Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 31

Mormai sub nas niste cuvinte neintelese si ma ridic in picioare. Poza cu Malika Nova parca imi face cu ochiul si rade de mine, de stupiditatea mea. Strang cu degetele foile din dosar si las urme vagi pe ele, vazand cu ochii mintii imaginea lui Leon langa femeia cu par gri, ambii intr-un laborator straniu. Lerna ma priveste curios de jos, cu alte dosare nefolositoare imprastiate langa el, dar nu ii acord atentie. Picaturi de transpiratie imi traverseaza spatele, si nu stiu daca sunt din cauza faptului ca in pivnita lui Marcus e cald sau ca sunt plina de nervi. Vreau sa lovesc ceva. Mai bine spus cineva, preferabil Leon sau Malika. Oare la ce au lucrat cei doi impreuna si ce legatura am eu in asta? Ar trebui sa ma astept la alt atac? Poate o noua creatura ca Eris?

- Cine e aia? intreaba Lerna soptit.

Calatorul se ridica de pe podea si vine langa mine, ochind dosarul deschis. Imi dau ochii peste cap in sinea mea. Oricum nu cred ca va intelege mare lucru de acolo.

- O cunostinta de-a mea. spun eu cu un zambet larg si fals pe fata. Ne-am intalnit acum foarte mult timp.

- Sunteti prietene?

Vreau sa o omor.

- Nu chiar. ii raspund eu.

Tin dosarul la subrat si lovesc cu piciorul cutia unde am l-am gasit inapoi la locul ei. Oftez si ma intorc pe calcaie, vrand sa pasesc spre usa. Urmele pasilor nostri se vad pe podeaua prafuita. Am gasit aici ce cautam, adica informatii pretioase, nu mai e nevoie sa stam in pivnita. Papusa din coltul incaperii ma cam sperie, cu zambetul ei mereu larg si ochii sticlosi. Si faptul ca suntem la cel putin zece metri sub pamant imi da fiori. Ah, acum sunt ca Lerna.

Baiatul de langa mine tresare cand un sunet suierator se aude in fata noastra. Mana mi se indreapta automat spre pistolul meu ascuns in buzunarul paltonului. Ma incrunt si arunc o privire spre papusa stranie. Cred ca trebuie sa incetez sa mai privesc filme horror singura...

Stam in liniste, in fundal auzindu-se doar respiratiile noastre. Becul de deasupra noastra palpaie, facandu-ma sa inghit in sec. Lerna se ghemuie langa mine si imi strange bratul. De data asta nu se mai aude nimic: si eu, si Lerna suntem ingroziti. Bine, mai mult el decat eu. Inspir lung si incep sa pasesc in fata, pregatindu-ma pentru ce e mai rau.

- Stai, Antea! Unde te duci?! striga Lerna soptit, fara sa imi dea drumul la brat.

- Vrei sa stai aici? spun eu cu acelasi ton.

- Nu...

Din nou, acelasi sunet suierator se aude, dar de data asta mai tare. Calatorul chitaie speriat. Sunetul se apropie tot mai mult de usa din fata noastra. Imi scot lent pistolul si fac un pas in fata lui Lerna, baiatul strangandu-mi paltonul in pumni. Asteptam cu sufletul la gura. In urmatorul moment, usa se tranteste cu putere de perete, lemnul scartaind lung. Sunt gata sa apas pe tragaci, insa simt o rafala de vant cum imi misca parul in spate. Expir zgomotos si cobor mana in care tineam pistolul, apoi ma intorc spre Lerna. Baiatul priveste primele trepte care se vad de dupa usa.

- E doar vantul. spun eu. Putem sa plecam.

- Antea... Vantul nu bate sub pamant. murmura Calatorul.

Injur in soapta.

- Poate Marcus are un ventilator pe aici, pe undeva.

Ventilator pe naiba! Toate lucrurile de aici par mai vechi decat mine! De ce ar avea Omul de Stiinta un ventilator functionabil in pivnita?! Imi scarpin ceafa si dau sa imi strang mainile la piept, simtind dosarul dur sub palmele mele. Dar chiar in acel moment, simt vantul batand din nou spre noi, iar becul din pivnita si cele de deasupra treptelor se sting toate deodata. Suntem invaluiti in intuneric si in scartaitul lemnului vechi. Lerna incepe sa tipe si imi sare in brate, facandu-ma sa scap dosarul pe podea. Il bat usor pe spate, mainile Calatorului fiind in jurul umerilor mei. Incerc sa il indepartez, dar baiatul nu se misca din loc. Inima imi bate nebuneste si astept rabdatoare ca ceva sa se intample.