MIRRYAM | 1

33. "Nu te mai vreau lângă ea!"

   După câteva momente de liniște, o asistentă vine spre noi. Mama ei deja a început să lacrimeze din nou, iar tatăl trece de pe un picior pe altul nerăbdător ca să afle răspunsul doctorilor. Sarra stă pe scaun, doar holbându-se la tablourile de pe pereți.
     După ce au terminat discuția, mama ei a început să tremure, iar tatăl ei avea ochii în lacrimi, dar voia să rămână puternic și o încuraja pe doamna Stark. Nu puteam decât să stau și să mă uit, așa că am făcut câțiva pași spre ei, iar doamna Stark s-a uitat la mine și mi-a făcut semn să vin mai aproape, apoi și-a șters lacrimile.

     - S-s-a întâmplat ceva rău? Sau? tremur din toate încheieturile.

     - Da! E mai rău decât puteam să îmi imaginez... E numai vina mea! Acum i s-a întâmplat asta din cauza mea! Cine știe dacă își va mai aminti de noi sau nu? E rănită grav la cap și are coastele rupte, la fel cum e și piciorul ei! spune, apoi suspină. A zis că cel mai probabil o să stea în comă și cine știe când se va mai trezi?! lacrimile i se scurg pe față.

    Am rămas mut. Cuvintele ei tot se repetau în capul meu: 'cine știe dacă își va mai aminti de noi', 'e rănită grav la cap'. Eu ce pot zice? Puteam să o văd cum moare în mâinile mele... Nu pot să cred! Dacă nu își va mai aduce aminte de mine? Ne noi? De tot ce am făcut împreună? Suntem împreună doar de puțin timp, dar țin la ea mai mult decât la orice! Fiecare moment cu ea mi se derulează în minte, de exemplu atunci când m-a tras de geacă să mă sărute în fața școlii, atunci când a cunoscut-o pe Irys și era geloasă, atunci când mi-am împreunat degetele cu ale ei și le-am arătat tuturor fetelor de acolo, chiar și momentul în care ne-am certat și l-a bătut pe Trey. Nu pot să stau departe de ea, nu pot să respir fără ea, nu sunt nimic fără ea.

    - Ne va lăsa să intrăm la ea, dar momentan este în operație...

    - O să fie bine! Fata noastră e puternică, Fede...

    - Dacă o să se întâmple ceva o să știu că e numai vina noastră! Știu că nu ar trebui să ne mutăm, dar serviciul nostru e foarte important!

    - Nu vă mai mutați! mă trezesc eu.

    - Mike, uite, știu că tu și Mirryam țineți foarte mult unul la altul, dar-...

     - Nu, doamnă! A avut dreptate în legătură cu voi! Se mută dintr-o școală în alta, alți colegi, alți prieteni de care se atașează, apoi se desparte de ei... Nu îi este nici ei ușor să știți! Și mai ales Sarrei! Ați spus că a început să plângă fiindcă îi pare rău și s-a săturat la fel ca și Mirryam!

     - Mike, nu ne spui tu cum să ne creștem copiii! În primul rând ai decât 19 ani și în al doilea, nu ai trecut prin asta ca să ne dai sfaturile astea despre cum s-ar simții ele!

     - Ba vă asigur că am făcut-o! Știu exact cum se simt! Până ca tata să aibă succes cu firma lui aici, ne mutam dintr-un colț în altul. Ne-am mutat din celălalt capăt al lumii doar pentru compania lui. Bineînțeles că nu am putut rezista atât!

     - Ți-a dat și cam mult spațiu, nu? își reia spatele drept, și privirea ageră, dar păcat că sunt mai înalt decât el.

      - Cum adică? mă apropii.

      - Păi realizezi ce faci acum? Te cerți cu părinții unei fete despre care nici nu știi un gram din ce face! Și deja te-am acceptat prea mult timp lângă ea, așa că mă faci să nu te mai las! Se pare că nu ești cine m-am așteptat! Pot să îți fac o descriere fix acum! Fumezi?

      - Am fumat! îmi încrucișez mâinile la piept, iar el își ridică o sprânceană.

      - Bei? îmi pune altă întrebare, iar eu dau ochii peste cap.

      - Am băut! Am încetat să fac totul încă de când am cunoscut-o pe fata ta! Fata ta e o speranță imensă în iubire pentru mine! Altele mă vor doar pentru "joacă", dar ea m-a iubit cu adevărat!

      - Nici măcar nu știe ce e aia "iubire"! Sau dragoste! Nu vreau să te mai apropii de ea! Dacă vreau să ne mutăm, ne mutăm! Nu ascult ordinele unui copil! dă din umeri.

      - Care e acum un adult în devenire, la fel ca fata ta! Nu poți...Nu mi-o poți lua de lângă mine! mai că încep să țip.

      - Ba da! Deja ne-am găsit o casă în Denver! Se va duce la liceul West. Își va reface viața, și va uita de tine cu timpul, fie că vrea, fie că nu vrea! mi-o spune pe față.

     Sângele îmi zvâcnea prin vene. Furia, ce o aveam față de acest om, era imensă. Am ieșit pe ușile spitalului mai repede ca niciodată.    Fulgii de zăpadă ce cădeau din nori, se depunea pe hainele mele. De ce trebuiau să plece? De ce vor să o ia de lângă mine? Inima îmi bătea din ce în ce mai repede, iar cuvintele mamei ei mi se repetau în cap în continuu.
      Mi-am băgat mâinile prin păr de disperare, doar la gândul că nu se va mai trezi sau că la acel liceu va găsi pe altcineva. Asistenta i-a spus mai multe lucruri mamei ei, dar ea nu a vrut să spună tot, fiindcă e la fel de rece.  
     Ochii mei s-au închis, iar atunci o lacrimă mi-a căzut pe obraz, și o amintire bruscă m-a lovit. Mi-am adus aminte când eram pe scările de afară în fața casei mele, iar Mirryam mi-a șters o lacrimă de pe obraz și mi-a promis că nu mă va părăsi niciodată, dar acum dacă va uita totul? Ce se va întâmpla? Nu o va mai cunoaște pe Kemi, nu o vom putea îngriji împreună, nimic.
    Gândul că nu o voi mai revedea niciodată mă acaparează. Denver e prea departe de New York, așa că îmi e greu să o vizitez, dar...nici măcar nu are rost dacă va uita de mine! După ce voi afla rezultatul operației, îi voi promite tatălui ei că voi sta departe de ea. Și așa am fost o influență proastă!

*Scuzați-mă fiindcă postez mai greu, dar se apropie școală și încep să învăț! Sper că vă place povestea în continuare și mă bucur că am ajuns la atâtea vizionări! Vă mulțumesc din tot sufletul! *