MIRRYAM | 1

44. "Nu mai am mașină"

Capitolul trecut: —Mike POV—

Își întoarce privirea spre mine, apoi se urcă în brațele mele. Își înfășoară brațele în jurul gâtului meu, apoi își lipește buzele de ale mele.

   - Te iubesc! îmi spune.

Mirryam POV

Cuvintele au ieșit fără să gândesc din mintea mea. Fiecare părticică din relația noastră s-a implantat în creierul meu, din nou. Nu îmi aduc aminte cu exactitate tot, dar îmi aduc aminte fiecare "te iubesc" pe care l-am primit din partea lui.

   - Mi-ai spus că...m-mă iubești? zice emoționat.

  - Mai mult decât orice pe lume! îi spun și îl sărut.

El mă apucă de coapse și mă ridică în brațele lui, picioarele mele fiind încolăcite în jurul taliei sale. Mă sărută cu atâta foame și sete de parcă i-a fost dor de mine toată viața.

   - Se vede că ți-a fost dor de mine! îl tachinez și îmi sprijin fruntea de a lui.

   - Nici nu vrei să știi! zic și plasează un sărut pe gâtul meu.

Eu zâmbesc, iar el continuă să mai plaseze alte săruturi pe gâtul meu. Nu conta că mă gâdilă sau nu, dar acum realizez că mi-a lipsit cu adevărat. Fiecare acțiune pe care o făceam în Denver, fie că era bună sau rea, simțeam că trebuia să mă gândesc și la răspunsul altcuiva. Al unei persoane de care m-am despărțit doi ani de zile și care a aștept în tot acest timp să mă întorc.

- Mai spune-mi-o o dată! zice, în continuare plasând săruturi pe gâtul meu.

  - Te iubesc! repet visătoare.

  - Încă o dată!

  - Mike!

    - Ce? Mi-a fost dor de tine, bine? zice și mă sărută pe buze.

    - Și mie mi-a fost...

  - Vorbești serios? întreabă mirat.

     - Da. Gaura din pieptul meu a fost umplută înapoi cu iubirea ta.

Îi spun, iar el mă lasă jos, apoi mă strânge în brațe. Acum mă simt mai protejată.

  - Stai să vezi ce te așteaptă acasă! îmi zice, iar eu îmi ridic o sprânceană.

  - Mai avem și vreun copil, sau...

- NU! Doamne. Nu. Nu copil. De fapt...Ar fi ceva dacă vrei să facem și un copil! zice, iar ochii mei se măresc.

   - Vrei copil? De la anii ăștia?

   - Iubire, ai 20 de ani și eu 22. Nu e mare tragedie! zice, iar când pronunță cuvântul "Iubire" mi se formează fluturași în stomac.

  - Oh. S-o crezi tu!

    - Adică tu nu vrei copil?

    - Mike... Ba da vreau, doar că...

    - Nu cu mine!

    - Nu! Adică ba da. Doar că nici măcar nu...

     - Nici măcar nu, ce? zice repede.

   - Dacă nu m-ai mai întrerupe, aș putea vorbi! mă răstesc.

El tace din gură și mă ascultă.