Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 26

Peste tot era bezna. Nu vedeam mai departe de lumina lanternei si, trebuie sa recunosc, asta ma inspaimanta. Copacii erau goi, fara nici o frunza, ci in schimb acoperiti cu zapada, la fel ca pamantul. Lasam urme de pasi in ea. Nu imi convine asta, daca cineva le-ar urmari, ar ajunge la mine. Mai privesc o data in spate, ca sa ma asigur ca nu e nimeni acolo. Incepeam sa devin paranoica. Singurele sunete auzite de mine erau pasii mei si urletul ocazional al vreunui lup. Oare de ce nu am invatat niciodata sa conduc o masina? Acum mi-ar fi fost mult mai usor si nu trebuia sa merg cateva ore printr-o padure plina cu animale sau cine stie ce criminali.

Au trecut deja vreo trei ore de cand am plecat, sau, ma rog, atat presupun ca a trecut. Toti copacii arata la fel si ma plictisesc de moarte. Doar frica imi mai tine companie. Stiu ca ma indrept in directia corecta. Amarisul e fix in fata mea. Se vad in departare blocuri inalte si din unele regiuni mai indepartate ale orasului, fumul provocat de vreun incendiu se ridica spre cerul si asa cenusiu. Nori grei plutesc deasupra Amarisului si blocheaza lumina lunii si a stelelor. Peisajul e unul sumbru si mi-as dori sa nu fiu singura. Dar cele mai mari preocupari ale mele la moment sunt mainile mele inghetate si spaima ca dragul meu Razboinic va sari dintr-un tufis si ma va cara inapoi in cabana. Nu stiu daca s-a trezit sau nu, dar am o presimtire ca voi afla curand.

Dupa atata timp in care am tot mers, picioarele mi-au obosit ingrozitor. Rana pe care o aveam pe gamba nu imi ajuta cu nimic situatia. Oftez scurt si imi trag mai bine gluga pe cap ca sa imi tina de cald. Presupun ca acum trebuia sa fie miezul noptii. Luna era in mijlocul cerului, chiar deasupra mea. Imi strang mainile la piept si zambesc fara sa ma pot abtine, iar obrajii mi se coloreaza intr-o nuanta de rosu. Cuvintele unui anumit baiat cu par negru imi colinda mintea."Tu si...luna. Semanati. Straluciti amandoua". Ah, acum imi pare rau ca l-am lasat pe Camber in cabana.

Marginea Amarisului se dezvaluie in fata mea. Blocuri gri sau albe se inalta spre cer. Dar eu nu intru in oras, ci il ocolesc, mergand in continuare prin padure. Stiu foarte bine ca Leon a instalat camere de supraveghere la fiecare colt de strada. Nu vreau sa ma vada nimeni decat atunci cand va fi absolut necesar. Aiko mi-a spus ca Leon sta in cladirea unde lucrau candva cele mai influente persoane din oras si unde erau bazele de date. In timpul noptii el nu sta acolo, nimeni nu stie unde se duce. Deci sper ca el sa nu suspecteze nimic si sa nu faca vreo vizita surpriza in cladire, ci sa stea in continuare ascuns.

Peste cateva minute, am ajuns in locul cel mai aproape de blocul respectiv. Imi scot pistolul si sting lanterna pentru a nu atrage atentia nimanui. Acum sunt inconjurata de intuneric. Ma ghidez dupa luminile puse strategic si pasesc in oras. Merg pe niste alei prafuite dintre case si incerc cat de mult pot sa evit toate camerele de supraveghere. Trimit cate un fulger in cele pe care le vad. Grabesc pasul si, in scurt timp, ajung sa fug spre cladirea care se zareste in fata. E vopsita intr-un rosu tipator, e foarte greu sa nu o observi.

Aud deodata un fosnet in spatele meu, asa ca ma intorc cu repeziciune. Indrept pistolul spre persoana care era in spatele meu si ma trezesc cu un alt pistol indreptat spre mine. Ma incrunt si analizez fata din spatele armei. E bruneta, cu parul prins intr-un coc, iar pielea ii este de aceeasi culoare. Are niste ochi de un albastru cristalin si buze subtiri. Imi inclin capul spre dreapta. E singurul om pe care l-am vazut in oras, toti oamenii pierduti sunt ascunsi in casele lor.

- Esti Aiko? o intreb, desi stiam deja raspunsul la intrebare.

Fata expira zgomotos si lasa mana in care tinea pistolul jos, iar eu fac la fel. M-a recunoscut. Nu o sa ma atace. De-acum suntem aliate.

- Da. zice ea. Incantata de cunostinta.

Dam mana. Cand Aiko imi zareste palma alba ca neaua, stramba din nas, dar nu spune nimic. E om pierdut, nici nu m-am asteptat la altceva. Asta e reactia tuturor celor din Abingora.