꧁Blood and Calls꧂

*5*

-Wonyung?

Ies din incapere aranjandu-mi cravata si lasan-do mai larga. Aud usa trantindu-se in urma mea. Kai alearga dupa mine apucandu-ma de brat.

-Ya!

-Unde e nenorocitul ala inchis?!

Ma intorc la el aproape tipand. Se opreste in loc vizibil uimit de reactia mea. 

-Celula 13 de la subsol.

O iau la fuga in jos pe scari alergand. Adrenalina ce nu poate fi descrisa. Asta simt acum ca am procesat ce a zis psihopatul ala nebun de care am dat. Imi strang pumnul in timp ce cobor scarile trecand printre paznici ce ma privesc suspicios. 

Cine e el sa isi permita sa intre in viata mea si sa imi spuna asta? Il pot ucide cu un singur cuvant. De mine depinde tot acum. Cine e el? Cine e el ca sa ma spioneze atata timp si sa imi spuie ca imi va ucide logodnicul in ziua nuntii iar in schimb sa il scot din inchisoare dupa ce a ucis peste 300 de oameni de toate varstele nepasandu-i de nimic. Imi pot rezolva problemele si singura.

Ajung la subsol acum avand asupra mea privirile a tuturor barbatilor pe care eu i-am bagat in inchisoare. Ura de pe chipurile lor ma face sa ranjesc stiind ca eu am fost cea care le-a stricat vietile cu inchisoare pe viata si cu executie. 

Il vad. Il vad pe el in uniforma de prizonier tinut de doi paznici ce ii dezleaga catusile de pe incheieturi. Chipul alb inca e patat de sange in timp ce poarta pe fata un zambet. Ma vede. Ma vede ridicandu-si chipul si ridicand in gluma una dintre sprancene.

-Domnisoara detectiv! Ce surpriza!

Spune el razand cu capul pe spate in timp ce paznicii incep sa se panice de comportamentul lui. 

-Domnisoara Jang...

Spune unul mai fricos ce se fereste in momentul in care pumnul meu se loveste puternic de maxilarul lui Park. Un mic firicel de sange sare din gura lui prelingandu-se de pe buza pe barbie. Expresia ii devine acum una serioasa. Una atat de serioasa incat simt ca i sau racit pana si pupilele. Cu o miscare puterica in care se zmunceste din stransorile slabe ale paznicilor se elibereaza doborandu-i pe ambii la pamant, trantindu-i de gratiile celulelor. Ochii lui reci ma fixeaza. Nu fac pasi inapoi asa cum imi imaginez ca s-ar fi asteptat sa faca cineva care stie ca sta langa un criminal cu 300 de victime. Ii mentin privirea simtind cum adrenalina inca curge prin venele si sangele meu. Pumnul imi e inca strans in timp ce toti prizonierii privesc in tacere scena. 

-M-am purtat normal la interogatoriu. Ti-am dat si o oferta foarte generoasa cu un pret mic. Poti sa zici ca iti cauti singura moartea detectiv.

Spune cu o voce serioasa si cu o fata ce brusc pare teribil de terifianta. Rasul ma pufneste de indata ce ii aud cuvintele. 

-Daca odata in viata asta iti mai permiti sa ridici vocea sau mana sau sa imi raspunzi inapoi asa esti ca mort. Nu ca nu ai fi deja condamnat la moarte. Uitate la ei. Uitate bine. Asa vei ajunge si tu iar daca vei ajunge doar asa, la inchisoare pe viata in loc de condamnare la moarte sa imi multumesti in genunchi. Cine te crezi sa spui ca imi vei ucide logodnicul in ziua nuntii iar in schimb eu sa te scot din inchisoare. Un pret mic? Esti si ai fost cel mai mare criminal din Coreea de Sud. Doar un psihopat de care lumea sa saturat si au iesit in fata masinii mele cu sutele ca sa imi multumeasca ca team bagat in cladirea asta si ca urmez sa te interoghez. Nici daca ti-ai cere scuze de la fiecare dintre familiile victimilor nu va schimba nimic.

Un an mai tarziu m-am intors sa corectez greselile gamaticale si realizez cat de cringe poate sa fie cartea asta. Va promit ca va fi mai buna dar pana atunci asteptati.