*14*

33 4 0
                                    

Înainte de toate, am schimbat descrierea pentru a aveam mai mult sens tot firul volumului doi. Aș aprecia dacă veți arunca un ochi pe acolo dar nu-i bai dacă nu. Am avut de ceva timp acest plot în minte doar că nu găseam ocazia potrivită de a împleti firul trecutului lui Wonyoung cu cel al poveștii. Acum că avem și asociația lui Hoseok are mai mult sens.

-Asta e casa mea, Jihoon.

Zidurile mi se întipăriseră în minte. Urmele de cuțit de pe ele îmi erau mult prea bine cunoscute iar mica cruce din argint de pe acoperiș îmi sclipește în ochi la fel ca în noaptea în care am fugit.

El deschide portiera, ieșind din mașină și deschizându-mi ușa, încercând să mă convingă că mi se pare și că probabil am cobfundat-o.

-Ce caută un om străin în casa mea?

El se încruntă privindu-mă chiorâș cum îmi mut privirea către clădire.

-Ești sigură?

Ca răspuns deschid porțile ruginite de vreme. Nu mă pot abtine să nu îmi sterg mâinile de pantaloni după ce las fierul negru dintre degete. Conacul familiei Black mă face să îmi amintesc lucruri ce mă fac să mă da înapoi. Unul dintre ele fiind și vechiul meu nume. E la fel. Exact așa cum am lăsat-o acum 10 ani. Imensă, de o nuanță stranie de verde combinat cu frunze aurii și șerpi sculptați pe balustradele pragului și ale balcoanelor. Cu acel stil de arhitectură franceză de pe vremurile îndepărtate. O clădire ascunsă de lume cu ajutorul unor porți porți de 4 metri înălțime și ziduri de 30 de centimetri grosime. Pământul asfaltat își face treaba, dând drumul printre crăpături la mici firicele de iarbă ce împânzesc tot teritoriul, urcându-se încet pe pereții casei, cu speranța mea deșartă de ai distruge.

-"Casa Black"

Recită el cu degetul pe o inscripție de pe un perete. Pare stingherit. Îmi dau seama că încearcă să își dea seama dacă suntem în locul potrivit, fapt care mă întreb și eu.

-Hai înăuntru.

Mi se pune un nod imens în gât pășind pragul. Inima mi se strânge cu atât mai mult când îmi văd umbra pe ușă. O deschid, privind în holul identic cu cel în care m-am prăbușit plină de sânge la 14 ani, după prima tentativă de a fugi. Fac câțiva pași, realizând un detaliu pe care tanjeam să îl văd. Tablourile vechii familii nobile Black stau aliniate de-a lungul pereților. Al meu e sfâșiat, fâșiile din el fiind pe jos, pătate cu ceva ce ar fi trebuit să fie sânge uscat. Doar câteva bucăți de material mai rămăsese intacte, acestea reprezentând o parte din părul meu lung și o fâșie din fața mea, un ochi ce avea o culoare aurie, dată de pictor.

-E la etaj.

Dau din cap, cu ochii pe argintăria ce se poate vedea din camera de zi. Jihoon o ia  înaintea mea încercând să găsească vre-un întrerupător pentu a aprinde lumina dar rămâne cu degetele pe telefonul cu lumina aprinsă căci datorită sângelui ce s-a îmbibat în pereți de-a lungul anilor, tata a decis că lumânările și ferestrele lipsă sunt o soluție excelentă pentru a nu ridica suspiciuni.

Degetele mi se plimbă pe ramurile aurii ale copacului genealogic ce se întinde pe pereții ce înconjoară scările. Treptele nu întârzie să scârțâie sub presiunea bocancilor noștri. Privesc la numele ce se întind peste tot de-a lungul pereților. Micile portrete ce închipuiau familia Black sunt urmate de numele lor scris cu cerneală neagră mai jos.Mă opresc la ultimile ramuri. Chipul meu de fată de 15 ani a fost ars cu un chiștoc de țigară. Singurul semn că am mai trăit în acea casă e numele meu scris sub locul pătat cu funingine, fiind și el murdar de sânge. Îmi strecor degetele pe pata vișinie ce încearcă să îmi ascundă numele. Îi văd portretul surorii mele de lângă. Mândria familiei pe când eu și fratele ei geamăn încercăm să ne împiedicăm unul pe celălalt din a fi uciși de ai noștri. Cineva a reușit. Cineva a rămas prizonier.

Slavă Domnului că am fugit naibii de aici...

Scârțâitul ușii îmi ridică privirea către umbra lui Jihoon ce îmi face semn să vin cu el în cameră. Îmi dau părul pe spate, abținându-mă să nu îmi dau palme petru a-mi reveni.

-Trebuie să se afle pe aici.

Șopti el închizând ușa ușor în urma mea.

-Nu mă ucide....

Îmi stă inima în loc pentu câteva secunde în care am făcut schimb de priviri cu Jihoon. Îmi întind gâtul, dând cu ochii de o siluetă de bărbat, pe jos, cu capul în mâini și cu părul de un blond șters între degetele pline de vene.

Mulțumesc enorm pentru 10k de ochișori. (´༎ຶ ͜ʖ ༎ຶ ')♡

꧁Blood and Calls꧂Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum