MIRRYAM | 1

15. "Parcarea neașteptată"

După ce Mike mi-a scos mașina din garaj și mi-a dus-o pe pista de avion, m-a chemat să stau în locul lui să conduc. Cred că am stat 30 de minute doar să învăț vitezele. Era așa greu! Cu pedalele mă descurcam, cu volanul la fel, frână puneam exact când trebuia, dar vitezele erau o problemă.

Se făcea din ce în ce mai târziu, iar eu mă descurcam din ce în ce mai bine. Mike a fost foarte atent cu mine, și mi-a explicat tot, de la cap până la coadă, exact cum a învățat el. Până când, nu a fost atent și s-a întâmplat o pagubă: am intrat într-o groapă.

- Bravo, Mirryam! Ce ai făcut? Fix la lucruri simple greșești.

- Cred că...ne-am cam blocat! apăs pe pedala de accelerație, iar roata în învârte în gol.

- Crezi? Ai intrat într-o groapă de noroi! strigă la mine.

- Scuze! Nu am vrut! Nu trebuie să fi țipi la mine! Tu nu ai fost atent să îmi spui ce să fac! Stăteai pe telefonul ăla, iar eu ți-am pus o grămadă de întrebări și nu mi-ai răspuns! spun eu supărată.

Iar din nervii pe care îi aveam, am apăsat tare pe pedala de accelerație, și am ieșit din groapa cu noroi imediat. Am întors mașina și am oprit în fața garajului. Mike se uită la mine cu niște ochi mari, fiindcă probabil nu se aștepta să mă vadă așa nervoasă. Am coborât din mașină, la fel a făcut și el, și s-a pus în locul meu pentru a băga mașina în garaj. Era cea mai murdară dintre toate! De acum era a mea, așa că trebuia să o spăl mâine.
După ce am parcat, i-am aruncat cheile lui Mike, dar mi-a făcut semn să le păstrez.

- Ai făcut treabă bună în seara asta! mă complimentează, după ce s-a făcut liniște între noi.

Băieții se pare că au plecat.

- Da! Hai nu mai spune! spun eu sarcastică și dau ochii peste cap, apoi mă sprijin mai bine de botul mașinii.

- Haide, Mirryam! Nu am vrut să te supăr, dar mă uitam pe telefon fiindcă primeam mesaje de la Harry pentru petrecerea de mâine. Trebuie să facem cumpărături de acum!

- Da, of! A trecut săptămână așa repede.

- Da, spune și el oftând.

- Deja s-a întunecat! Te rog, mă duci acasă? îl întreb, iar el ridică o sprânceană.

- Vrei acasă? Deja îți e dor de mami și tati? zâmbește batjocoritor, iar nervii mei deja ajung la pământ chinuitor de încet.

- Poftim? repet chiar dacă am auzit.

- Am zis: deja îți e dor de mami și tati?

- Ah, deci crezi că sunt și copilăroasă? mă răstesc, apoi mă ridic nervoasă de pe capota mașinii.

- Cam da! Te enervezi repede...

- O să vezi tu la petrecere cât de repede mă enervez! dau ochii peste cap.

- Hmm...Cum?

- Rămâne de văzut, baby! îi fac cu ochiul.

- Bine, să te văd!

Ne-am urcat în mașina lui Mike, conducându-mă până acasă. Pe drum cred că m-a pupat de 1 milion de ori. A avut dreptate când zicea că sunt drogul lui. M-a lăsat în fața blocului și după un sărut lung am ieșit din mașină.

*

A doua zi dimineață, m-am trezit cu gândul la el. Eram toată un zâmbet. Totuși, am avut o presimțire cam ciudată rău. M-am dus să îmi aleg niște haine confortabile, fiindcă azi era sâmbătă. În sfârșit am dormit și eu mai mult.
Am venit în bucătărie să văd ce voi mâncă în dimineața asta. M-am uitat în frigider, și am văzut niște salată, ridichii, câțiva castraveți și roșii cherry. Le-am tăiat pe toate bucățele, le-am pus într-un bol, și m-am dus în living, pe canapea să mănânc, uitându-mă la televizor.