*91*

74 16 0
                                    

-Aishhh, Wonyoung-shi. Nu trebuie să te schimbi sau să plângi după cineva.

Pufnesc în râs strângându-mi prosopul în jurul corpului.

-Mai nou tu ești mireasa?

-Nu uita cât timp ți-a luat să îți convingi prietenii că arată mai bine în realitate decât în pozele expirate de pe insta sau că e drăguț.

-Nu am avut pe nimeni de convins. Ba din contra, eu am fost cea convinsă.

Mă întind pe masa de operație rămând doar în lenjerie cât mai subțire pentru a îi dă voie să elimine până la ultimul punct. Am încredere în el și mă simt în siguranță în jurul lui. Atmosfera s-a schimbat automat când am intrat în biroul lui.

-De unde începem?

Întrebă pregătind laserul și încercând altul cu cerneală.

-Gât.

Zic știind că va durea că naiba dar tot nu mă simt mai confortabil dacă voi lua anestezice.

-Cred că avem destul timp pentru povestioara ta cu Park.

Zic când el îmi ridică bărbia apropiind laserul de locul cu câțiva centimetri mai jos de lobul urechii mele.

-Avem timp și pentru astea. Dar mai întâi vreau să clarificat un lucru cât timp nu poți fugi.

Îi văd sinceritatea din ochii săi negri. Degetele îmi mut capul în cealaltă parte iar eu simt o durere ușoară într-o parte a gâtului.

-Dă-i drumul.

-Se vede că visezi la ce nu poți avea.

Mă încrunt neștiind la ce se referă.

-Cum ar fi?

-Libertatea de a alege. Ambii știm că nu faci asta de dragul lui Kim. Se vede, Wonyoung.

-Și ce ai de gând să faci cu informația asta?

Îmi închid ochii când el mută lumina deasupra capului meu.

-Sunt de partea lui Park Jimin. Îți sunt recunoscător că l-ai scos de acolo. Îi sunt dator.

Îmi mușc obrazul pe interior. De unde și pâna unde știe el asta?

-Ce vrei? Cu informația asta poți lua milioanele de pe capul lui.

-Și cine mi le va da? Cu siguranță nu tu. Vei fi închisă. Park nu își va permite să se ducă de râpă singur. Își poate coase gura cand vrea dar de obicei o lasă spartă.

-Unde vrei să ajungi cu asta Sanghwo?

Planul i-a mers de minune. Nu mă pot ridica în timpul procedurii. Voi sfârși arsă sau cu cicatrici mult mai rele. Deci pot vedea clar că mă prins în capcană.

-Am avut câteva neînțelegeri cu familia Kim dar și cu prietenii lor. Neînțelegeri ce nu au fost rezolvate pentru mine. Aș cam vrea să le rezolv dar legea nu e de partea mea iar buzunarele îmi sunt goale de dovezi deci stilul lui Jimin sună mai favorabil dacă mă înțelegi. Trebuie să mă înțelegi. Tu ai facut la fel.

Râd în sinea mea. Deci se pare că orice persoană pe care o cunosc are probleme cu familia logodnicului meu. Și totuși, are dreptate. Nu e de glumă cu puterea financiară și cu statului lor în societate.

-Atunci de ce nu ai apelat la Jimin?

-Tu ești mireasa aici nu? Voi fi complicele tău dacă vrei. Voi face orice îmi spui să fac ca să îmi iau revanșa pentru ce mi-a făcut.

-Ce ți-a făcut dacă nu te superi?

-Cei afla după ce îmi dau duhul. Oricum voi muri în curând deci nu ne mult de așteptat.

꧁Blood and Calls꧂Where stories live. Discover now