MIRRYAM | 1

73. "Rochia de mireasă"

Joi...ora 08:23...mai sunt două zile până la nuntă.

- Mirryam! cineva mă clatină ușor. - Iubito? îmi șoptește suav în ureche, apoi îmi sărută umărul gol. - E timpul să te trezești...

Deschid încet ochii. Lumina puternică intră printre genele mele, iar singurul reflex pe care-l fac e să-mi închid ochii la loc. Chicotitul lui Mike inundă camera, apoi patul se aude scârțâind, fiindcă el s-a ridicat. Draperia este trasă, iar eu în sfârșit îmi deschid ochii.

- Mersi! zâmbesc spre el, iar degetele sale se încrucișează cu ale mele, atunci când se așează din nou pe pat. - Deja te-ai îmbrăcat? spun, analizând cu ce e îmbrăcat.

- Mhm! se apleacă și îmi sărută fruntea, iar eu zâmbesc somnoroasă.

- Când? Cât e ceasul?

- Nu e târziu! Stai liniștită! Nu mai fac aceeași greșeală, iubire! îmi zice, iar eu zâmbesc, apoi se ridică de pe pat și ia o tavă de pe masa oglinzii.

- Hm? Mic-dejun la pat? zâmbesc surprinsă.

  - Da! Nu am voie să-mi fac logodnica fericită? îmi zâmbește timid.

- Ba sigur că da...Doar că e prima dată! Oare ar trebui să mă obișnuiesc?

  - Presupun că da! spune serios, iar eu râd încet.

  - Mulțumesc! spun când mi-o așează pe picioare, și îl sărut pe obraz.

El îmi întoarce zâmbetul, apoi îmi face semn să mănânc.

  - Mă întorc imediat! spune, apoi se îndreaptă spre ușă și iese rapid.

Oook, Mike...Nu am un sentiment bun de ceea ce se întâmplă acum. E cam prea ciudat. De fapt...A fost un gest frumos fiindcă mi-a adus micul-dejun la pat și s-a trezit înaintea mea, doar că...Totuși...Mi se pare că ceva nu e de bine aici.

*Mike POV*

- Nu... Nu-i pot spune! Ar fi distrusă!

- Atunci eu ce să fac? Nu e vina mea fiindcă voi nu ați avut grijă de ea, sau cel puțin, Sarra nu a avut grijă de ea.

- Dar voi ce naiba ați făcut de nu ați văzut ceea ce s-a întâmplat?

- Nu suntem baby-sitteri, Mike! În plus, Harry dormea, iar eu am fost plecată de acasă. A trebuit să iau câteva machiaje pentru nunta voastră. Eu o fac frumoasă pe mireasa ta, deci, ciocul mic!

- Derya... oftez. Nu am cuvinte. Totuși nu pot să cred. Ar fi distrusă să-i spun acum...

- Știu...Și mie îmi pare foarte rău.

- I-am dat de mâncare, tot ce trebuie. Și a venit sora ei și a scăpat-o din brațe, apoi a fugit și...a fost călcată de mașină...

Plec spre bucătărie, și umplu un pahar cu apă, apoi iau câteva guri din ea.

  - Aseară am potolit-o din plâns, și acum o pornesc din nou?

- Nu! Mai bine las-o...Îi vei spune după ce veți veni din luna de miere. Și așa nu ați mai venit pe la vilă de mult. Cum nici noi nu am mai fost de mult timp...Acum unde e?

- I-am făcut micul-dejun. Apoi se va îmbrăcă și vom merge în căutare de rochii de mireasă.