O Domnie Însângerată (completă)

13. Atenție la mine, dragă

Primele runde de preselecții în alegerea consoartei regale le trecusem fără ca măcar să fi depus vreun efort. Avuția familiei, calitățile pe care le posedam din naştere sau dobândite prin antrenamente îndelungate mi-au asigurat un loc în frunte printre finalistele ce au fost chemate, în final, la palatul regal, în reședința regelui şi reginei.

Îmi amintesc cum stăteam toate pe marginea cercului tranșat în podeaua de marmură. Eram douăzeci de fete. Nouăsprezece după ce vor descoperi că fata care lipsea a fost ,,blocată" în baie. Competiția era ceva serios. Fata avea să fie găsită moartă. Nu de mâna mea. Nu a fost victima mea. Nu ea, cel puțin.

Purtam o rochie albă ce îmi cădea peste șolduri în pliuri drepte. Aveam destul loc cât să arăt elegantă, dar și cât să pot lovi dacă e cazul să-mi folosesc picioarele.

Regina dorise să ne cunoască. Ne trimise anunțuri de dimineață să o așteptăm pentru o întrunire. Fetele din jurul meu vorbeau şi șușoteau, unele în speranța de aş face prietene altele pentru aş face inamici. Eu, eu le observam pe fiecare în parte. Părea prea uşor.

Uşile de la capătul coridorului se deschiseră.

Un curent slab străbătuse culoarul până la cercul nostru. Singurul semnal pe care l-am primit înainte ca monştrii să se cațere pe uşi şi tocuri şi să pătrundă înăuntru în sala tapițată cu brocard vişiniu şi auriu.

În loc de regină am fost întâmpinate cu un ciorchine de monştrii. Aproape fără să clipesc aveam mânerul paloşului în palmă.

Monştrii erau de diferite mărimi şi circumferințe. Cel care mă ochise semăna cu un păianjen, dacă un păianjen ar fi de mărimea unei căruțe şi ar scoate foc printre cleşti.

Mi-am tras ața rochiei albe de la şold în jos, realizând astfel, o crăpătură ce îmi lăsă loc să-mi desprind sabia din teaca de la spate. Am alunecat în spatele unui stâlp de susținere. Mă urcasem pe el și reușisem în timp să sfârtec mâneca unui alt monstru maimuță ce venea spre mine cățărându-se pe tavan.

I-am tăiat brațul. Creatura lăsase un țipăt terific şi cei şapte ochi ai lui se înroşiră cu furie.

Eram urcată pe un stâlp de susținere. De jos se cățăra un păianjen spre mine, iar aici sus trebuia să îi țin piept maimuței năbădăioase. M-aş fi descurcat. Probabil aş fi ieşit din lupta aia cu mai multe răni decât îmi îngăduiam de obicei, dar nu ar fi fost o problemă.

M-aș fi descurcat chiar și dacă fata cu păr negru, cu biciul rotit în jurul brațului nu m-ar fi scăpase de maimuță sugrumând-o şi înfingându-i un paloş în măduva spinării.

Îmi mijisem ochii spre fată. În jurul nostru se auzeau strigate şi țipete care mai de care dintre fete încerca să țină pasul. Fata îmi zâmbise de jos, eu încă fiind agățată cu păianjenul. Fata îşi duse două degete la frunte şi mă salută.

Îmi încleștasem maxilarul, atunci, deloc recunoscătoare pentru ajutor.

La sfârșitul micii noastre demonstrații, am avut să mă prezint în fața reginei cu şapte capete de monstru, prada mea, omorul meu. Fata, pe nume Nicole, avea şase. Aveam cele mai multe, iar fata cu părul negru intrase în radarul meu. Pentru că oricine reușeste să taie șase capete este un alt fel de monstru de care a trebuit să mă îngrijesc.