Vampirium II: Spune-mi tu ce e iubirea

Capitolul 39: "Clarele amintiri neclare"

C A P I T O L U L 39

E M M A

  — Nu îmi poți face asta! țip și lovesc disperată cu pumnul pe una din ele.

Nu putea să se întrerupă tocmai acum, când aveam să înțeleg exact cum s-a întâmplat totul, cum de viața mea a căpătat cu totul alt sens. Deși încercam să mă controlez, lacrimile mi se scurgeau deja pe obraji și eram conștientă că o să rămân blocată aici pe vecie, din moment ce nu există o ieșire evidentă.

Chiar redeam că nu o să se întâmple nimic, însă oglinda s-a crăpat la jumătate imediat ce am atins-o din nou. Sunt convinsa ca nu forța impactului loviturii este cauza, ci probabil vreun alt motiv pe care oricum nu aș reuși să îl înțeleg. Pe măsură ce continuam să o privesc neputincioasă, ruptura nu înceta să se întindă și să destrame suprafața în mai multe părți. Un singur ciob cade din aceasta pe jos, restul rămân toate prinse la locul lor. Un alt lucru neobișnuit care în această realitate pur și simplu pare normal. Când mă aplec să îl ridic, peisajul se schimbă brusc și mă trezesc pe marginea unei stânci.

În dreapta mea se întinde un imens nimic, iar în jos se află marea, care se lovește cu o putere înfiorătoare de stânci. Înghit în sec și privesc și cealaltă parte, vrând să știu cu ce mă confrunt. Ayana stă la câțiva pași distanță de mine, tremurând spasmotic și având ochii înlăcrimați. Aș vrea să mă apropii și să o liniștesc cumva. Această imagine a ei pur și simplu îmi amintește de un copil mic și neajutorat, care așteaptă pe cineva să îi fie alături. Însă nu pot să fac nimic, picioarele mele par că sunt prinse în pământ, nu pot să mă mișc în nicio direcție, oricât de mult m-aș strădui.

Qwin ne privește pe amândouă confuz și nervos în egală măsură în timp ce se apropie amenințător de repede. In zadar încerc sa fac legatura între evenimente, ceva nu se leagă. Ceva nu este deloc în regulă, până acum doar am privit de pe margine fiecare amintire, observând și retrăind de la distanță practic tot ce se întâmpla. Acum sunt eu din prezent cea care o trăiește, nu cea din trecut.

Simt furia cum îmi face inima să bată mai tare, simt disperarea cum pare că mă sugruma din interior, simt tristețea care mă face să plâng. Și deși nu pare că sentimentele îmi aparțin, sunt reale și mă afectează în adevăratul sens al cuvântului.

  — Oprește-te!

Imi încleștez mâinile în par și strâng puternic din pleoape când o secvență desprinsă dintr-o amintire probabil mi se derulează prin fața ochilor ca un film, de parcă ar fi normal.

Totul a fost plănuit, nu a fost o coincidență.

Vezi tu, a avut loc un atac în timp ce te cautau și... vânătorii care erau acolo nu au avut nicio șansă să învingă. Printre ei se aflau și Shawn și Xander. Îmi pare rău...

Simt totul atât de clar, retrăiesc din nou fiecare emoție, durerea de atunci și disperarea. Îmi tremură întreg corpul, lacrimile mi se scurg pe obraji și mă simt tot mai neputincioasă pe măsură ce sunt rugată să mă îndepărtez de margine. Nu este nevoie să încerc să îmi amintesc ce s-a întâmplat, știu totul. M-au trădat, toți m-au trădat, așa că urmează să fac ceea ce este corect, de data aceasta pentru mine.

  — Emma, mă auzi?!

Nu te încrede în cei care au chip de miel, pot să fie de fapt lupi mascați. Nu lăsa ca bunătatea și înțelegerea pe care ți-o oferă să te ducă spre pierzanie.

După ce naști copilul, noi vom dispărea definitiv de aici, sau cel puțin până când decide dacă își mai dorește unul sau nu.

  — Emma!