul casei. De data asta nu reusesc sa imi ascund zambetul. Imi musc emotionata buza. Nu am mai fost atat de coplesita de emotii de mult timp. Ultima data cand m-am simtit asa a fost in Abingora unde am avut primul meu sarut cu Razboinicul. E o amintire placuta, desi aia a fost ziua in care Camber a aflat trecutul meu. Totusi, ma bucur ca m-a acceptat asa cum sunt. Cine stie unde eram acum daca nu il intalnisem pe Camber?

Cu fiecare minut trecut ne apropiem mai mult de cabana lui Marcus. Luminile si forma ei incep sa se inteleaga tot mai bine. In scurt timp ajungem in fata ei. E o casuta draguta, facuta din lemn. Un bec electric lumineaza treptele ce duc spre intrare. Iau o gura mare de aer, simtind cum genunchii imi tremura. Omul de Stiinta de langa mine imi zambeste scurt, apoi merge in fata mea. Baiatul deschide usa, intrand odata cu robotelul ce duce toate acele cutii. Ma analizez scurt, vrand sa vad daca arat prezentabila, apoi il urmez. Pasesc in casa, stand ascunsa dupa Marcus.

- Hei, Camber! Am venit. zice el.

- Hei. Sa stii ca am imprumutat niste haine de la tine, sper ca nu te superi. se aude glasul Razboinicului.

- Oricum nu iti sta bine in ele. zic eu, zambind inocent.

Merg in fata, iesind de dupa Marcus. Camber isi intoarce privirea spre mine, apoi ingheata socat. Il analizez, vazand ca a ramas acelasi Camber cu par si ochi negri, cu zambetul de milioane si cu pielea palida.

- Antea? intreaba el, nevenindu-i sa creada ce vede.

- Hei, Ashton. spun eu incet.

Camber fuge spre mine si ma trage in bratele lui. Rad fericita si imi pun mainile in jurul umerilor sai, baiatul ridicandu-ma de pe podea. Il imbratisez strans, lipindu-mi obrazul de gatul lui. Simt inima lui Camber batand in acelasi ritm cu a mea. Razboinicul imi sustine greutatea corpului cu o mana, iar pe cealalta o aseaza pe capul meu, printre suvitele albe. Imi inchid ochii, bucurandu-ma cat de mult pot de moment. Il aud pe Marcus cum pleaca intr-o camera alaturata, lasandu-ne singuri. Eu sincer am si uitat de prezenta lui pentru un moment.

- Antea... Mi-a fost atat de dor de tine. murmura Camber, leganandu-ma incet in bratele lui.

- Desigur ca ti-a fost dor. Cine te-ar mai ameninta cu moartea in afara de mine? intreb eu.

Camber ma lasa usor jos, insa nu ma lasa sa plec de langa el. Baiatul isi pune mainile pe obrajii mei, dandu-mi o suvita rebela dupa ureche. El isi apropie fata de a mea, apoi isi lipeste lent buzele de ale mele. Atat de multe sentimente sunt exprimate prin acest sarut incat ma simt de o mie de ori mai coplesita decat eram pana acum. Imi pun palmele pe pieptul lui, caldura corpului lui simtindu-se chiar si prin materialul aspru al tricoului.

- Unde ai fost pana acum? ma intreaba el peste cateva secunde.

- Nu o sa ma crezi cand o sa iti spun.

- Ce, ai ajuns in vreun trib ascuns in padure? glumeste Camber.

- Da.

- Ce!? exclama el surprins.

- Vorbesc serios, un trib plin de nebuni m-a gasit. zic eu, incercand sa nu rad.

- Nu cred! spune el socat.

- Oh, am multe chestii de povestit pe care nu o sa le crezi.

Camber imi prinde mana in a lui si incepe sa mearga de-a lungul holului spre o usa din lemn. Il zaresc din coltul ochiului pe Marcus in bucatarie alaturi de robotul ala nenorocit.

- Marcus! Antea va sta aici, cu mine. Nu accept un refuz! striga Camber.

- Nici nu ma asteptam la altceva! striga Omul de Stiinta.

Camber deschide usa si ma impinge usor inauntru, apoi o inchide dupa ce a intrat si el. Analizez camera simpla, dandu-mi seama ca Razboinicul sta aici. Imi las ghiozdanul in care sunt chestiile mele langa patul micut ce e lipit de perete. Dupa cateva secunde ma asez pe el, iar Camber vine langa mine. Imi deschid gura ca sa incep sa ii povestesc despre Telia, insa baiatul ma ia prin surprindere cand vine brusc in fata mea. Camber imi prinde antebratele si ma impinge pe pat, imobilizandu-ma rapid. Il privesc bulversata, cu obrajii imbujorati. Statea peste mine si era atat de aproape incat tot ce simteam era mirosul si atingerea lui. Cand baiatul nu imi da drumul incep sa ma zbat. Ce naiba!? Camber imi da manecile paltonului la o parte, apoi imi analizeaza atent pielea alba. Dupa cateva momente stanjenitoare pentru mine, Camber ofteaza multumit.

- Poate erai o clona. Nu eram sigur. zice el, apoi se ridica in picioare.

Pufnesc enervata si iau perna de pe pat, apoi o arunc in el. Camber prinde perna cu usurinta. Baiatul ranjeste cand imi observa fata rosie.

- Idiotule! tip eu.

- Si mie mi-a fost dor de tine, iubire.