Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 22

M-am trezit cand am simtit o respiratie calda lovindu-mi obrazul stang. Ma incrunt, cu mintea inca incetosata din cauza somnului. Simt cu mana doar asternuturile moi, desi trebuia sa il simt pe Camber. Idiotul, a spus ca ramane langa mine pana ma trezesc! Deschid morocanoasa ochii si vad doar camera micuta cu pereti din lemn. Cand o alta respiratie imi loveste obrazul, imi intorc capul in directia respectiva. Tresar puternic, aproape cazand din pat daca nu era bratul din jurul taliei mele care sa ma tina pe loc, apoi gem indurerata. Miscarea brusca m-a facut sa imi amintesc de minunatele mele rani care nu ma lasa sa ma misc in voie.

- Nu mai respira atat de tare. M-ai trezit! exclam eu, cu inima batandu-mi nebuneste din cauza sperieturii.

Camber statea in stanga mea, cu bratul in jurul meu si cu fata la cativa centimetri de a mea. Si se holba la mine. Il privesc bulversata, incercand sa imi ascund durerea. Nu am uitat ca se simte vinovat. Baiatul surade, apoi indeparteaza o suvita alba de pe fata mea care ma gadila.

- Ma priveai cumva cum dorm? intreb eu stanjenita.

- Nu, in nici un caz! spune el rapid.

Imi dau ochii peste cap si il lovesc in abdomen cu cotul, dar Camber nu arata vreun semn ca l-ar fi deranjat lovitura mea. Razboinicul isi sprijina greutatea corpului intr-un brat si se apleaca spre mine. Reusesc sa zaresc ca baiatul e imbracat doar intr-o pereche de pantaloni de pijama in carouri inainte ca el sa ma sarute. Buzele lui moi si calde imi aduceau o oarecare alinare. Imi inchid ochii, bucurandu-ma de momentul placut care, din pacate, a durat prea putin.

- Buna dimineata, iubire. sopteste Camber cu buzele lipite de ale mele.

- E dimineata? intreb eu confuza, pentru ca pe geam nu intra prea multa lumina.

- Uhh... Nu, e cinci seara. spune el.

- Atunci... De ce? intreb eu mai confuza cu fiecare secunda care trece.

- "Buna dimineata, iubire" suna mai bine decat "Buna seara, iubire". imi explica el.

- Esti un ciudat. a fost singurul meu raspuns.

Camber zambeste atotstiutor si se ridica de pe pat, sarind peste corpul meu ca sa nu ma deranjeze. Ii analizez fara rusine corpul puternic si antrenat. Incepea sa imi placa tot mai mult privelistea Camber-fara-tricou. Pielea lui neteda, decorata cu niste alunite, ma facea sa vreau sa imi trec mainile peste ea. Pacat ca nu ma pot ridica. Altfel probabil ca eram deja peste el.

- Vreau si eu sa am patratele. murmur eu visatoare.

- De ce sa le vrei pe ale tale cand le ai pe ale mele? ranjeste Camber.

Ii arunc o privire seaca. Razboinicul imi face cu ochiul si se indreapta spre usa. Podeaua scartaia sub picioarele lui lungi.

- Unde pleci? il intreb.

- Sa iti aduc ceva de mancare. Trebuie sa iti recapeti fortele. Nu accept refuzuri. zice el, punand mana pe clanta.

- Pune un tricou pe tine, idiotule! reusesc eu sa strig inainte sa plece.

Razboinicul ofteaza si se intoarce pe calcaie, apoi insfaca un tricou din dulap si il imbraca. Asa, mult mai bine. Acum sunt sigura ca Marcus nu o sa se holbeze la iubitul meu. Camber imi spune ca revine intr-un minut si iese din camera. Ramasa singura, linistea parca e mai apasatoare, iar visul meu incepe sa calatoreasca din nou prin mintea mea. Nu pot scapa de dorinta de a intalni femeia cu par gri si de a o intreba ce mama naibii mi-a facut cand m-a luat de la parintii mei. Ma incrunt si imi ridic mana stanga, apropiind-o de fata mea. Analizez cu precautie palma. Pielea mea alba pare perfecta, fara nici o urma ca a fost candva taiata. Si nu inteleg! Nimeni din Amaris sau oricare alt oras nu are un semn pe mana stanga. Toate sunt in palma dreapta. Constat dupa cateva momente de gandire ca aceasta amintire a mea si ce mi-a spus clona lui Leon in Amaris au legatura una cu alta. A venit timpul sa te facem mai puternica. Nu ai idee ce am creat din tine.