MIRRYAM | 1

34. "Vreau să uit!"

     Zile după zile au trecut. Am așteptat să se trezească din somnul ei adânc. Ea e prințesa care așteaptă ca prințul ei să vină, să o sărute și să se trezească. Am încercat asta de mai multe ori, dar se pare că funcționează doar în desene. Am înnebunit atâtea zile fără ea. Mă duceam pe ascuns la spital, fără ca părinții ei să observe.

        Două săptămâni. Două săptămâni am așteptat. Liceul a început.
      Într-una din zile, am avut un meci de fotbal cu un alt liceu. Am câștigat, din fericire. Dar nu am fost fericit fără ea. Mi-am făcut datoria de căpitan și am participat, cu toate că nu am vrut. Pentru a sărbătorii, băieții vor să organizeze o petrecere, la care bineînțeles, am fost invitat. Nu vreau să merg. Nu am stat să îmi bat capul cu asta și în loc să plec acolo, am încercat să mă furișez din nou la spital. Mă furișez din cauza părinților care sunt acolo zi de zi.
     Am condus cu gândul la ea. Nu am dormit zile întregi. Ochii mei sunt vineți, iar după meci, forța corpului meu a scăzut mai tare decât trebuie. Inima mea nu mai rezista mult fără a ei. Simt ca pot ceda din minut în minut.
Odată ajuns, privirea mea nu a zărit mașina familiei Stark. Mă duc să stau lângă ea, să o țin de mână și să îi povestesc ce am făcut azi la liceu. Asta am făcut în fiecare zi de când a căzut în somnul ei de prințesă. Arată așa liniștită când doarme în somnul ăla adânc. Parcă mă face să simt că nu s-a întâmplat nimic și îmi aduc aminte de diminețile petrecute lângă ea. Să mă trezesc cu privirea ei pe mine sau cu capul meu pe pieptul ei. Am închis ochii și am inspirat adânc, apoi am intrat în camera ei de spital.
      Fața ei e palidă, dar vânătăile de pe mâinile și picioarele ei au început să se vindece. Capul ei e încă bandajat și piciorul încă în ghips.
     M-am așezat pe marginea patului, luându-i mâna rece în a mea.
     Ușa camerei s-a deschis, eu am tresărit și nodul din gâtul meu s-a mărit. O asistenta a intrat, calmandu-mă imediat.

     - Stai liniștit, puștiule! Părinții ei au vizitat-o deja astăzi, deci nu îți face griji.

     - Bine de știut! spun, apoi oftez încercând să-mi controlez bătăile inimii.

     - Sincer acum, nu te supăra că îți spun, dar îți cam irosești timpul...

      - Poftim? mă încrunt, uitându-mă la ea confuz.

       - Am spus că -...

      - Te-am auzit de prima dată, dar la ce te referi?

    - Păi fata...Nu se va trezi prea curând! Și vi zi de zi, irosindu-ți timpul...

     - Cum poți să zici asta? E iubita mea, sau, cel puțin...

     - Eu doar mi-am dat cu părerea! Adică după rezultatele analizelor nu se va trezi așa curând...

     - Măcar pot avea o speranță că se va trezi odată și odată! ochii mei umplându-se de lacrimi, când mă uit din nou la ea.

     - Cum crezi tu, dar eu nu prea...cred...

      - Adică?

     - Nu trebuie să-ți dau prea multe detalii, oricum! Nici nu prea am voie! Nu ești o persoană de sânge din familia ei și...

    - Nu-mi pasă! Vrei să spui că...nu se va mai trezi niciodată?

      - Am spus deja prea multe! zice și se îndreaptă spre ușă.

      - STAI! țip, dar ea deja a ieșit.

     Mă uit la Mirryam mai insistent, iar inima mea se umple de durere. Nu pot crede asta. Mirryam se trezește pentru mine! Fiindcă așa zic eu! Nu poate să mă părăsească!

      - Mirryam! Mi-ai promis că nu o să mă părăsești! Te rog! spun și îmi lipesc fruntea de a ei.

