Vampirium II: Spune-mi tu ce e iubirea

Capitolul 7: "Însetat de sânge și hrănit de ură"

C A P I T O L U L 7

A Y A N A

Nu pot închide ochii fără sa revăd momentul îngrozitor în care a alunecat de pe stâncă. Parca sunt blestemată să îi aud la nesfârșit strigătul de agonie, care continuă să mă bântuie de parcă totul s-ar fi întâmplat acum doua secunde. Deși am încercat sa uit, este practic imposibil. O persoana care se sinucide în fața ta nu este ceva ce poți șterge cu buretele, ci un lucru major.

Mi-am dat seama ca este vina mea și am acceptat acest lucru. Mi-a spus ca este nefericită și că suferă, iar eu am continuat sa cred ca dacă am sa ii ofer o prietenie o sa treacă peste de parcă nu se întâmplă nimic. Nu am crezut ca este în stare sa recurgă la astfel de fapte și nu am realizat ca suferința ajunsese să o consume din interior atât de tare.

L-am urmărit plângând de pe margine pe Qwin cum a sărit după ea fără ca măcar sa clipească. M-am holbat la apa înroșită de sânge și m-am rugat, am implorat cerurile să fie bine, deși ceva din adâncul meu îmi tot repeta că se termină totul. Ca e imposibil sa supraviețuiască și ca o sa fiu nevoita sa trăiesc cu vina pentru tot restul vieții. O viață se stingea tot mai mult în fiecare secundă care trecea, iar eu nu am reușit să văd acest lucru.

Cum aș putea să îmi așez liniștită capul pe pernă noaptea, știind că ea a preferat să își ia viața decât sa rămână în preajma mea sau a lui Qwin, iar eu am rămas stană de piatra în loc să anticipez ce urmează și sa o împiedic? Am fost acolo, lângă ea și am avut ocazia sa o salvez. Sa o îndepărtez de margine și sa o protejez cu prețul vieții.

O singura sarcină mi s-a oferit și am dat greș în cel mai îngrozitor mod...

În urmă cu câteva zile...

- Ce naiba se întâmplă aici? vocea încărcată de furie a lui Qwin ne face pe amândouă să tresarim uimite, de parcă am fost prinse făcând ceva ilegal.

Expresia Emmei mă face să cred că știa ca urmează sa vină, din moment ce pare mulțumită că este și el aici.

Vreau să îl avertizez ca se întâmplă ceva ciudat cu ea și că este în pericol pe margine, dar până să apuc măcar sa îmi aleg cuvintele, Emma dispare. De parca n-ar fi existat niciodată, de parcă nu fusese acolo în urma cu o secunda. Face hotărâtă pasul în gol, lăsând în urmă un țipăt sfâșietor care îmi face pielea de găină și inima să mi se strângă de durere. Privesc în continuare marginea și nu reușesc sa ma conving ca tot ce s-a întâmplat este adevărat. Creierul meu refuze sa proceseze în altfel de situații și rămân astfel împietrită din cauza fricii.

Imediat Qwin trece pe lângă mine cu o viteza uluitoare și se aruncă după ea, lăsându-mă confuză și înlăcrimată în urmă.

Nu știu când m-am apropiat de margine ca să ii caut cu privirea pe cei doi. Valurile marii erau atât de agitate și vântul bătea atât de tare, încât abia îmi puteam tine ochii deschiși. I-am găsit după culoarea roșiatică a apei din partea stângă, care părea că mai capătă intensitate cu fiecare secunda care se scurge. Am început sa fac conexiuni și să realizez ce urmează sa se întâmple dacă nu ne mișcăm repede, asa ca am început să alerg în jos de parcă viața mea ar depinde de acest lucru.

Am ignorat apa și noroiul care îmi îngreunau înaintarea, părul umed care mi se lipea de față și de gât. Nu mi-am permis să mă opresc decât atunci când am ajuns lângă mal și parul negru ca tăciunele al lui Qwin a apărut în raza mea vizuală. Știam că nu am nici cea mai vagă idee despre înot și că sunt curenți deosebit de periculoși, chiar și aproape de mal și cu toate acestea am înaintat disperată spre ei.