꧁Blood and Calls꧂

*15*

Pasul meu e pentru el ca un foc de armă, urletul lui auzindu-se în holul întunecat al etajului al doilea. Cămașa albă , plină de mai multe fâșii de material din bumbac căzându-i frumos pe umeri, fiind acompaniate de lanțuri din argint subțiri și pietre prețioase ce îi servesc drept broșe, este acum plină de găuri și pete vișinii. Pantalonii negri îi sunt rupți în genunchi iar inelele i se încălcesc în părul său blond. Primul gând e că e Finnick dar mica tresarire ce mi-a permis să îi văd fața îmi dovedește că mă înșel. Unghiile sale se înfig în podea iar eu mă dau un pas înapoi, cu degetele pe brațul lui Jihoon pentru a-l împiedica de a se apropia de el. Alt urlet când telefonul lui Jihoon sună iar eu ma am puțin și cad în genunchi lângă el.

-Lukas...

Spune Jihoon, încercând să închidă apelul și să îl calmeze pe bărbat. Respirația lui bruscă e singurul sunet care mai este prezent în ecoul holului împăiat de tablouri și ramuri din arborele ce nu se oprește la ușă.

-Luka...

Șoptesc încet după ce Jihoon mi-a confirmat numele. Privesc cum mușchii mâinilor se relaxează puțin câte puțin iar firele de păr sunt lăsate să respire pentru o vreme în care mi-a evitat privirea, frecându-și brațul stâng.

-Suntem de la poliție, din Seul.

Îmi înclin capul căutând în ochi permisiunea de a mă putea apropia de el. La vederea mea se ușurează, respirând adânc și încercând să se ridice în picioare. Jihoon îl apucă de braț, ajutându-l să își recapete echilibrul în timp ce eu deschid ușa ce conduce spre scări, lipsindu-mă de tapiseria verde.

-Ești bine?

Îl întreabă Jihoon, ajutând-l pe bărbatul ce tremura din toate încheieturile să coboare treptele. Cel ce se presupune de a avea numele "Lukas" e un bărbat înalt, cu ceva masă musculară, păr de un blond șters mult prea asemănător cu părul lui Finnick care din păcate prinde a avea rădăcini maronii. Ochii îi sunt de un albastru închis, cu gene lungi și pupile micșorate, cât un purice. Ochii îmi cad pe inelul de logodnă ce zace într-un colț al holului, lângă bocancii mei. Mi-i întorc la bărbat ce nu pare să aibă mai mult de 25 de ani. Poate că tenul său mă păcălește dar chiar și așa, rănile nu păr să fie făcute de mi-a mult de câteva ore.

Tusa intenționată a lui Jihoon mă îndeamnă să îmi ridic privirea și să o întâlnesc pe a lui ce îmi zice clar, de parcă literele ar fi fost scrise în globul ochiului.

Sună și cheamă intrării.

Las ușa deschisă, nu îndrăznesc să îl fac să creadă că îl las singur cu Lukas. Ochii îmi rămân pe un tablou dintr-o cameră a cărei uși era deschisă. Trei persoane pictate în detaliu pe o pânză de mărimi mijlocii. Două se văd clar. A treia în schimb, are fața diformată cu ajutorul sângelul ce a căpătat o nuanță ștearsă de vreme dar pe care se poate citi încă Trădător de sânge.