*76*

72 18 0
                                    

Vreau să îl rănesc. Vreau ca să  plătească dar nu am cum să o fac prin lege. Oricât de mult aș vrea să o fac nu am timp de răzbunare. Rose e în reanimare. Trebuie să fac bani pentru tratament dar procesul mă trage în jos. Kim ma dat în judecată. Doar că poliția nici nu stă la discuții când procesul e a unui copil al milionarilor contra unuia că mine. Vreau să cred că Rose ar putea să o rezolve. Vreau să cred că sora mea ce mă scotea din tot mă va scoate și din asta dar nu o va face. Nu o voi lăsa să își riște viața ce îi este în pericol pentru mine. De data asta sunt două variante. Una ar fi să fug și să evit procesul și să o pierd pe Rose. Iar a doua ar fi să stau aici și să pierd privind cum din sora mea se scurge viața. Nici una nu-mi place.

Nu pot zice că tremur dar mă i-au fiorii de la cuvintele de pe pagini. Nici nu știu cum a rezistat jurnalul până acum prin câte clime și vreme trecuse. Scrisul urât îmi sare în ochi. Degetele îi erau bocnă. Dau pagina văzând că colțurile sunt rupte.

Am primit jobul. Nu e un venit cu care îmi pot permite procesul dar e unul cu care îmi pot permite tratamentul lui Rose dacă fac foamea câteva zile pe săptămână și dacă îi ascund destul de bine de mama. Încă îi aud pumnii în ușă. Tocmai am plătit chiria pe jumătate. I-am promis șefului că o voi plăti și pe cealaltă jumătate la luna viitoare. Am norocul că mă înțelege. O fabrică de ciment. E decent pentru mine. Nu am asigurare. Și nici măcar un cont bancar dar mi-a spus că îmi va da banii chesh. Tot ce pot face acum e să am încredere în el. Sunt la spital. Scriu asta din hol. E pustiu. Doar eu stau aici așteptând permisiunea de a intra încă o dată. A luat-o ambulanța de la centru de balet. A avut o criză. Nu se putea mișca. Nu putea respira iar diagnosticul mi-a pus capac. Tumoare la creier. Nu îmi permit să o las în spital. Costurile sunt mult peste banii strânși până acum. Nici acasă nu o pot lăsa. Tot ce i-a mai rămas din familie sunt eu iar tot eu îi pot permite un pat cald și 3 mese pe zi. Dar o voi face. Ea are nevoie de ele mai mult ca mine. Îmi voi ruga șeful să o lase să doarmă acolo. La cald. Când am intrat îmi abțineam lacrimile.

-Ai venit Jimi...

Zâmbea. Zâmbea în așa situație iar eu.. Iar eu ce? Mă îngrijorez de proces? Mi-a întins o mână. Îngenunchease-mi lângă patul ei, agățându-mă de palma ei ca de un colac de salvare. Încă pot vedea bandajele de pe capul ei.

-Îmi pare rău, Jimi...

Ochii mi-au rămas pe degetele ei tocite și la golurile de pe vârfurile lor unde trebuia să fie pielea ei albă.

-Îmi pare rău, unnie... Sunt iar în probleme...

꧁Blood and Calls꧂Where stories live. Discover now