O Domnie Însângerată (completă)

Greutatea binecuvântării

O privesc pe De Șaha provocând-o să comenteze ceva, din nou, despre cum ar fi trebuit să mai rămân măcar o zi în pat în caz că febra și durerile s-ar putea întoarce. Își întoarse privirea spre fereastra îngustă a caleștii alegând să tăcerea.

Îmi las capul pe spătarul banchetei. Caleașca sărea dintr-o parte în alta de parcă era scopul birjarului să intre în fiecare groapă care-I răsare înainte. Mă cuprind cu mâinile sub burta care mi-a crescut semnificativ în timpul în care deliram în pat. Era o minune că am reușit să mă scot din fierbințelile prin care am trecut. O minunee care nu știu cum a ajuns să se împlinească, dar pe care nu o despicam ca firul în patru, însă mă îngrijora. Pieredeam controlul pe corpul meu, nu mai eram stăpână pe el, iar asta mă făcea imprevizibilă.

--Dacă nu am fi stat atât de mult să ne pregătim cu salutările de rămas bun, acum am fi fost mult mai în față.

Îmi ridic o sprânceană la brațele strâns încrucișate la piept ale lui De Șaha.

--Parcă nici nu voiai să facem drumul ăsta? Acum te plângi că nu am pornit mai repede.

Îi spun pipăindu-mi globul de burtă. Cu fiecare smucitură și tresalt cauzat de gropile astea infernale simțeam că mă rup în două. Mi-aș fi încălecat calul dacă nu eram încă în Ecavastra, iar pericolul unui atac din partea creaturilor nu ar fi fost atât de mare.

--Doamna mea, nu am putut să nu observ timpul petrecut cu generalul Huva, la plecare păreați de nedespărțit.

Aha. Nu știam dacă îmi imaginasem în fervoarea febrei sau chiar le-am auzit pe De Șaha și Huva vorbind lângă patul meu, dar oricum ar fi precauția nu strică. E drept că la plecare din palatal Ecavestrei mi-am luat un timp îndelungat cu ea. Mă așteptam ca De Șaha să observe, nu mă așteptam să și mă întrebe. A crescut îndrăzneață.

--Ce autoritate crezi că-ți permite să mă iei la întrebări și ce titualturi onorifice te face destul de naivă încât să crezi că-ți voi răspunde?

Mă ridic mai sus puțin pe banchetă, capul ridicat, literalmente o privesc de sus. Își pune un picior peste celălalt, ocupând spațiul și așa destul de strâmt al caleștii..

--Nu sunteți curioasă să știți unde este Prințul? Domnia sa nu a întrebat defel de el.

Îmi evită întrebarea. Între ignorare și provocare se întinde un fir de păr, iar De Șaha se balansează periculos de mult pe el.

--De Șaha, generalul Huva este din sud.

La fel ca și tine. E ceea ce nu spun și ceea ce bântuie între noi.

--Șaha e un oraș mare, domnia ta, departe de mine să-I cunosc toți locuitorii.

Bine. O vom lăsa așa decomandată. Aveam treburi mai urgente ce mă apăsau.

--Vindecătoarele m-au consultat înainte să plecăm.

Își ridică ochii spre mine, puțin surprinsă că începusem să vorbesc după o pauză de tăcere.

--Știu,am stat de pază la intrare.

Zâmbește ascuțit. Ha, ha.

Îmi înfâșor degetele în jurul mantauei ce-mi cădea în valuri fine peste picioare.

--Au vrut să-mi facă o examinare pentru că burta mi s-a alărgit anormal de repede și anormal de mult. În special în timpul febrei. Au vrut să-mi facă un control de la cap la coadă. Le-am permis.

Nu spune nimic. Așteaptă în tăcere. Atentă ca un vultur cu ochii ațintiți spre apa râului, doar doar să ochească solzii azurii a unui păstrăv spărgând suprafața apei.

--Corpul meu dă îndicații că trec prin schimbări, însă niciun semn că aș fi însărcinată. Am această burtă ce e mai mare decât capetele noatre puse laolaltă, iar vindecătoarele îmi spun că nu port niciun copil. Le-am spus să iasă din fața mea și am trimis după alți vindecători. Același răspuns.

De Șaha nu râse batjocoritor, nu începuse să-și bată joc și nu-mi servi niciun comentariu de-al ei deștept. Era palidă, aproape verde în obraji, de parcă îi venea să vomite.

--Ce e? Ce este De Șaha?

--Îmi puteți spune cum ați ajuns să fiți grea?

Îi refac în câteva cuvinte, drumul prin portal, întâlnirea cu Leviantul apoi audiența în fața Zeului Obusus. Cuvintele lui profetice.

Războinica își trece palma peste gură.

--Este posibil, am auzit zvonuri, dar nu am văzut cu ochii mei vreodată. În Ecavastra exista un temple lângă cele două portaluri, acum demult părăsit. În temple erau închinate fete și femei spre a sluji lui Obusus. Se spunea că Marile Preotese ajungeau să fie ,,binecuvântate". Ieșeau din portaluri nevătămate, adr peste ceva timp aveau burșile umflate.

O răcoare rece îmi traversă șira spinării, de parcă îmi puteam vedea întreg viitorul în preotesele necunoscute de care îmi spunea De Șaha.

--Ce, ce erau ceea ce nășteau?

Își încruntă privirea, pielea de pe nas se trase în falduri adunate.

--Anomalie. Creatură deformată. Nu om.

Îmi continui mișcările în burtă. Orice se mișca în mine mă lovea în continuu. În coaste, în bazin, de parcă era alert fără oprire. E posibil ca să port în mine o ,,binecuvântare''. Nu era asta denumirea pe care Leviantul o folosise când descrise copilul din mine? ,,O binecuvâtare de la zeu". Nenorocitul.

--De unde ai auzit asta?

Nu auzisem vreodat[ de asemenea legende, iar informa'ia era moneda de schimb a casei mele.

--E doar o legendă. Nu ar trebui să facem presupuneri grăbite.

Spune ochindu-mi burta de parcă aștepta ca ceva să iasă din mine îm orice moment și să atace.

--De Șaha, ți-am pus o întrebare. Fă bine și răspunde.

Își privește poala pentru un moment, ce pare să țină o veșnicie. Trage aer în piept.

--Șaha e un oraș al vânturilor, acolo puteți găsi nați din întreaga lume, adunate toate la Arenă. Vocile murmură, iar dacă știi să le asculți poți auzi povești impresionante.

Interesant. Mi-am petrecut un an și ceva în Templul și în Arenă, iar cei din jurul meu nu puteau fi mai strânși și mai reci. De parcă îmi citesște gândurile, De Șaha adaugă.

--Dacă nu frecventați barurile lor și cimitirele nu veți auzi decât îmbinările negustorilor la marfă, mai ales dacă sunteți îmbrăcată în haine nobile.