Vampirium II: Spune-mi tu ce e iubirea

Capitolul 26: "Cerul îmi e martor"

C A P I T O L U L 26

E M M A

Universul complotează împotriva mea. Dacă până acum bănuiam acest lucru, acum m-am convins în totalitate. Sigur am făcut ceva suficient de rău în trecut din moment ce sunt pedepsită acum. În sfârșit, după multe căutări și teorii, reușesc să găsesc un indiciu esențial, as spune, și exact atunci, Qwin se întoarce. După aproape o săptămână în care parcă a întrat în mormânt și nu a știut cum se dă un semn de viață sau nici măcar nu l-a interesat de sănătatea mea, este înapoi aici.

Am încercat din nou să îl evit, stând în camera mea, însă pare ca de data asta nu mai funcționează această metodă. Pentru că, deși ușa mea este încuiată, el tot insista cu bătăile, cerându-mi să ii deschid, pentru ca trebuie neapărat să vorbim. Sunt conștientă că mă comport oarecum copilărește, dar și că subiectul ar putea avea legătură cu Ayana. Ceea ce evident că mă interesează. Însă nu sunt pregătită sa dau ochii cu el. Cel puțin nu sincer și nu fără să simt că îmi ascunde ceva. Deci după ce ii dau de cap chestiei cu indiciile, ne putem reveni la normal. Sau cel puțin sper.

  — Te aștept la balansoar, te rog, vino! Este extrem de important! vorbește pe un ton înfrânt și parcă extenuat, apoi se îndepărtează cu pași apăsați de ușa mea.

Nu sunt hotărâtă despre ceea ce ar trebui sa fac. O parte din mine îmi striga să merg și să îl întreb direct pe el ceea ce îmi doresc, însă cealaltă îmi amintește că dacă lucrurile ar fi fost într-adevăr atât de simple, Ayana nu ar mai fi fost nevoita sa plece. Așa ca următoarele cinci minute, cronometrate pe ceas, le petrec dezbătând. Până când mă plictisesc de gânduri și mă îmbrac cu un hanorac peste tricou, apoi merg afară.

Aerul rece ma lovește din plin atunci când ies și fără să realizez, inspir adânc. Cine ar mai fi crezut ca te poți simți atât de bine si plin de viata și fiind vampir? Eu am murit, apoi am înviat într-o formă mult mai îmbunătățită, de aceea bănuiesc că sunt mult mai recunoscătoare chiar și pentru fiecare raza de soare care îmi atinge pielea. Pentru ca sigur mi-ar fi lipsit aceste sentimente, aceste trairi. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă Qwin nu m-ar fi găsit, însă ii sunt mai mult decât recunoscătoare.

Când ajung intr-un final lângă el, un zâmbet involuntar îmi înflorește pe buze. Se ridică de pe balansoar atunci când mă zărește în dreptul sau și fără să mai stau pe gânduri, fac un pas în față și îl strâng puternic în brațe. Imediat ii simt mâinile înfășurate pe spatele meu și constat că mi-a fost cu adevărat dor de acest sentiment. De parfumul sau care mă învăluie într-un mod plăcut, de sentimentul de siguranță pe care mi-l transmite. De tot ce înseamnă el.

  — Mi-a lipsit asta, mărturisește cu fața afundată în părul meu și nu îmi pot ascunde zâmbetul. Parcă mi-a dat glas gândurilor, pentru ca simt același lucru.

Se îndepărtează cât să mă poată privi mai bine, însă nu face niciun alt gest, spre nemulțumirea mea. După câteva secunde ne așezăm amândoi, însă există o distanță considerabilă între noi. Îmi așez mâinile în poală și din lipsă de ocupație încep să mă joc cu degetele.

  — Am încercat să o găsesc, am cautat peste tot, însă pare că a intrat în pământ, mărturisește cu fața spre cer.

Mi-am tot repetat ca nu ar trebui sa aduc acest lucru în discuție, însă pur și simplu nu mă pot abține. Suntem adulți, asa ca o sa ne rezolvam problemele ca unii. Pentru că altă soluție nu există.

  — Știi ceva despre asta.

Mă privește confuz, parcă îndemnându-mă din privire să continui. Nu sunt sigura de cum ar putea sa reacționeze și sincer ma tem sa nu ma îndepărteze de el. Totul mergea atât de bine, vreau sa fim din nou la fel.