MIRRYAM | 1

38. "Prima zi, primul prieten"

Capitolul trecut...

- Oricând, îngeraș! Acum odihnește-te, a fost un drum lung! zice și iese rapid pe ușă.

Îmi iau telefonul de pe birou și mă uit la ceas. E deja 8 seara. A trecut timpul ca prin vedere.
Iau din dulap o pereche de pantaloni mai largi și un tricou, le bag pe mine, apoi mă arunc în pat. Iau telefonul și îl butonez până pe la ora 22:15, apoi simt că ochii mei sunt din ce în ce mai grei.

De dimineață...

Alarma de marți dimineață mă trezește. Este ora 07:00, iar eu trebuie să fiu la cursuri la 08:00. Am o oră la dispoziție să mă pregătesc. Ciocănituri în ușă se aud puternic.

- Mirryam? Te-ai trezit? tata strigă de pe cealaltă parte a ușii.

  - Da! Mă îmbrac acum!

- Bine...

Mi-am luat cârjele de lângă pat, care m-au ajutat să mă ridic. M-am îndreptat spre dulapul din celălalt colț al camerei: am ales să port un pulover mai larg împletit și o pereche de blugi largi. Mi-am făcut în continuare rutina de dimineață, am luat un covrig de pe blatul din bucătărie, ghiozdanul meu pe jumătate gol, fiindcă în el se află o sticlă de apa, un penar și câteva caiete, și am ieșit afară. Am urcat pe scaunul din față al mașinii și în câteva minute am fost la școală.
I-am mulțumit tatei, pentru că m-a adus, cu un pupic pe obraz și am coborât. Emoțiile deja m-au acaparat și nici măcar nu m-am apropiat de curtea liceului. Cu siguranță asta este o ditamai clădire.
Astăzi trebuie să mă duc în biroul directorului sau directoarei și să aflu câteva dintre cursurile pe care le voi avea azi.

*

Am intrat pe coridorul liceului. Culorile portocaliu și negru, erau pe peste tot pe hol. O siglă imensă mi-a apărut în față, pe care scria "Cowboys", ceea ce cred că e vreo echipă a liceului sau ceva de genul. Mi-am continuat drumul prin clădire. O grămadă de elevi aveau jachete cu mâneci bufante portocalii, în special băieții, dar și anumite fete. Cum m-am apropiat mai tare, toate privirile au fost asupra ghipsului meu. Nici de cum la mine. Nu mi-a păsat și am continuat să pășesc. Un tip vine înaintea mea având o mână plină de bilete. Mi-a dat unul și mi-a zis:

  - Ești nouă? își mijește ochii.

    - Ăm...da! Tocmai ce am venit! Pentru ce e biletul?

- A, mâine este meciul de baschet al echipei noastre împotriva altei școli. Dacă poți să fi acolo...

- Oh, ok! Poate voi veni! Ăm...

- Ai vrea să...te ajut cu ceva?

  - Da! Chiar te rog! Ai putea să îmi zici unde e biroul directorului? îmi strâng buzele într-o linie dreaptă.

- Da. Mergi până în capătul coridorului, apoi la dreapta și prima ușă pe stânga.

- Ah, mulțumesc! spun și îi ofer un mic zâmbet.

Băiatul șaten cu ochi verzi de adineauri a fost chiar drăguț fiindcă m-a ajutat. Mi-am mai aruncat privirea o dată peste bilet, iar sigla de pe afișul de pe hol era desenat pe el. Hm. Poate că voi veni. Scrie că e mâine la ora 17:00 după ore. E bine. Am timp să învăț pentru ziua următoare.
Am urmat indicațiile tipului de mai devreme și am ajuns în fața unei uși, pe care scria 'Jorge Loera'. Am ciocănit, apoi o voce groasă mi-a răspuns. După ce am deschis ușa, un bărbat înalt s-a ridicat în picioare de la birou.