꧁Blood and Calls꧂

*135*

Inchide trusa cu un zgomot ce se aude in ecou. Aprinde luminile ca mai apoi sa stinga becul si sa pulverizeze aerul cu un tub alb. Imi ia masca dupa cateva clipe si pune in servieta alaturi de a lui. Isi trage manusile mai bine pe brate intorcandu-se spre mine.

-Las asta pe asta data. Crinii si balconul sunt preocuparea mea principala acum.

Imi zice in timp ce imi indeasa in maini punga cu polonium. 

-Cateva grame. Nu il va ucide, doar nu te va rani diseara si va fi ametit. Daca nu il vom putea ucide, acele cateva grame il vor inzestra cu cancer la plamani si nu o va duce mult dupa caci oricum otrava asta e letala.

Ridic o spranceana privindu-l cum imi ocoleste privirea si baga totul la loc. Mainile lui se misca rapid de parca vrea mai repede ca isi faca treaba aici si sa plece la balcon.

-Cate-o data am impresia ca planuiesti sa il lasi sa scape.

Cuvintele mele par sa il lovasca ca un glont, caci in secunda urmatoare ridica din sprancene iar chipul i se intuneca. Pufneste intr-un ras in batjocura dar nu ma priveste.

-Nu ai idee cate se pot intampla intr-o ora. Iar daca tot esti atat de suspicioasa ai face bine sa il omori singura. 

Tac stiind ca am nevoie de ajutorul lui. I-am ucis fratele dar el e o amenintare mult mai mare pentru mine. In urmatoarele cateva ore (Nota autor: stiu ca vreti ca momntul culminant sa vina mai repede iar de asta si grabesc lucrurile) am refacut buchetul, strecurand printre florile cumparate si crini mici. Am facut din balcon o ascunzatoare mai putin vizibila, atarnand de pod diferite globuri albe si perdele pline de flori. Am facut rost de verighete, turnand o substanta alergica pe al sau, care il va face sa aiba senzatia ca arde si l-am marcat pe al meu pentru al putea recunoaste. Daca te uiti repede inauntru nu iti dai sema daca s-a schimbat mare lucru dar nici celelalte chestii nu poti fi recunoscute.

-Mai e doar candelabrul...

Zice stergandu-si fruntea cu dosul palmei dupa ce a carat o vaza plina de trandafiri albi, in care a pus nectar de crini, pana la podium. Imi pun o mana pe masa, privind la inima uriasa din trandafiri albi care sta pe podiu, ceva mai in spate. Imi trag manusile mai bine pe maini ca dupa sa apuc galeata proaspat umpluta cu crini albi carand-o pana la podium, unde Jimin tocmai aduce o scara. 

-Inca ceva important...

Zice in timp ce urca pe scara incercand sa nu scape trusa ce atarna de umarul lui, legata cu o curea ce pare ca e pe cale sa se desprinda.

-Cand vei auzi un sunet de sticla sparta sa fugi  cat mai departe de centrul podiumului dar sa ramai de partea lui Kim de sala. Voi trage un foc de arma ce va distruge suportul lustrei, iar ea va cadea chiar intre Kim si restul invitatilor. Se va detona o mica bomba-

-De ce naiba imi spus toate astea abia acum!?

Urlu privind in sus, oprindu-ma din a indesa crinii intre trandafirii albi. Daca inainte credeam ca nu stiu nimic acum ma simt de zece ori mai rau.

-Pentru ca exact asa aveai sa reactionezi!

Striga inapoi, continuand sa urce scara fara sa ma priveasca.

-Nu va fi cine stie ce! Va da foc perdelei de la balcon si va crea ceva praf, fapt ce imi da destul timp ca sa il pot scoate pe Kim de acolo si sa il duc la Centru. 

-Si eu ce va trebui sa fac? Pe moarta? Sa imi iau poalele rochiei in maini si sa fug cu tine? Nu cred ca cineva ar putea ignora o femeie in toata firea, faimoasa pentru prinderea unui criminal in serie, in rochie de mireasa, fugind dupa acel criminal care ii are sotul aproape mort in brate, urcandu-se in aceasi masina si fugind pe politie spre o cladire imensa unde se mai afla si un copil sechestrat-

-Planuiesc momentul asta de ani, Wonyoung. Iar victimizarea este singura ta scapare.

Pufnesc, impingand cu mult mai multa forta decat ar fi fost necesar crinii intre trandafiri. Ii mai arunc o privire, surprinzandu-i ochii ce ma privesc chioras printre gene.

-Am inteles, nu esti un prost dar macar de imi spuneai si mie ceva inainte. 

-Ha! De parca nu stii cum ne-am comportat pe parcursul a doua saptamani. Abia de te uitai la mine si iti mai era si scarba sa imi vorbesti. Zi-mi tu mie un moment in care puteam sa te pun la curent cu tot ce se va intampla? 

Zice in timp ce degetele lui isi fac de lucru cu taierea unor cabluri din mainile lui in timp ce eu golesc caldarea, infibgand crini si incercand sa nu imi sfasii manusile in spinii trandafirilor.

-Nu stiu, probabil in momentele in care incercai sa ma ucizi?

-De parca nu incercai sa o faci si tu.Sa nu uitam de cine te-a cules aseara de pe jos si ti-a bandajat toate ranile alea oribile pe care ti le-a facut ala.

-Macar de nu mai puneai si tu sara pe rana.

Pot simti cum se abtine sa imi raspunda caci isi da seama unde duc toate certurile noastre. Zambesc in sinea mea ca am avut ultimul argument, chiar daca nu e momentul dar cand ai de a face cu cineva ca el te simti mandra cand ii arati ca ai dreptate.

-Aia e.

Il aud spunand dupa un timp mai lung in care eu am strans toate petalele cazute si am sters podeaua presata cu urmele incaltarilor noastre de pe care s-au scurs apa. Aud cum coboara iar cand ridic ochii nu vad prea mare schimbare la prima vedere dar nu trece mult ca sa observ o mica granata ce abia de se poate observa daca nu e destula lumina.

-Nu te vei rani dar cand vei auzi un sunet de sticla sparta fugi chiar daca vei starni suspiciuni.

Dau din cap afundandu-mi mainile in buzunare. La atingerea unui obiect rece cred ca am pus mana pe mica punga cu polonium dar apoi imi amintesc de mica cutiuta mica din pordbagajul masinii.

-Si ce ar trebui sa mai fie si asta?

Intreb strecurand printre degete cutia si aratandui-o. 

-Era sa uit. 

Spune amuzat ca mai apoi sa o ia din mainile mele.

-Asta am capatat dupa acel trafic de droguri la care ai luat parte. Obiectul care ii va aduce in minte momente groaznice. Il vei purta maine. Nu accept refuzuri.

Zice ca dupa sa scoata din cutie un mic colier din argint ce are atarnat de el un ceas minuscul ce sclipeste la cea mai mica miscare si care e greu de ignorat.

Cica am spus ca nu vreau sa o lungesc mult, tot eu scriind un capitol de 1114 cuvinte.