MIRRYAM | 1

10. "Salvați"

    - Da.

    - Ce bine! oftez ușurată.

    - E în regulă dacă o să afle Harry unde stă Derya? mă întreabă, iar eu dau din cap afirmativ.

    - Nu-i nimic! Nu cred că o să se supere! sun dând din umeri.
 
    - Ce Doamne iartă-mă ai luat în punga aia imensă? schimbă subiectul, uitându-se uimit la punga din mâna mea.

    - Gustări! dau din umeri zâmbind.

    - Cât puteți să mâncați? spune râzând.

    - Mult! râd și eu.

     - Te-aș putea mânca și eu pe tine, dacă mă lași! ridică din sprâncene, iar eu zâmbesc scurt, dar nu mă las afectată.

   - Nu te las! îi spun rapid.

   - De ce? prefăcându-se supărat.

   - Că nu vreau eu! mă bosumfu, iar el zâmbește.

Mike s-a apropiat de mine, mai având puțin și mă sărută, dar dintr-o dată am auzit niște claxoane care veneau de la mașina lui Harry. Probabil nu suporta dulcegăriile sau poate nu mă suporta pe mine.

În fine!

Am urcat în mașină. Harry s-a dat jos de la volan, lăsându-l pe Mike să conducă. El mi-a făcut semn să urc în față lângă el, iar Harry s-a urcat pe bancheta din spate. I-am explicat pe unde să o ia ca să ajungem la blocul Deryiei. Tot drumul, Mike și-a ținut mâna pe piciorul meu. Prin atingerea lui mă simțeam în siguranță, cu toate că nu îl cunoașteam așa de bine. Nici nu trebuia să am încredere în el, dar faptul că l-a chemat pe Harry care dormea, să vină să ne ia cu mașina, asta a însemnat că aș putea avea un strop de încredere în el. Drumul a durat cam mult, iar dintr-o dată, în timp ce noi vorbeam, de pe bancheta din spate unde se afla Harry, se auzeau niște sforăituri puternice. Pe noi doi ne-a bufnit râsul, și am început să râdem din ce în ce mai tare când am ajuns în fața ușii Deryei, iar ea ne-a deschis ușa cu o față de adormită ce era. Probabil o sculasem din somn.

Ne-a invitat înăuntru, dar Mike nu a mai vrut să intre, așa că am stat la ușă și ne-am luat la revedere. Derya plecase în dormitor și cel mai probabil, adormise la loc. Nu am vrut să mai fac gălăgie, așa că m-am dezbrăcat de geaca pe care mi-o dăduse Mike înainte de urcarea în bloc, am pus-o pe marginea canapelei, și am căutat o pătură, bineînțeles negăsind una. M-am așezat pe canapea, iar somnul m-a cuprins destul de repede.

De dimineață...

M-am trezit în pat, neștiind unde e Derya. Nu știu cum am ajuns aici, dar nu prea era important. M-am îmbrăcat cu hainele de ieri și găsind o foaie și un pix pe biroul Deryiei, i-am lăsat o notă, fiindcă aveam de gând să plec, dar s-a auzit o bubuitură puternică din sufragerie. Am coborât repede scările și am văzut că Derya era căzută după canapea, iar pe mine m-a bufnit un râs isteric. S-a ridicat supărată, iar ca să scape de mine, mi-a zis să mă duc la frigider să mănânc dacă îmi e foame, fiindcă ea se duce la bibliotecă. Nici eu nu am mai stat și am plecat și eu acasă.

***

Azi e zi de weekend, dar totuși, părinții mei încă lucrau, iar Sarra, nu era acasă, probabil a dormit la bunici, ceea ce înseamnă că sunt singură acasă. Bineînțeles, că trebuie să fac curat în tot apartamentul. M-am schimbat de hainele în care eram, apoi am făcut un duș. Mi-am luat o bluză cu guler pe gât și o pereche de blugi negri și am început să fac curat. Câteva ciocanituri în ușă se aud repetat. M-am grăbit să văd cine e, iar când am deschis ușa, observ că Lizza sufla foarte greu.