O Domnie Însângerată (completă)

6. Monaco se prăbuşeşte

Aerul dulceag de vin, înconjura sala în aburi aromatici, ce-ți picurau pe limbă la fiecare zâmbet și vorbă spusă. Era demult trecut de miezul nopții, iar banchetul părea să fie nesfârșit. Priveam mâncarea din fața mea cu durere. Abia am reușit să mă așez la masă, numai acum. Întreaga noapte am fost plimbată de Leviant încolo și încoace ca o iapă de paradă, pe la mesele nobilor, apoi în deschidrea fiecărui dans și să nu încep despre toate respectele ce au fost aduse casei regale, ce nu se mai terminau și de la un punct păreau că casele s-au luat într-o competiție de cel mai lingușitor și lung discurs scris vreodată.

--Dacă mi se permite, o voce ameţită se ridică din mulţimea de perechi ce dansau, vreau să fac o prelegere pentru cea mai frumoasã şi mai pură fiinţă din întreaga Vinegra.

Părul mi se ridicase pe ceafă în atenție. Monaco de Lilis se găsise să vorbească. Toți ochii se îndreaptaseră spre mine. Lăsasem bucata de prăjitură, înapoi pe platou, îmi strânsem palmele în poală și îmi lipesc un zâmbet larg pe fața care o să-mi cadă în spasme dacă nu apuc să mănânc ceva.

Totul decurse relativ pacific, până acum. Monaco de Lilis băuse puțin prea mult, se pare.

Invitaţii îi făcură loc pe ringul de dans, privirea tulbure îi era îndreptată în direcția mesei unde stăteam. Unde stăteam eu și Leviantul. Îi simțeam atenția cum simte ursul înțepăturile albinelor. O problemă de rezolvat după ce apuc să înfulec mierea.

Monaco strigă din toți rărunchii, arătând cu degetul.

--Iar aceasta este Elena, niciodata Ela, nu mă lăsa să ii spun Ela. Uitați-vă la ea. Nu că e frumoasă? Ca o zeiță coborâtă din înalt, spre a ne mântui. Ești atât de frumoasă, Ela, dar ești atât de rece. De ce ? Areți ca Ela, dar nu eșt io Ela, niciodată nu ai fost, caldă și prietenoasă. Atât de crudă.

Scuipase ultimle cuvinte, de parcă avea ceva în gât. Luase încă o înghițitură zdravănă să se clătească, probabil. Îşi apropie sticla de piept sărutând-o pasional. Un pumn îl învârti în aer.

Prinţul ridică o sprânceană privind la spectacolul din faţa noastră.

Vocea mamei veni din stânga mea.

--Strângi prea tare cuţitul în mână. Invitații se uită.

Am eliberat cuţitul şi mi-am dus mâna spre următorul lucru ce îl prinsesem în apropiere, paharul cu vin.

--Dar o iubisem pe Elena, chiar dacă era crudă. Elena mi-a rupt inima de atâtea ori. Dar o iertasem că aşa e ea. O floare ce taie în os. Lui Elena îi place să distrugă, știați ? E atât de frumoasă, dar doare să o iubești.

Luasem o gură bună din vin. La fel făcu şi Monaco ai cărui ochi deveneau mai strălucitori cu fiecare moment care trecea. În jurul lui se eliberă sala, avea acum o scenă proprie la dispoziție. Sărise dintr-un picior într-altul arătând cu degetul în direcția mea. Mulțimea șușotea, ca un cal abia adăpat, plini de energie.

I-am făcut semn unuia sintre gardienii poziţionaţi la masa noastră. Se apropie și se aplecă astfel încât să îi pot şopti:

--Dă-l afară pe omul acela.

Gardianul se uită în dreapta mea, pentru aprobare. Îmi strâng atât de tare paharul în mână că simt sticla vibrând de la presiune. Las paharul pe masă. Prințul nu-și luase privirea de pe sală ca să-l privească pe gardian. Doar ridicase o mână și spuse în vocea lui afrodisiatică:

--Nu, lasă-l să vorbească despre această, Elena.

Prințul îşi mişcă câţiva centrimentri capul, destul cât și cel mai mogofan dintre mogofani să realizeze că aștepta o reacție de la mine.

Mă proba.

Voia să vadă dacă voi protesta spunând că eu sunt acea Elena,iar ca atare Monaco trebuie să fie oprit pentru că vorbește despre o persoană sub protecția coroanei, numai că cea protejată e Valeriana, nu Elena.

