O Domnie Însângerată (completă)

Zidul de Est

Ajunsesem după ce soarele se înfundase în spatele munților ce ne înconjurau. Când pusem piciorul jos din caleașcă și apucasem să cuprind împrejurimile o groază mă cuprinse. Înflorise în stomacul ce se strânse cu putere la imaginea crenelurilor pe jumătate arse și se onduise peste brațele și picioarele mele, cucerindu-mă într-un tremur adânc simțit de cum piatra Zidului mi se descoperise mai bine vederii.

Mirosul era cel de-al doilea lucru care mă lovise cu putere. Uitasem cât de rău era. Puteam să gust pe limbă tinctura de urină și fecale combinată cu mirosul metalic de sânge uscat. Însă, cel mai rău era mirosul de păr ars. Se ardeau cadavre în depărtare. Fumul era greu de astupat, iar focul îmi cânta ademenindu-mi pielea ce vibra în răspuns.

Țipete și scheunături se ridicau în noapte și tresăltau coroana copacilor proaspăt tăiați. Erau butuci adunați într-o grămadă neîndemânatică, aranjată la margine. Tabăra se întindea peste un deal ce fusese mai înainte tăiat și amenajat ca platformă de antrenament, apoi ca bază permanentă după ce Zidul de Est a fost ridicat.

--General!

Mă salutase unul dintre locotenenții care se adunaseră să mă întâmpine. Nu aveam timp de pierdut. Îmi întinse sub nas mapa locului și mă puse repede la curent cu situația în care se ține armata noastră pentru moment.

Nu stăteam excelent. Abia, că stăteam bine.

--Ducele de Duvnir nu a ajuns?

Ducele și ducesa au rămas în urmă. Au spus că ne vor urma în scurt timp. Nu au vrut să denunțe mai multe informații, iar Prințul nu i-a presat îndeajuns să afle ce plănuiau, deși îl sfătuisem să o facă. Îmi spusese că trebuie să ne vedem fiecare de drumul nostru în viață. Asta îi câștigase un drum în calești separate.

--Nu. Nici nu a trimis vreo veste înainte pentru a pregăti acomodațiile pentru el și ducesă.

--Pregătește-le, atuci. Ți-o spun eu.

Îmi mușcasem limba din a nu mai adăuga ceva. Prințul era înconjurat de un grup compact de comandați. Îl puneau la curent. Puteam să aud fragmente din conversația lor: mutare, douăzeci, lemn de săgeți.

--Care este distribuirea pe camere?

Întrebasem locotenentul înainte de a-l elibera din raport.

--Avem o problemă cu lipsa spațiului de cazare. Refugiații s-au înmulțit, iar numărul soldaților răniți care au nevoie de un loc de ședere s-a ridicat și el.

Toată conversația asta părea să fie o introducere înspre de ce ceea ce urma să spună nu avea să îmi placă prea mult.

--Aveți distribuită camera veche, în care ați stat. Împreună cu majestatea sa.

Perfect. Superb.

Dar asta nu părea să fie așa o problemă, nu cum ar fi fost în trecut.

--Numai noi doi? De ce nu mai mulți?

Dacă tot aveam lipsă de spațiu de ce să nu luăm și pe De Șaha cu noi și Preoteasa? Dar ceva în felul în care am spus-o îl făcusă să traducă replica mea înspre o direcție ce ținea mai mult de sarcasm și furie abținută.

Nu mai puteam să lungesc atât conversația asta. Veneam de la un drum care mi-a tăbăcit fundul, iar oasele încă îmi zgâlțâiau în corp sub amintirea drumului în caleașcă.

--Fie. Liber.

A salutat și s-a făcut nevăzut.

--Mâine, la prima oră.

De Șaha dăduse din cap, apucând-o pe Slavia de braț și trăgând-o la o parte din calea mea.

După ce închisem ușa în spatele meu rămasem pentru câteva clipe pe loc. Patul ăla era un coșmar devenit realitate. Simțeam că dacă i-aș auzit scârțâitul lemnului, dacă s-ar mișca sub mine aș fi fost din nou acolo. Din nou săpând după apă și aer în timp ce corpul meu ar rămâne imobilizat cu prea mult sânge înafara lui și prea puțin înăuntru, cu țipete în propriul cap pentru că nu aș avea cale de ieșire din coșmarul acela.

Deschisem dulapul, trasem cu ambele brațe primele două pături care îmi veniseră înainte. Erau toate la fel. Erau așternuturi de rezervă. Le întinsem pe jos.

--Nu am să dorm în pat.

--Hmm, pot să văd asta.

Nu auzisem ușa când intrase. Îi simțisem prezența. Toate instinctele mi se aprinseră în alertă. Stăteam în genunchi pe plapumă întinsă.

Înaintase în cameră cu grația specifică, își lăsase haina pe spătarul celui mai apropiat scaun.

--Preoteasa a făcut o remarcă.

--Da?

Eu, masca inocenței.

--Ceva despre eretism?

Avea buzele ridicate într-un zâmbet fin ce reușea cumva să-i ascuțească și mai tare trăsăturile.

--Cel mai posibil. Se prea poate să fi citit ceva despre religii. Dacă tot consider o viitoare meserie în domeniu.

Râse, un sunet ce mi-a fost atât de rar dat să-l aud.

Era un joc. Schimbul de replici era un joc. El mă ajutase să găsesc cartea în secțiunea potrivită din biblioteca palatului. Știa perfect despre ce vorbise preoteasa.

--Vreun semn de la Hussa-Daraki?

Întrebase sprijinindu-se de marginea geamului, cu o parte din privire îndreptată spre întunericul dezlănțuit afară.

--Nu. Mai am două zile până trebuie să mă cheme înapoi.

Îmi spusese că mă va lua în antrenamente o dată pe săptămână. Niciodată nu mai numărasem fiecare răsărit și apus cu atâta emoție.

--Te-ai gândit mai bine la propunerea mea?

De a deveni o zeitate. De a avea oameni ce se închină înaintea mea. De a deveni concurența lui Obusus în Vinegra. Dacă Saliva credea că numai cititul din Istoria religilor din Vinegra era o erezie, cred că dacă va afla de planul Prințului ar aprinde torța și ne-ar aprinde așternuturile în timp ce dormim.

--Apropo de asta. Mama- Ducesa de Duvnir a vorbit cu mine înainte să plecăm.

--Oh?

Se așezase cu un picior pe pervaz, trăgându-l la piept, iar pe celălalt îl lăsase alene să se bălăngăne în ritm cu coada lui. Sclipirile rare ale focurilor din depărtare loveau sticla geamului și îi luminau fața nobilă pentru scurte clipite, înainte ca întunericul să ne învăluie pe amândoi.

--Mi-a spus ceva despre povești? Balade care se cântă în popor despre mine.

Dăduse din cap, încurajându-mă să continui.

--Știai de asta? De asta ai propus partea asta? Cu zeitatea?

Își deschise și închise palmele, un exercițiu de încălzire pe care îl făceam înainte de a prinde arme de atac.

--Nu. Era ceva cu care cochetam de mai mult timp.

De cât mai mult timp? Urma să întreb la ce se referea, când o fâșie albă de bandaj îi căzuse. Se aplecă să o ridice, dar la jumatea drumului, cu mâna întinsă spre podea suflase greu.

Eram în picioare în câteva clipite. Îl prinsesem de celălalt braț. Lăsase un sâsâit scurt. Îmi ridicasem mâna și îmi apropiasem degetele de nas. Sânge.

//14.14, 29.07.2020//