Vampirium II: Spune-mi tu ce e iubirea

Capitolul 27: "Capăt de drum"

C A P I T O L U L 27

E M M A

Ca să evit întâlnirea cu anumite persoane, am preferat să plec direct de la balansoar. Afară încă este lumină și pare o atmosfera numai buna de cautat comori. Cu puțin noroc, poate că el o sa aibe senzația ca după cearta noastră m-am supărat și am ieșit puțin să mă calmez. Sau orice altă variantă este acceptabila, atâta timp cât nu își da seama unde sunt și ce fac cu adevărat. Si totuși, abia după ce am ajuns pe strada principala, am realizat că nu știu unde merg de fapt. Pe pagina de carte era scris un nume, dar nu știu dacă reprezintă un loc, o persoană sau o clădire.

Realizând acest lucru, mă opresc și privesc derutată în jur. Oameni sunt suficienți pe lângă mine, dar nu știu dacă aș reuși să mă înțeleg cu vreunul. Toți par ocupați sau dezinteresați sa se bage în seama cu necunoscuți. Adopt o expresie prietenoasă, îmi îndrept spatele și opresc lângă mine prima persoană pe care o văd. Aceasta este o doamnă de vârsta a doua, care îmi zâmbește prietenos imediat și reușește cumva sa îmi ofere o speranță.

- Mă puteți ajuta cu niște indicații? o întreb senină și de îndată ce începe să îmi înșire niște cuvinte în rusă, constat că o să fie mai greu decât credeam. Dau din cap în semn ca am înțeles și fac doi pași mai în spate, chiar dacă ea încă îmi vorbește.

Următorul grup pe care îl zaresc se îndepărtează de mine cu rapiditate, de parcă intenționam să îi jefuiesc. Înțeleg totuși ca fiind vampir, corpul meu este mult mai palid, dar nu cred ca am față de jefuitoare. Copilul care s-a oprit în apropriere de mine cu aproximativ cinci minute în urmă vorbește italiană si ii tot face semne celei care îl însoțește. Pare ca despre mine este vorba, din moment ce nu slăbește contactul vizual. Deși mi se pare curios și dubios în același timp, aleg sa ii ignor și în zadar caut să mă înțeleg cu cineva. Greu de crezut ca dintr-o mulțime de oameni, niciunul nu vorbește aceeași limbă ca și mine.

Mă așez pe trotuar înfrântă și îmi aduc genunchii la piept. Dacă aveam un telefon mobil, as fi introdus datele și acum cel mai probabil eram deja acolo. Sau mai bine rămâneam acasă, cel puțin până când aflam mai multe detalii despre ceea ce caut. Nu mă simt bine să sperii străinii și nici să suport privirile lor asupra mea. Mă fac să mă simt incomod.

- Mă scuzați, aud o voce feminină plăcută lângă mine și când îmi ridic privirea, mama copilului insistent se află în fața mea, surâzând.

Sar imediat în picioare, conștientă că este o lipsă de respect să rămân în acea poziție și ii zâmbesc încântată când realizez că am găsit persoana pe care o căutam. Puștiul apare din spatele ei cu o privire care îmi spune că el are ceva de-a face cu faptul ca mama lui m-a abordat. Și nu pot decât sa ii mulțumesc în gând.

- Aveți nevoie de ajutor? întreabă curioasă, ușor reținută chiar și aprob cu o mișcare a capului.

Ii comunic ceea ce îmi scria pe bilet, iar ea pare amuzata și uimita in același timp de faptul ca nu cunosc respectivul loc. Pentru ca este un loc. Aparent unul destul de vizitat de turiști din cauza legendelor spuse de cei care s-au născut aici. Ceva legat de o tânără care s-a accidentat și a devenit fantomă. Cel puțin asta am înțeles eu din rezumatul care mi-a fost prezentat.

- Nu este prea departe de aici, ții drumul principal până când ajungi lângă gogoșerie. E imposibil să nu o recunoști, semnul cu o gogoașă uriașă din fața este inconfundabil și nu prea ușor de trecut cu vederea. De acolo, faci dreapta și o să dai de o mică pădure. La marginea ei vei găsi ceea ce cauți, dar ai mare grijă. E foarte abrupt, mai ales în perioada asta a anului, cu toate ploile și temperaturile schimbătoare.