Prizoniera răului +18 [Vol. 1]

Cap.5-I know you...

Dedicat lui MangalagiuDiana

Imi intorc capul spre usa spitalului si vad iar acea silueta stand in pragul usii, de data asta putand sa vad mai bine cine era.

Nu pot sa cred... E tipul din visul meu, doctorul cret plin de sange. E oare posibil asa ceva? Adica, delirez sau ceva de genu'? Parintii mei mereu mi-au spus ca nu exista viata dupa moarte, ca daca esti mort nu te mai intorci, bla bla bla. Nu exista, huh? Atunci cine-i tipul ala care tot apare si dispare cand vrea? A da, si mai e micutul detaliu ca el e doar o silueta cu fata stearsa!

Inchid ochii pentru cateva secunde si ma rog ca asta sa fie doar un vis afurisit si sa ma trezesc in camera mea calda si primitoare.

Nu, n-a functionat... Nu e un vis si tipul ala tot acolo e, dar intr-un mod ciudat arata ca un om. E asa dragut... Are un corp foarte bine facut, muschii lui conturandu-se perfect prin camasa lui transparenta, parul lui ii sta in toate partile, facandu-l sa arate sexy, iar ochii aia verzi atat de patrunzatori ar putea innebuni orice fata... Nu cred ca e posibil sa te indragostesti de o fantoma... Nu e posibil, nu?? Gah pe cine pacalesc, nu s-ar uita o fantoma la mine, sa fim realisti...

-Doamne ce sexy e, spune Sam muscandu-si buza inferioara.

-Nu cred ca vorbesti serios...

-O ba da... Ce ne facem?

-Poate vrei sa mergi sa il inviti la tine acasa sa "te consulte" un pic, ce zici? spun ironic.

-Infumurat-o, vorbesc serios, ce ne facem cu fantoma-om de acolo?

-Fantomele pot avea forma de om dar asta nu le face oameni, isteato.

-Bine ca le stii tu pe toate, pufneste nervoasa.

Doctorul ala se uita intruna la mine, de parca eram o noua creatura sosita pe pamant. Ma incrunt usor si strang din pumni, gandindu-ma ce sa fac. Deodata imi vine ideea stupida de a merge sa vorbesc cu el, poate aflu ceva.

Da Melissa, super idee. Tu, o muritoare, sa vorbesti cu el, o fantoma sau ce o fi el. Dar stai un pic, poate e doar unu' care vrea sa isi bata joc de noi si sa ne sperie de moarte. Oricum nu am nimic de pierdut, adica nu exista fantome... Mda, nici eu nu ma cred, dar sa trecem peste asta. Hai Melissa, e acolo, il vezi, si tu si Sam, arata ca un om complet normal. Bine, exceptand sangele de pe haine si privirea de psihopat.

Inspir adanc si imi fac curaj sa merg la el, fiind destul de emotionata. Imi relaxez bratele si inaintez spre cretul cu privirea de gheata. Cu cat ma apropiam de el, cu atat inima imi batea mai tare, de parca era gata sa imi sara din piept. Ma opresc in fata lui, afisand un zambet mic, in timp ce el imi arunca o privire sfidatoare.

-Buna, stii, eu si prietena mea te-am vazut de ceva ori pe aici, si ma intrebam ce faci tu aici, langa spitalul asta parasit, spun uitandu-ma in jur.

-Chiar nu-ti dai seama? ma intreaba afisand un zambet diabolic.

-Ar trebui?

-Of Melissa... Intr-o zi vei afla tot adevarul.

-D-de unde imi stii numele??

-Shh, taci baby, spune ducandu-si provocator degetul la buzele lui atat de perfecte. E timpul...

Inghit in sec privindu-l cum imi intoarce spatele si dispare in spital, usa trantindu-se in urma lui.

-Ce naiba vrea sa insemne asta? soptesc pentru mine fiind inca confuza dupa cele intamplate.

Super, acum m-am lamurit complet... Simt ca imi scapa ceva, dar... Ia stai un pic... Asta mi-a zis si in vis, ma rog, ultima parte. Doar ca de data asta nu mi-a infipt un cutit in brat, dar ranjetul ala ma scoate din minti... Sunt complet in ceata... Idiotul!

Pufnesc nervoasa si ma intorc la Sam care ramase paralizata de frica. Imi dau ochii peste cap si ii fac semn sa ne intoarcem, ignorand privirea ei intrebatoare.

Ziua asta nici ca putea fi mai buna. Prima oara parintii, apoi Josh si acum asta... Of, Melissa... Intr-o zi vei afla tot adevarul. Cuvintele astea se repetau obsesiv in mintea mea, incercand sa imi dau seama la ce se referea cand le-a rostit... Stii ce, las-o balta. Poate e doar un nebun, un psihopat care sta toata ziua in spitalul ala afurisit, asteptand sa vina cineva pe care sa il bage in sperieti. Ok, mister rezolvat. Dar de unde naibii imi stia numele? Poate doar mi-a nimerit numele, mare scofala...

-Hey, unde ati fost? ne intreaba Luke in timp ce intram in clasa.

-In foisor, spune Sam detasata.

-Oh, ok... Apropo, Ben m-a pus sa iti zic ca te asteapta in foisor in 10 minute sa vorbiti ceva... Important.

-Serios? intreaba Sam nevenindu-i sa creada.

-Da, a zis ca e ceva legat de voi doi...

-Mergi, asta e sansa ta, ii soptesc bland la ureche.

Sam schiteaza un zambet tamp si iese din clasa aproape lovindu-se de o colega care cara niste carti. Zambesc amuzata si merg spre banca mea, scotandu-mi telefonul si castile. Luke se aseaza pe locul de langa mine si ma ia de mana, mangaindu-mi delicat palma cu degetul lui mare. Ii zambesc dulce si ma ridic de pe scaun, punandu-ma in poala lui si bag castile in telefon, dau drumul la muzica si imi pun castile in urechi, imbratisandu-l strans de tot pe Luke.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 

Hey, capitol scurtut, stiu si cam... Eh, va las pe voi sa imi judecati capitolele... Luke Hemmings care e Luke, desigur :)). Sper ca va place la fel de mult de Luke, cum imi place si mie... Pupici :*