꧁Blood and Calls꧂

*58*

-Înțeleg...

Zice el conducându-mă în culise. Apoi l3 văd. Nu s-au schimbat deloc. La fel de înalte și de frumoase. Nu au mai pus în greutate la cât le-am rugat să o facă.

-Deci ai venit.

Îmi zice Aly venind spre mine. Are părul  prins într-un coc sus. Tocmai și-a tras pe ea cămașa cu guler înalt. (la medie aveti exemplul de guler dar și la cămașă. Am vrut mai înalt doar că nu am gasit.) Are în mâna corsetul din piele.

-Ne-ai lipsit, șefu!

Exclamă Soojin în timp ce își prinde părul. Râd la modul ei de explicație a dorului.

-Ați mai avut activitate?

Întreb plimbându-mă prin cameră și cuprinzându-le pe fiecare.

-Ca de obicei.

-Ba chiar și mai multă. Numele Park ne-a adus ceva popularitate căci lumea crede că numele tău și numele centrului e o coincidență.

Vorbește bruneta de lângă mine corectând-o pe Aly.

-De ce? Adică sunt o grămadă de Park în Seul.

-Piesa și "modul ciudat de crud de interpretare".

Își dă ochii peste cap mimând virguli cu degetele în aer. Leyla nu suportă să o se comenteze coregrafiile făcute de ea. Multe dintre dansuri sunt făcute de mine si Rose de când eram mici. Nu am lăsat ca lumina ei să moară în acea casă. Am adus-o pe scenă odată cu hainele făcute de mine. Nu, nu eu am adăugat sângele de pe gulere. Dar s-au adăugat cu ajutorul meu. Nu doar eu am ucis. Toți suntem complice. Și ele și Leonard și Yoongi și într-un final Wonyoung.

-Trebuie să plec pe moment. În 10 minute sunt aici. Vreau să văd tradiționala centrului.

-S-a făcut!

Ies din culise privind la tablourile ce atârnă pe pereți.

-Cheile.

În mâna mi se pun cheile subsolului. Leonard rămâne la intrare. Eu cobor scările strângându-mi paltonul în jurul meu mai bine odată cu răceala ce vine din subsol. Nu e pic de praf. Se vede că lucrătorii își fac treaba destul de bine. Sunt și vor fi loiali până la sfârșit dacă îi plătesc suficient încât să își țină gura.

Introduc cheia în broască iar aceasta se răsucește în ecou. Aprind luminile. Strâng din buze când o văd. Totuși, mă bucur că Leo a avut grijă de ea pe timpul plecării mele. Înaintez pe carărușa din pietre. Privesc la trandafirii roșii din dreapta pietrelor pe care merg apoi la cei albi din stânga. Camera are la 50 de metri pătrați. Îi placeau trandafirii. Îi semnifică numele.

Ochii îmi cad la picurătorile administrate. Mă apropii. Părul ei blond îi este întins pe pernele moi. Buzele îi sunt încă roșii. Arunc o privire la aparatul de deasupra capului ei și văd că pulsul îi este perfect normal. 60 pe minut.

I-am oferit cele mai bune condiții. Încă sper să se trezească. Ea e tot ce a mai rămas din familia mea.

Îi pun un deget pe obraz.

-Nu te îngrijora domniță. Voi face orice să te aduc înapoi. Orice ca să te văd din nou dansând.