    Îmi pun capul pe pieptul ei, dând drumul lacrimilor care încep să-i păteze bluza albă.

      - Mi-ai...promis! zic printre suspine.

      Nu are rost să mai stau. Simt o nevoie ciudată să mă îmbăt și să uit de tot. E prea multă suferință pe care nu pot să o mai suport.    Am încercat să fiu cât pot de puternic, dar tristețea mă omoară. Până și cea mai mică speranță a mea a fost spulberată de vestea aia.
     O sărut pe Mirryam pe buze apăsat și dintr-un motiv anume, simt nevoia să îmi cer scuze.   Hotărăsc să părăsesc clădirea și să urc în mașină. Mi-am șters lacrimile și mi-am pus gluga hanoracului pe cap, apoi am urcat. Am dat drumul la muzică tare, apoi am condus până la casa băieților pentru a încerca să uit de prostia asta o dată, măcar o singură dată.

     Afară nu era nimeni. Am parcat, apoi m-am grăbit înăuntru fiindcă era frig, probabil de-aia nu era nimeni. E începutul lui ianuarie, normal că trebuie să fie frig. De la intrare, am fost acaparat de fumul de țigară și transpirație. Fiecare băiat avea câte o fată în brațele lui, fie beată, fie trează. Erik și James au apărut lângă mine imediat cu pahare de plastic în mâini.    Ochii lor erau deja roșii și m-au îndemnat și pe mine să beau, dându-mi un pahar ca al lor. Nu am stat să mă gândesc și l-am dus la gură imediat. Gustul băuturii alcoolice îmi invada toate simțurile, senzația fiind aceeași chiar și după o perioadă mai lungă de timp în care nu am pus gura pe așa ceva.

     - Credeam că nu o să mai ajungi! Ai plecat repede la iubițica ta? Erik vorbește tare, încercând să acopere muzica.

     - Nu...Doar eram obosit și am plecat până acasă să mă...odihnesc! mint.

     - Cum zici tu! Mai vrei un pahar? zice James, iar eu mă uit la mâna mea, realizând că deja l-am terminat pe primul.

     - D-da! Ar mai merge unul!

      - De ce? întreabă Erik, indicând spre sticlele de pe masă.

     - De ce vrei! Vreau doar să mă îmbăt și să mă simt bine! rânjesc și mă uit prin mulțime să văd vreo față cunoscută.

      - Na! zice Erik și îmi dă paharul.

    Îl dau pe gât din câteva înghițituri, apoi mă duc să stau pe canapea, lângă niște puști care fumau. Mă tentează și lucrul ăsta, dar știu că lui Mirry nu i-ar place să mă vadă așa. Oricum ea nu se mai trezește, așa că, nu-mi pasă. Fac ce vreau în seara asta!
      Ei se oferă imediat să îmi dea ceva de fumat ce pare a fi iarbă și din primul fum mă ia amețeala. Se vede că nu am mai fumat de mult.    Tusea mea începe, dar nu mă opresc.
      O fată oarecare, îmbrăcată pe jumătate, vine și se așează pe piciorul tipului din dreapta mea. O prietenă cu părul castaniu i se alătură și vine la mine. Privirea mea e încețoșată și mintea mi-a luat-o razna. Se așează și ea pe piciorul meu, iar corpul meu îi permite, dar cu toate că subconștientul meu zice că nu e bine.    Se suie pe mine să stea mai confortabil și își așează mâna pe a mea, apoi punând-o pe fundul ei. Am rânjit, iar ea m-a observat și mi-a pus-o și pe cealaltă. M-a întrebat dacă îmi place și tot ce am putut să fac a fost să dau din cap aprobator.

    - Hai să ne distrăm! îmi spune ea, mușcându-și buza.

     - Ce? mă încrunt.

     - Nu vrei? rânjește, plimbându-și mâna pe abdomenul meu.

     - Ba da! dau din umeri.

     - Atunci hai cu mine!

Ce va face Mike cu acea fată? Va uita de Mirryam? Vedeți în următorul capitol! Keep reading! 💔