Prizoniera răului +18 [Vol. 1]

Epilog

-L-Luke... soptesc cu ochii inchisi. Ce cauti aici?

Pasii sai fac un ocol, ajungand in fata mea.

-Ti-am simtit energia perindandu-se prin aceasta poarta spre lumea de dincolo si m-am gandit ca poate te-ai ratacit, ranjeste infiorator. Unde este fantomita Harry? Ah, nu-mi spune ca deja a disparut si te-a lasat singura. Patetic, chicoteste rautacios.

-Luke, stiu ca am facut o greseala refuzand sa fugim insa stiam prea bine ca oricum nu am fi scapat de el. Iar iubirea mea pentru tine inca exista. Dar este o iubire mai presus de cuvinte... O iubire universala. Atat pentru tine cat si pentru ceilalti. Si sper ca o sa ma ierti candva, rostesc bland mangaindu-l pe cap.

Atingerea mea pare sa il deranjeze caci se da doi pasi in spate, privindu-ma cu o rautate imensa.

Nici eu nu pot spune ce mi se intampla, insa ma simt curata la interior. Simt o iubire suprema pentru toti si toate. O pace imensa si bucuria de a trai, de a ma afla pe acest drag Pamant. Vad totul atat de diferit, atat de frumos si linistit. E un miracol. Iti multumesc, Doamne.

-Imi pare atat de rau daca ai ajuns sa ma urasti, Luke.

-Urasc ce ai devenit. Chiar nu te uiti la tine cat de slaba si penibila esti? Ma iubesti universal? Ce dracu vrea sa insemne asta? Chiar nu vezi ce ai ajuns?

Se apropie de mine, privindu-ma direct in suflet. Isi plaseaza o mana pe pieptul meu, cealalta pozitionand-o pe cap.

-Ai nevoie sa vezi adevarul, Mel. Trebuie sa vezi ce ti-a facut nenorocitul ala de Harry, sa il urasti din toata fiinta ta, spune pe o voce hipnotizanta, punandu-mi presiune pe piept si cap.

O durere acuta ma prinde in ghearele ei, facandu-ma sa fiu foarte ametita. Ma dezechilibrez din picioare, fiind pe punctul de a cadea. Insa mainile lui Luke ma prind de brate, impiedicandu-mi caderea. Ma apropie lin de el, pastrand contactul vizual. O presiune imensa mi se strecoara in piept, parca inabusindu-ma. Acea lumina asupra vietii dispare brusc, o ura naprasnica inlocuind-o pe loc. Incep sa ma simt grea, ca si cand o intreaga armata mi-ar ocupa trupul.

-Acum, ce spuneai draga mea in legatura cu iubiea universala? rade cu subinteles.

-Nu stiu... Nu mai simt nimic, rostesc incurcata in timp ce Luke ma priveste satisfacut.

-Asa si trebuie. Ah, si legat de Harry ce simti?

La auzul acelui nume imi inclestez puternic pumnii, scrasnind din dinti. Un foc terbil mi se aprinde in interior, dorindu-mi tot ce e mai rau pentru acel nenorocit care mi-a distrus viata.

-Ura, cuvantul imi iese printre buze instant, fara sa ma gandesc a doua oara.

-Perfect. Acum, ce-ar fi ca noi doi sa o luam de unde am ramas cu relatia noastra?

Isi apropie fata de a mea, ramanand la o distanta de cativa centimetri de buzele mele. Ma departez dezgustata, zambindu-i ironic.

-Tu chiar crezi ca vreau sa fiu iar cu un idiot ca tine? Mai gandeste-te. Daca nu vreau sa fiu cu ala, care e un demon, nu vreau sa fiu nici cu tine, caci esti tot un demon. Asa ca, sa ai o zi oribila, ranjesc satisfacuta de efectul ce l-au avut vorbele mele asupra lui.

-Asculta papusa, ma apuca de incheietura odata ce incerc sa ma departez de el. Amandoi il uram pe Harry pentru tot ce ne-a facut si vrem sa sufere. El acum te iubeste destul de mult, iar daca ne va vedea impreuna, stiind cat de mult il urasti, se va sufoca de durere. Are logica?

-Mda, sa zicem. Dar sa iti fie un lucru clar, blondule: vom fi impreuna doar de fatada, ca idiotul ala sa sufere pana se duce dracu', ai inteles?

-Nimic nu putea fi mai clar, imi zambeste cu aroganta, dandu-mi drumul la incheietura. Acum, ne purtam ca un cuplu obisnuit pana ce Harry ne vede si eventual dispare de tot din aceasta lume. Sper sa poti intra in pielea personajului.