꧁Blood and Calls꧂

*108*

-Ce înseamnă toate astea?

E palid iar în schimb, eu izbucnesc în râs luându-l de hanoracul lui gri. Privesc la pantalonii negri, scurți ca mai apoi să îl privesc batjocoritor.

-Nu sunt singurul care intenționa să aducă amintiri unor persoane. După cum ai spus și tu. S-a întâmplat acum 8 ani. De ce mai ești un copil, Jeon? Nu mai ai un Kim de partea ta care să mă îngroape într-un orfelinat?

Mă lipește de capota mașinii cu ochii furioși și plini de frică în același timp. Simt metalul rece al mașinii strecurându-se prin oasele mele și amintindu-mi de cum mă lăsa în zăpadă. Mâinile lui reci îmi țin în continuare gulerul jachetei.

-Încă mai ai de gând să fugi?

Îmi ridic sprâncenele întrebându-l și urmărind-o pe Wonyoung din spatele lui.

-Nu ăsta era planul, Park...

Vocea îi tremură iar eu îi dau drumul hanoracului pentru a-mi pune mâinile pe mașină. Îi pot vedea clar ochii lui Wonyoung în urma lui sclipind în lumina ce vine dinspre Ocean. Mă privește așteptând să îi aprob că poate trece mai departe dar o fac să își amintească ce i-am spus când am aruncat arma în poala ei. Nu îmi dau seama de cum de nu a observat-o.

-Încă îi mai ții minte? Pe ei? Pe cei ce i-au făcut atâta rău bietului Jungkook?

Pumnul său ridică briceagul iar acesta zboară spre ochiul meu. Pot surprinde doar degetul lui Wonyoung apăsând tragaciul și nasul ei strâmbându-se când e stropit de sânge, înainte ca Jungkook să cadă lângă mine mort, cu o gaură în cap.

Pentru o clipă e liniște totală ca mai apoi să izbucnesc în râs. Ea chiar a făcut-o. Ea chiar a făcut ce i-am spus după ce ma amenințat cu moartea. Nu e de bine. Încep să o găsesc din ce în ce mai mult cu folos iar asta nu îmi pică bine căci realizez că am nevoie de ea.

-Deci acum e amuzant? Mai bine rămâneai fără un ochi.

Comentează dându-și ochii peste cap. Trag aer adânc în piept privind mai apoi la corpul fără viață de la picioarele mele și la femeia ce nu are nici-o remușcare ce stă în fața mea ștergâng sângele de pe obrazul ei.

-Ne mișcăm și noi azi?

Mă pun pe vine lângă Jeon și îi deschid degetele luând cheia din fier.

-Ține asta.

I-o pun în mână că mai apoi să îl apuc pe Jeon de încheietura mânii. Îl urc în mașina lui, la volan, după ce pun toată marfa acolo. Pornesc mașina, punând o piatră pe pedala de viteză, privind-o cum merge rapid pe nisipul umed, în lumina lunii, și dispărând între valurile agresive ale Oceanului. Îmi scutur geaca întorcându-mă către ea și văzând-o stând lipită de mașină, jucându-se cu cheia.

-Am terminat treaba pe azi detectiv.