Toţi cei care vin din partea familiei Duvnir îl cunosc pe Monaco ca un apropiat al familiei. Ar trebui să se ocupe cineva de el, altfel o să am o discuție cu ei. Zâmbesc siropos spre prinţ îmbujorându-mă şi tot tacâmul, ca o mireasă tânără şi timidă, inocența să-mi miroasă din cap până în picioare.

Gardianul se uită înspre mine şi văd cum în ochi îi pluteşte simpatia si admiraţia pentru timida fată care se încearcă să îşi confrunte înfiorătorul soţ.

--Pune-i atunci o căciulă de măscărici pe cap.

Gardianul nici măcar nu clipi la cererea mea şi dispăru să îndeplinească ordinele.

Prinţul mă privi un scurt timp. Nu-mi luasem nici eu privirea de pe el. Ceva lucea în spatele orbitelor de jad, din ochii săi. Un monstru stătea adormit în adâncuri, așteptând. Am privit un urs în ochi, iar instinctul de fugă nu îmi era atât de viu ca acum. Își întinde buzele pste colții proiemineți spunând:

--Vom avea o noapte a nunţii interesantă.

Mi-am dus ambele mâini de-a lungul obrajilor aranjându-mi părul de-o parte şi de alta a feței. Erm conștientă cum arătam când eram înfometată, ca un animal gata să atace. Nu tocmai masca pe care o voiam acum.

Îmi ciupesc obrajii pe ascuns astfel încât să mă înroşesc la cuvintele lui. Mireasă îmbujorată, asta vreau, nu mânuitoare de cuțite, cu un urs împăiat oferit în dar de ziua contelui de Duvnir.

În adevăr, nu priveam noaptea nunţii decât ca pe o mutare strategică care trebuie să fie făcută cu atenţie şi cât mai curat posibil.

Îmi reapuc vinul.

Doi gardieni îl prinseră pe Monaco de brațe.

Se zbătu dar reușiră să îi lege de cap o tichie galbenă cu buline albastre si linii verzi cu trei clopoţei la fiecare vârf. Iar așa drama unei case a fost înjosită la nivelul de ridicol. O lovitură în plin pentru casa Lilis. Leviantul știe ce face. Mi-ar fi silă dacă aș putea să-mi ascund ,,admirarea" în destul vin.

--Lăsaţi-mă, mă, aşa, spuse reuşind să scape din mâinile lor, clopoțeii clincăiau în urma lui. Dar, ca un câine încolțit nu se lăsase așa de ușor pus jos.

--Eram amândoi, numai noi doi şi apoi a plecat. M-a lăsat. Pentru cineva spus mai bun. Pentru un cap încoronat. Vă spun cât de dulce pare Elena. Zici că e un iepuraş ce aşteaptă să fie salvat. Până ce îl iei în braţe şi îţi sapă ochii cu ghearele ascuţite şi de dinainte pregătite.

Nu știu ce crede că face, dar prelegerea lui poate să ajungă numai la urechile unor fete de oameni mai slabe de suflet, iar singurele fete de nobili oameni sunt surorile mele. Bahirii nu sunt impresionați de discursuri sentimentaliste, deplângeri de inimă zdrobită ? Patetic.

Deja câteva rude în toată ruşinea de a fi văzute cu el îl luară de brațe şi încercară să îl conducă afară din cameră înainte de a aduce întreaga coroana aspura familiei sale, când el strigă:

--Numai eu ştiu, Elena, despre ce ești de fapt!

Strigătul lui era aproape maniac.

Gura îi era inundată de vinul care îi curgea printre dinţi pe piept şi pe braţele celor ce îl duceau pe braţe.

Nici nu observasem că mă ridicasem din scaun până ce nu încheietura îmi fu blocată într-o strânsoare care devenea prea familiară.

Prinţul se uita în dreapta lui, vorbind cu ducele de Druvin, în timp ce degetele lui formaseră un cleștet.

Îmi trasem cu putere încheietura si mă eliberează.

Aveam o vagă teorie cum că mă lăsase de mână pentru că nu avea de gând să mă oprească ci doar să mă reţină din a acţiona în impulsul momentului.

Luasem o gură adâncă din pocalul reumplut cu vin urmărind ceasul cu atenția unei bufniţe asupra şoarecelui destul de nătâng să iasă din ascunzătoarea sa în noaptea cu lună plină. Noaptea asta nu se mai termina.

//08/09.2018//