MIRRYAM | 1

4. "Cine ești?"

Aud vocea apropiindu-se, una groasă și puternică. Eram încă speriată de faza cu cei doi necunoscuți. Îmi era frică și să ridic ochii din pământ. El a venit și s-a așezat în fața mea, ca un scut protector.

    - Dă-te mai așa că îmi blochezi privirea! spune unul dintre ei.

    - E cu noi, nu-i așa pisi? îmi ridic privirea, apoi o las înapoi în jos.

     - Greșiți! E a mea! Acum cărați-vă de aici! strigă spre ei.

      - Da? Scrie undeva numele tău pe ea, sau ce? cel ce mă ținea mi-a dat drumul, iar eu m-am îndepărtat imediat.

      - Da! băiatul din fața mea vorbește din nou.

      - Demonstrează-o! spune cel din stânga mea.

      Băiatul s-a apropiat de mine foarte tare, întorcându-se cu spatele la cei doi. În acel moment, am simțit mâinile lui cum mi-au ridicat fața și mi-a șoptit în ureche: "Ai încredere în mine!". În secunda următoare, m-a întors cu fața la cei doi și m-a sărutat subtil pe buze.
     Am rămas foarte șocată de ce s-a întâmplat. M-am înroșit toată, fără să mai scot vreun cuvânt.

    - Vedeți? E a mea! dă din umeri indiferent, iar eu vreau să strig la el că nu e așa, dar mă abțin.

    - Atunci...asta nu e treaba noastră. Haide! Totuși, ne mai vedem, păpușă!

     Îmi ridic privirea, văzând cum cei doi pleacă de lângă noi. Am rămas singură cu băiatul necunoscut. Sunt uimită de lucrul care mi s-a întâmplat, așa că am spus ceva fără să gândesc. Face un pas în spate, lăsându-mă în sfâșit să respir.

     - Ești nebun? mă restesc, împingându-l.

    - Poftim? Sunt nebun fiindcă te-am salvat de ciudații ăia doi? își ridică sprâncenele.

    - Scuze, nu am vrut să spun asta, doar că sunt foarte surprinsă! îmi retrag cuvintele. Puteai să faci altceva, nu să mă săruți! Nici măcar nu mă cunoști! îmi bag mâinile prin păr nervoasă.

    - Toate fetele sunt surprinse după ce le sărut eu... Dar recunoaște, și ție ți-a plăcut! ochii lui albaștri se uită în ai mei, încercând să mă farmece.

    - Stai, ce? Nu am spus asta! mă încrunt.

     - Poate creierul tău a spus-o! Cred că e topit deja! îmi face cu ochiul.

     - Da, e topit după un nemernic! dau ochii peste cap. Nici măcar nu te cunosc!

       - Auch! Sunt surprins că nu m-ai recunoscut încă! zâmbește șiret.

      - Nu fi! Nu e nevoie ca toată lumea să mă cunoască! dau din umeri.

      - Îți sună cunoscut termenul de "băiatul rău al școlii"?

Băiatul de care mi-au povestit fetele că e rău și că nu îl poate înmuia nimeni? Eu cred că mi-au zis totul greșit! Dacă ar fi fost un nemernic, de ce mi-a mai luat apărarea?
Luminile farurilor autobuzului se apropiau de noi. Eu m-am uitat la el, și îl observam cum mă studia din cap până în picioare. Se uita incluziv la buzele mele, foarte insistent. Privirea mea s-a îndreptat spre ochii lui albaștri intens. Era așa de frumos, normal că toate fetele se uitau după el... Simțeam cum mi se făcea un gol mare în stomac și zici că aveam un milion de cuțite înfipte în el, dar totuși nu voiam asta.

     - Oricum, mersi...Mike!

     - Ah, deci mă știi! zice surprins.

     - Poate! chicotesc la sfârșit, fără să mă audă.