O Domnie Însângerată (completă)

7. Feris se arată

Razele de dimineață se cățăraseră peste arcadele de la intrare, împăinjenind zidurile sculptate ale holul. Forme alungite și curbe prelungi se curbau în jocul umbrelor cu lumina.

--Doamnă Valeriana, sunteți chemată, după ce terminați cu invitații, în sala hărților.

Anela îmi şoptise la ureche aplecându-se destul cât să aud un ușor suspin reținut de durere. Se pare că servitoarei mele îi plăcea drama. Invitata pe care tocmai o sărutasem de rămas bun îi aruncase o privire compănitoare Anelei, peste umărul meu.

Era o femeie om. Credea că sunt un monstru pentru că mi-am bătut servitoarea. O simțeam în tremurul mâinilor ei se cum se desprinse din datul mâinii cu mine. Se îndepărtase cu un rânjet înghețat și se întoarce cu spatele grăbită, aproape fugind spre curtea în care o așteapta caleașca.

Continuam să zâmbesc şi să îmi mişc bărbia în semn de salut. Fiecare cuplu de invitați care luaseră parte la balul de aseară plecau în această dimineața. Rolul de a saluta invitații şi de a le ura un drum plăcut căzuse pe umerii mei.

I-am făcut un semn discret Anelei că am înțeles, că o voi urma în sala hărților imediat. Am strâns mâna înmănușată a altei ducese.

--Întotdeauna vei primi un sprijin din partea noastră, îmi şoptise ducesa.

O promisiune la fel ca oricare alta. De când mă trezisem primisem prea multe bilețele ascunse, ce promiteau susținere si siguranța din partea unor familii nobile.

Familii care acum câteva zile m-ar fi văzut cu capul înfipt într-o țepuşă. Ar fi spus că o merit.

I-am strâns mai puternic mâna în strânsoare. Mă trezisem de dimineață cu o durere groaznică de cap și de mâini. Nu așteptam decât să termin odată.

Dacă coloana de oaspeți nu ajungea la sfârşit, răbdarea mea cu siguranță va ajunge.

Pereții de care erau agățate portretele regilor şi reginelor priveau coloana de invitați deplasându-se , unul câte unul, spre porțile de fier ale intrării, sub privirile încruntate ale capetelor încoronate mai vechi decât lumea. Toți purtând pe umeri regatul Vinegra.

Mă desprind de pe treaptă și mă apropiu de Ducea de Duvnir. Cum Prințul e deasupra acestor treburi de curtoazie, mama s-a oferit să fie prezentă în locul lui, la procesiunea de luat rămas bun. Desigur, cu această ocazie le și amintea tuturor celor prezenți că Duvnirii au devenit principali jucători pe tabla domniei.

--Ducesă mamă, am fost convocată, îi spun destul de tare încât să fiu auzită până și de oameni, te rog să ai grijă ca invitații mei și ai Prințului să nu se simtă descumpăniți în absența mea.

Ducesa își trecuse mâna peste brațul meu, într-un semn universal de afecțiune.

--Desigur, doamna mea.

Îmi răspunde surâzând, alte doamne zâmbesc conspirativ spre ducesă, ca insecte neajutorate ce nu vor simți plasa în care au fost prinse numai când păianjenul își va înfige colții în ele.

Le dau destul răgaz cât să facă o reverență în fața mea, după care mă întorc făcându-i semn Anelei să ghideze drumul.

--Camera hărților, deci.

--Ce este Anela?

O întrebasem urmărind-o curios. Să văd ce vrea să facă, care va fi noua metodă prin care își testează limitele?

--E destul de important acest loc, doamnă consoartă, dacă nu știați este locul în care se făceau şi se puneau în ordine mișcările luptătorilor și armatei.