Prizoniera răului +18 [Vol. 1]

Cap.13-Hope

Dedicat lui Robii593

-Poftim?!? De ce? intreaba Sam revoltata.

-Tu nu vezi cat de rea e situatia? Ben e in coma, Melissa nu mai stia nici macar cine este, iar eu eram la un pas de moarte, mai mult sau mai putin, daca nu aparea sufletul lui Ben si Melissa sa ma salveze. Ne-a luat pe fiecare in parte, facandu-ne cate ceva, iar acum sunt foarte sigur ca tu urmezi...

-Nu plec nicaieri fara Ben! Daca voi vreti sa plecati, okay, n-aveti decat. Dar eu raman aici, spune si se ridica in picioare, punandu-si mainile in san.

Luke se ridica in picioare si se uita incurcat la Sam, ducandu-si o mana la ceafa, cealalta mana punand-o in sold. Oftez in soapta si ma ridic lenes de pe podea, mergand spre scaunul unde erau hainele mele.

Avand in vedere ca sunt doar intr-un halat cu spatele gol, cred ca pot sa ma schimb destul de repede, fara sa observe cineva. Cat ei se cearta acolo, eu ma schimb repejor aici.

-Ben va fi bine Samantha.

-Renunta Luke, n-am de gand sa parasesc orasul dintr-o prostie.

Imi pun rapid blugii pe sub halat si il scot de pe mine, imbracandu-ma grabita cu camasa. Impachetez ordonat halatul si il las pe scaun, intorcandu-ma mai apoi spre Sam si Luke care continuau sa se certe. Pufnesc amuzata si imi deschid larg bratele, punandu-ma intre ei si infasurandu-mi mainile in jurul umerilor lor. Ii apropii mai mult de mine si ii strang tare de tot intr-o imbratisare calduroasa, ei facand acelasi lucru, la fel de calduros ca mine.

-Va iubesc, prostutilor. Nu e timpul sa va certati, va rog. Vom gasi o solutie impreuna, okay?

-Okay, mormaie amandoi ca niste copii carora li s-a spus sa se culce, facandu-ma sa zambesc.

Trecusera aproximativ cam 10 minute de cand stateam imbratisati si nimeni nu a zis absolut nimic ca sa intrerupa imbratisarea. Ma simt atat de bine fiind cu prieteni mei, ei sunt TOTUL pentru mine. Avand in vedere ca parintii mei in mai mare parte a vietii mele au fost absenti, iar Josh, nici nu am ce sa zic despre el, a fost dusmanul meu non-stop, Sam si Luke sunt singurii care mi-au mai ramas. Singurii cu care m-am inteles bine mereu, ne-am mai si certat, dar asta fac toate familiile, nu? Pentru ei merita sa lupt si sa sper ca totul va fi bine. Stiu ca orice s-ar intampla, ma pot baza pe ei ca imi vor fi mereu alaturi, ca vor plange si rade alaturi de mine, ca niciodata nu ma vor lasa la greu si ca niciodata nu ma vor face sa sufar.

Ne despartim intr-un final din imbratisare, fiind destul de emotionati. Luke ne face semn cu privirea ca e timpul sa mergem, si ne deschide usa, asteptand sa iesim. Imi plec privirea si ma grabesc sa ies din camera, ajungand pe coridorul spitalului, unde o multime de oameni se deplasau intr-un ritm alert dintr-o parte a coridorului in alta.

Uitandu-ma plictisita prin jur, observ cu uimire ca in fata camerei lui Ben erau doi oameni care pareau ca poarta o discutie importanta. Prima persoana era o fata cu parul saten ondulat si cu ochii caprui, fiind imbracata intr-o rochie foarte alba pana la genunchi. In spatele acesteia se conturau o pereche de aripi albe foarte frumoase, la fel de albe ca rochia. Cel mai bizar lucru e ca deasupra capului avea o aura alba spre galben.

Persoana cu care vorbea propriu zisul inger era un barbat destul de masiv, putand sa observ ca era si acesta imbracat numai in alb, in picioare fiind descult, la fel ca ingerul. Avea parul blond cu o forma nedefinita si statea cu spatele la noi discutand in continuare cu ingerul.

Inghit in sec si grabesc pasul, uitandu-ma fix la barbatul care mi se parea destul de cunoscut. Luke si Sam erau langa mine, tinand pasul, probabil observand si ei ciudata imagine care se infatisa inaintea noastra. Ajungand la cativa centimetri de cele doua persoane, carora nimeni nu le dadea niciun fel de importanta, barbatul isi intoarce capul spre noi, aparandu-i un zambet mare pe fata zarindu-ne. Ingerul isi indreapta si el atentia spre noi, uitandu-se ucigas la cineva din spatele nostru. Imi intorc rapid capul, regretand imediat aceasta miscare deloc gandita. In spatele nostru era Harry cu ochii negri si aripile de aceeasi culoare, care tinea un cutit patat de sange in mana. Scutur usor capul si imi indrept atentia spre ingerul care intr-un final se uita la noi cu cea mai blanda privire pe care am putut sa o vad vreodata in viata mea.